Politică

articolul anterior articolul urmator

Are nevoie Republica Moldova de Transnistria?

69
14 Feb 2014 17:47:05
Dan Nicu
Post de control la intrarea pe teritoriul controlat de separatiştii de la Tiraspol. Foto: europalibera.org/Valentina Ursu
Post de control la intrarea pe teritoriul controlat de separatiştii de la Tiraspol. Foto: europalibera.org/Valentina Ursu

Istoria exercitării influenţei asupra spaţiului basarabean de către Rusia utilizând fâşia de pământ din stânga Nistrului nu are doar două decenii. Există acum, mai mult decât oricând premise pentru ca această stare de lucruri să înceteze. Însă acestea sunt în mare parte ignorate de statul moldovean, şi neaduse în discuţie în societatea din Republica Moldova.

I. Zona gri

Atunci când Republica Moldova şi-a declarat Independenţa, la 27 august 1991, autorităţile de la Chişinău mai păstrau un control limitat asupra unor localităţi ale teritoriului din stânga fluviului Nistru. Control care după războiul moldo-rus din 1992 a încetat cu desăvârşire.

De la 2 septembrie 1990, când în localitatea Parcani, suburbie a Tiraspolului, are loc un ”congres al deputaţilor de toate nivelele” şi se proclamă ”Republica Autonomă Sovietică Socialistă Nistreană” şi până în 1992, are loc un proces continuu de subminare a autorităţii instituţiilor de stat ale Republicii Moldova. Astfel, în august-septembrie 1991 secesiunea era deja o realitate.

Chişinăul a încercat să contracareze tentativele secesioniste pe tot parcursul perioadei de fortificare a rebeliunii din Tiraspol cu concursul autorităţilor sovietice şi ruse. Însă aceste tentative s-au remarcat prin slăbiciune şi incapacitatea de a acţiona local cu eficienţă, aşteptând un iluzoriu ”arbitraj” venit din partea centrului unional, tocmai cel care crea această stare de lucruri.

Faptul că acţiunile militare din teritoriul afectat de secesionism au început pe 2 martie 1992, chiar în ziua în care Republica Moldova devenea stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, denotă caracterul de obstrucţionare a independenţei acestui stat pe care l-au purtat acţiunile întreprinse de cetăţeanul rus Igor Smirnov şi acoliţii acestuia, susţinuţi pe toate căile de Rusia. Declanşarea războiului nu a vizat doar detaşarea celor cinci raioane de est, ci şi readucerea Chişinăului sub controlul Moscovei. În mod formal, deoarece din punct de vedere informal politica moldovenească, statul, instituţiile, elita politică şi de afaceri a fost întotdeauna controlată de la Kremlin, aşa cum se întâmplă şi acum.

Avem, deci, în faţă o dură realitate: la câteva zeci de kilometri de Chişinău există un avanpost rusesc care şi-a justificat de fiecare dată prezenţa prin modul în care a reuşit să ţină întreaga Republica Moldova într-o zonă gri.

II. Piatra de moară

Istoria utilizării raioanelor din stânga Nistrului pentru intervenţii pe teritoriul dintre Prut şi Nistru începe din 1924, atunci când se formează o republică autonomă ”moldovenească” în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Scopul principal declarat al înfiinţării noii republici era de a exercita asupra Basarabiei aflate în componenţa României aceeaşi influenţă pe care o exercitau RSS Bielorusă asupra teritoriilor de est ale Poloniei sau RASS Karelo-Finlandeză asupra teritoriilor de est ale Finlandei. Cu alte cuvinte, să asigure funcţionarea unei platforme politice şi ideologice pentru detaşarea unei părţi din teritoriul românesc şi includerea ei în Uniunea Sovietică. Aşa se explică şi proclamarea râului Prut drept hotar al RASSM, şi proclamarea Chişinăului drept capitală ”vremelnic ocupată de români”. Tot aşa se explică şi politicile de nation-building aplicate de autorităţile sovietice în regiune. Se urmărea crearea unei ”culturi moldoveneşti autentice”, ne-româneşti, care să servească formării şi consolidării ”naţiunii sovietice moldoveneşti”. Această politică naţională a fost ”importată” mai târziu şi în RSS Moldovenească, şi este sursa tuturor discuţiilor în contradictoriu care se poartă astăzi cu privire la identitatea etnică şi lingvistică a populaţiei majoritare din Republica Moldova.

Succesul RASSM în calitate de ”creuzet” al pretinsei naţiuni moldoveneşti s-a manifestat şi în politica de cadre promovată de autorităţile sovietice în republica unională moldovenească. Majoritatea înalţilor demnitari de stat proveneau din regiunea transnistreană, fapt care a inspirat şi apariţia unei cunoscute zicale: ”Dacă vrei să fii ministru, tre’ să fii de peste Nistru”. Ca regiune intens sovietizată înaintea Basarabiei, zona din stânga Nistrului beneficia de prioritate în ceea ce priveşte accesul în funcţiile de conducere, dar şi în cazul investiţiilor. Intens industrializate după război, găzduind zeci de mii de muncitori alogeni aduşi din regiunile slave ale URSS, cele cinci raioane transnistrene concentrau peste 60% din potenţialul industrial al Republicii Moldova în momentul proclamării independenţei. Fosta RASSM avea 14 raioane, însă cea mai mare parte a republicii autonome a rămas în componenţa Ucrainei după formarea RSS Moldoveneşti.

Toate aceste evoluţii relevă măsura în care cele câteva milioane de basarabeni au fost legaţi, politic şi economic, de o zonă considerată etalon al sovietizării, absolut obedientă faţă de Moscova.

După 1992, au existat de mai multe ori tentative de a restabili un statut de superioritate al Tiraspolului faţă de întreaga Republica Moldova. Cea mai apropiată de succes şi, în acelaşi timp, cea mai cunoscută, rămâne a fi soluţia de federalizare propusă de Federaţia Rusă în 2003 şi cunoscută drept ”Memorandumul Kozak”, numită astfel după Dmitri Kozak, şeful de atunci al administraţiei prezidenţiale de la Moscova şi emisar special al preşedintelui Vladimir Putin.

Dacă Vladimir Voronin (originar şi el din teritoriile transnistrene) nu ar fi renunţat în ultimul timp la semnarea acestui plan, Tiraspolul în colaborare cu regiunea găgăuză (care urma să fie declarată ”subiect al federaţiei” de rând cu ”r.m.n”) şi-ar fi asigurat controlul asupra ambelor camere ale ipoteticului parlament federal şi ar fi determinat, de facto, cursul de politică internă şi externă al Republicii Moldova. Trebuie să menţionez, de asemenea, şi faptul că în timpul ultimelor tensiuni din regiunea găgăuză, legate de referendumurile ilegale, au răsunat voci care au cerut Chişinăului să revină la memorandumul Kozak şi să-l semneze, în schimbul renunţării Comratului la manevrele cu tentă secesionistă. În 1994, introducerea termenului „limba moldovenească” în Constituţia Republicii Moldova a fost motivată şi prin necesitatea de a arăta Tiraspolului că nu are de ce să se teamă de ”românizare”. La fel, aderarea la Comunitatea Statelor Independente (CSI) a avut loc în speranţa că Rusia ne va ”da înapoi” regiunea separatistă, după cum i se promisese preşedintelui Mircea Snegur. Spectrul reinstaurării dominaţiei Tiraspolului asupra Chişinăului nu a dispărut nici astăzi.

III. Râul care desparte două lumi

Timp de secole, Nistrul a constituit frontiera politică şi economică a spaţiului românesc. Sistemul de fortificaţii destinate apărării Moldovei medievale a fost construit pe Nistru. Este adevărat, însă, că în anumite perioade, domnitorii moldoveni şi-au extins autoritatea, temporar, şi peste Nistru. Cazurile boierilor Movileşti (întemeietorii oraşului Movilău, azi Moghiliv-Podilski, Ucraina) şi ale lui Gheorghe Duca, numit de turci hatman al Ucrainei aflate sub control otoman (care şi-a construit şi curţi domneşti peste Nistru) sunt mai curând excepţii de la regulă şi au purtat un caracter temporar. Elementul etnic românesc a trecut Nistrul încă din secolul XV şi a reuşit să transforme spaţiul dintre râurile Nistru şi Bugul de Sud într-o zonă mixtă româno-tătară. Însă ponderea românilor nu a fost niciodată suficient de mare ca să justifice o extindere permanentă şi definitivă a autorităţii Moldovei dincolo de Nistru, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul secolului XIV cu teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Tătarii, apoi lituanienii (de la numele cărora s-a format în română cuvântul deloc înălţător ”liftă”), au controlat din punct de vedere politic zona, însă din cauza populaţiei rare interfluviul bugo-nistrean a fost considerat un loc sigur de refugiu pentru transfugii din toate statele regiunii. Moldova şi Ţara Românească nu au făcut excepţie. Acest ”no man’s land” şi-a schimbat ”proprietarii” odată la câteva secole, locul Marelui Ducat al Lituaniei fiind luat de Uniunea Polono-Lituaniană, Republica Poloneză, Imperiul Otoman şi, din 1792, de Imperiul Rus.

Autorităţile ruse au fondat oraşul Tiraspol în 1792 şi au demarat în zonă o politică de colonizare care nu se deosebea cu nimic de cea promovată în alte regiuni ale imperiului. Deşi Basarabia a fost supusă şi ea acestei politici, după 1812, statutul ei în cadrul Imperiului Rus a variat, abia în 1871 devenind o simplă gubernie. Tradiţiile militare ruseşti sunt adânc înrădăcinate la Tiraspol, având în vedere că oraşul a fost înfiinţat de mareşalul Aleksandr Suvorov. Aceasta este şi figura centrală a propagandei regimului din stânga Nistrului condus de cetăţeni ruşi.

Cele două lumi pe care Nistrul le desparte au devenit şi mai diferite după anul 1992. Tinerii din Republica Moldova au învăţat în şcoli limba română şi istoria românilor, iar cei din stânga Nistrului – limba rusă (uneori şi ”moldoveneasca” cu grafie chirilică) şi istoria distorsionată a regiunii, provenită din perioada sovietică. În plus, acestora li s-a inoculat în ultimii douăzeci de ani că România este un imperiu al răului, iar românii sunt nişte bestii cu chip de om. S-a cultivat şi s-a amplificat ostilitatea populaţiei locale faţă Republica Moldova.

Etnicii români constituie peste 30% din populaţia celor cinci raioane de est, însă aceasta nu constituie decât în mod simbolic un avantaj, pentru Chişinău. În perioada rebeliunii anticonstituţionale din 1990-1992, populaţia românească din Transnistria nu a protestat, în masă, contra separatiştilor de la Tiraspol.  Excepţie fac câteva localităţi din stânga Nistrului în care cetăţenii au luptat ca să-şi apere dreptul de a se afla în componenţa Republicii Moldova. Aceste localităţi se află şi astăzi sub controlul Chişinăului. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă în toate localităţile cu populaţie majoritar românească din Transnistria localnicii ar fi susţinut efortul guvernului moldovean de a contracara secesiunea. Probabil, raportul de forţe ar fi fost complet altul în ziua de astăzi.

IV. Agende paralele şi întrebări sincere

La nivel oficial, în Republica Moldova s-a invocat întotdeauna calitatea de stat recunoscut internaţional, membru al ONU, şi faptul că niciun stat nu renunţă de bună voie la o parte din propriul teritoriu. Din moment ce întreaga comunitate internaţională a recunoscut Republica Moldova în deplinătatea frontierelor ei, organizaţiile internaţionale nu au putut decât să susţină punctul oficial de vedere al autorităţilor moldovene.

Însă acesta e departe de a fi şi punctul de vedere dominant în societatea Republicii Moldova. Interesul populaţiei pentru readucerea sub ascultarea Chişinăului a regiunii transnistrene este scăzut, fapt demonstrat atât de nepopularitatea efortului militar din 1992, cât şi de absenţa manifestaţiilor publice în susţinerea revenirii Transnistriei în componenţa Republicii Moldova. La Chişinău s-a ieşit în stradă pentru limba română, istoria românilor, drepturi sociale, salarii, pensii, şi altele, dar nu au existat manifestaţii semnificative dedicate necesităţii recâştigării celor cinci raioane de est. Astfel, avem două agende paralele, a autorităţilor şi a cetăţenilor. În prima, reintegrarea Republicii Moldova este proclamată drept obiectiv major (aceste declaraţii se transformă de prea puţine ori în acţiuni). În a doua, cetăţenii s-au resemnat deja cu pierderea regiunii.

Problema ar fi mai simplă dacă nu ar exista la mijloc oraşul Tighina şi câteva suburbii. Situată pe malul drept al Nistrului, Tighina a rămas sub controlul Tiraspolului după încheierea ostilităţilor din 1992. Pericolul ca o dată cu regiunea transnistreană să se cedeze definitiv şi acest oraş este invocat adesea de cei care se pronunţă pentru continuarea eforturilor de reintegrare. Este de la sine înţeles că orice soluţie s-ar găsi în viitor pentru problema transnistreană, Tighina trebuie să fie cu loialitate spre vest, nu spre est. Este un oraş pe care statul moldovean nu-şi poate permite să îl abandoneze, din multiple raţiuni: politice, geostrategice, economice.

Între timp, Republica Moldova pierde altceva: oportunităţi şi investiţii majore, din cauza instabilităţii date de faptul că nu-şi controlează întregul teritoriu aflat, de jure, între frontierele sale. Statutul de „zonă gri” se păstrează, iar integrarea europeană nu va fi posibilă fără identificarea unei soluţii definitive şi tranşarea situaţiei de la Nistru. Rusia ştie şi ea asta. Ei îi convine ca lucrurile să rămână precum sunt astăzi. Dacă nu pentru un nou atac asupra Republicii Moldova (posibilitate devenită tot mai reală în ultimul timp), cel puţin pentru a avea un mijloc de negociere cu puterile occidentale pe alte chestiuni, mai importante pentru ea.

Am spus anterior că declaraţiile Chişinăului se transformă de prea puţine ori în fapte deoarece, în fapt, statul moldovean nu face decât să arate că îi convine şi lui, la fel ca Rusiei, ca starea de lucruri să rămână neschimbată. În atâţia ani de când există conflictul transnistrean, Republica Moldova nu a solicitat niciodată ajutor concret de la Occident, în special de la NATO, coaliţie cu care există raporturi de colaborare şi parteneriat. Chişinăului îi convine, după câte se pare, şi formatul steril de negociere ”5+2”, care de fapt trebuie numit ”1+4+2”, cei patru fiind Rusia, Ucraina, ”r.m.n” (parte în negocieri) şi OSCE, unde Rusia dispune de drept de veto.

Confruntată cu utilizarea Transnistriei împotriva intereselor ei, Republica Moldova va trebui să înceapă să-şi pună întrebări. Întrebări sincere. Nu doar la nivel de clasă (castă) politică. Ci şi la nivelul societăţii.

Principala întrebare este: „Are nevoie Republica Moldova de Transnistria?“

A doua în ordinea importanţei este: „Nu cumva Rusia are nevoie ca Republica Moldova să aibă nevoie de Transnistria?“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

69 Comentarii

Preda Mihailescu
14.02.2014, 19:05:31

Principala întrebare este: „Are nevoie Republica Moldova de Transnistria?“ A doua în ordinea importanţei este: „Nu cumva Rusia are nevoie ca Republica Moldova să aibă nevoie de Transnistria?“ Frums spus. Din cate tin eu minte, nu se poate vorbi nici macar de Rusia, Stalin avusese de la inceput grija sa creeze dependente economice, energetice si de transport in Transnistria. Asta se resimtea inca acum 20 de ani - nu stiu cum mai este azi, vroiam mai mult sa remarc verchimea problemei (adica sa nu dam pe Putin toata vina :-))

0 (4 voturi)
Michiu Stefan
14.02.2014, 20:12:08

Solutia optima:victoria protestatarilor ucrainieni care sa creeze un stat ucrainian democratic si independent de Rusia, spre ataia legaturile Transnistriei cu Moscova; Apoi, un acord cu Ucraina privind schimb de teritorii-zone rusofone din Transnistria cu zone populate majoritar de romani din nordul si sudul statului numit R.M.Dar pentru aceasta, conditia sine qua non este ca statul R.M. sa controleze Transnistria. Daca nu se indeplineste aceasta conditie,intelegerea cu Tiraspolul pentru preluarea Tighinei si zonei adiacente, cu renuntarea la Transnistria.

+1 (5 voturi)
ion sbucium
14.02.2014, 21:11:03

INDEPENDENTA NATIONALA si INTEGRITATEA TERITORIALA nu sunt chestiuni ce pot fi puse in discutie. 1)Orice discutie mai ales ACUM despre "unire" si hotar pe Nistru toarna apa la moara separatistilor gagauzi si transnistreni. Daca cineva vrea sa mai ofere Transnistriei si Gagauziei noi si noi "argumente" pentru a-si declara independenta - ei vor initia anume asemenea discutii ca sa indeplineasca comenzile Moscovei, sa fa ca pe plac Moscovei ... Acum cand pana la semnarea Acordului de Asociere au mai ramas cateva luni - asemenea teme de discutie sunt PROVOCARI menite sa DESTABILIZEZE situatia, sa dezghete conflictul inghetat de pe Nistru si sa mai aprinda un conflict in Gagauzia. 2) In Transnistria majoritatea localitatilor satesti sunt moldovenesti. A abandona vreo 300.000 de moldoveni - inseamna a-i TRADA pe ei si a-i condamna la asimilare inca 300.000 de moldoveni din regiunile invecinate din Transnistria Ucrainei. In total la Est de Nistru sunt vreo 600.000 de moldoveni, multi in localitati suouse asimilarii. 3) A pune hotarul pe Nistrunu inseamna de loc a avea pace si liniste la acest hotar. Rusiei i se va oferi cea ce isi doreste cel mai mult - o baza militara in Transnistria, de unde oricand ar trebui sa ne asteptam la o "eliberare" de "fascistii" si nationalistii romani atat dintre Nistru si Prut, cat si mai departe - pana la Dunare. Deja se discuta despre careva "interventii" "antifasciste" cu trupe ale Rusiei in Ucraina. Rusii nu odata au afirmat ca le pare rau ca n-au "eliberat" ei Bucurestiul in 1944 de fascismul romanesc...

-1 (11 voturi)
ion sbucium
14.02.2014, 21:55:32

R.Moldova nu se amesteca in chestiunile legate de separatismul secuiesc, nu porneste discutii provocatoare similare de genul Are nevoie RO de teritoriul Tinutului Secuiesc. Ce treaba au cele 100 de ONG-uri "unioniste" ale Romaniei din "Actiunea 2012" sa intervina mai alesc acum cu asemenea discutii? - De 22 de ani R.Moldova are "unionisti" si pana la urnma s-a dovedit ca au fost infiltrati de Molscova in Frontul Popular, PPCD etc. - pentru a MIMA "unionismul", iar in realitate pentru a COMPROMITE acest ideal si a-i depista si neutraliza pe adevaratii patrioti. Comportamentul "unionistilor" romani este mai mult decat STRANIU - el TOTDEAUNA a fost ANTI-Statul R.Moldova si in cardasie cu fortele ANTI-VILNIUS pro-ruse, pro-UV si separatiste. Extrema dreapta "unionista " ii ofera "extremei stanga" "soiuznice" REPLICILE necesare salvatoare ca intre doi actori-parteneri pe scena, in cazul dat pe scena TEATRULUI POLITIC si GEOPOLITIC, in care "unionistii" TRADEAZA mereu R.Moldova chiar si atunci cand oficialii romani incearca sa ne demonstreze ca ei sustine ASOCIEREA RM la UE, insa actiunile "unionistilor" mereu demonstreaza contrariu, inclusiv si acum. Oare fara TRADARE "frateasca" nu se poate nici acum la ASOCIEREA RM la UE?

-2 (6 voturi)
Dan Nicu
14.02.2014, 22:50:09

Aștept cu nerăbdare să aflu care e soluția dvs. de rezolvare a conflictului transnistrean.

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (69)

Modifică Setările