ARHIVELE COMUNISMULUI Anii 1989-1991 în destinul românilor basarabeni (V)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conferința internațională „Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele lui pentru Basarabia“, 26-28 iunie 1991. Foto: Tudor Iovu
Conferința internațională „Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele lui pentru Basarabia“, 26-28 iunie 1991. Foto: Tudor Iovu

Recunoaşterea de către URSS, în decembrie 1989, a existenţei Protocolului adiţional secret al Pactului sovieto-german din 23 august 1939, prin care Moscova şi Berlinul îşi împărţeau sferele de influenţă în Europa de Est, a avut efectul unei bombe cu efect întârziat asupra destinului URSS.

Acest lucru a lipsit de legitimitate aflarea în componenţa Uniunii Sovietice a teritoriilor incluse în 1939-1940, printre care Ţările Baltice şi Basarabia. Peste numai câteva luni, la 11 martie 1990, Lituania îşi declară independenţa faţă de Moscova, iar RSSM este prima care recunoaşte acest act. Pentru românii basarabeni recunoaşterea existenţei Protocolului secret a delegitimat aflarea în continuare în componenţa URSS şi a echivalat cu recunoaşterea faptului că regimul impus prin forţă, după iunie 1940 şi apoi după martie 1944, a fost unul de ocupaţie. Acest lucru a înclinat balanţa opiniei publice contra semnării unui nou tratat unional, pe care voia să-l impună Moscova în 1990-1991.

ARHIVELE COMUNISMULUI Competiţie şi reglări de conturi între liderii RSSM

COMISIA IAKOVLEV

În perioada postbelică, URSS nu a recunoscut existenţa unui protocol adiţional secret la tratatul încheiat cu Germania în 1939. Mai mult, Moscova a publicat în mai multe limbi de circulaţie internaţională broşuri în sute de mii de exemplare pe acest subiect, afirmând că existenţa acestuia ar fi o invenţie a propagandei burgheze şi a duşmanilor de moarte a comunismului. Conducătorii sovietici, de la Stalin la Gorbaciov inclusiv, au înţeles ce impact poate avea acest document asupra regimului sovietic. Dar adevărul iese, mai devreme sau mai târziu, la suprafaţă.

Pactul Ribbentrop-Molotov şi Protocolul secret a fost discutat şi condamnat la diferite întruniri ale Cenaclului „Mateevici" şi ale Frontului Popular din primăvara-vara anului 1989. Conducerea sovietică nu mai putea neglija acest aspect şi, la Congresul I al Deputaţilor poporului din URSS, din mai-iunie 1989, s-a creat o comisie specială, condusă de Alexandr Iakovlev, ce avea scopul de a elabora un raport cu privire la „aprecierea politico-juridică" a Protocolului secret din 23 august 1939. În comisia respectivă au intrat reprezentanţi ai republicilor vizate, Lituania, Letonia, Estonia şi Moldova, precum şi din partea Rusiei şi a altor republici unionale. Din iunie până în decembrie 1989, comisia s-a întrunit de câteva ori. Din partea Moldovei au participat la aceste întruniri doi deputaţi ai poporului din URSS, Grigore Eremei, preşedintele Consiliului Sindicatelor din RSSM şi membru al Biroului CC al PCM, şi scriitorul Ion Druţă. Documentele de arhivă confirmă că, cel puţin Grigore Eremei, a corespondat cu Iakovlev pe această chestiune, insistând ca rezoluţia finală a comisiei să cuprindă referiri şi la Basarabia.

Revolte la moartea lui Stalin

ARHIVELE COMUNISMULUI Stareţul de la Noul Neamţ a fost trimis în gulag pentru că a ajutat Armata Română

În una dintre aceste scrisori, Eremei spune foarte clar că nu trebuie condamnat doar Protocolul adiţional secret, dar şi nota ultimativă adresată de Molotov guvernului României la 26 iunie 1940, prin care se afirmă că majoritatea populaţiei Basarabiei ar fi fost alcătuită din ucraineni. Acest fals a pregătit de fapt dezbinarea teritorială a Basarabiei, o parte importantă din sud şi alta din nord fiind cedate pe nedrept Ucrainei. Un alt aspect era legat de Bucovina de Nord, care, continuă Eremei, a fost cedată Ucrainei invocându-se că a fi o „compensaţie pentru 22 de ani de exploatare a Basarabiei", ceea ce el considera inacceptabil şi nedrept. Responsabilitatea pentru răşluirea teritorială a Basarabiei, potrivit lui Eremei, o poartă conducătorii de atunci ai RASSM Borodin, Constantinov, Brovko, Zelenciuc, dar şi Nikita Hruşciov, prim-secretar al CC al PC (b) din Ucraina şi secretar al CC al PC (b) unional.

INIŢIAL, NICIUN CUVÂNT DESPRE BASARABIA

La 24 decembrie 1989, Congresul II al Deputaţilor poporului din URSS a condamnat „semnarea Protocolului adiţional al Pactului sovieto-german din 23 august 1939 şi a altor înţelegeri secrete cu Germania" şi a recunoscut că acestea sunt „din punct de vedere juridic, lipsite de temei şi de valabilitate din momentul semnării lor", „venind în contradicţie cu suveranitatea şi independenţa unor state terţe". Prin protocolul adiţional secret au fost împărţite sferele de influenţă între cele două puteri dictatoriale, care au neglijat totalmente normele de drept internaţional şi drepturile popoarelor. Iniţial, decizia adoptată de Congres după raportul lui Iakovlev nu conţinea nici un cuvânt despre Basarabia, dar, până la urmă, la insistenţa lui Eremei, în versiunea finală a fost inclusă o singură menţiune care făcea referire la provincia dintre Prut şi Nistru. Pasajul era următorul, din punctul 3: „Congresul consideră că tratatul nu era în contradicţie cu normele dreptului internaţional şi a practicii tratatelor dintre state, adoptate pentru asemenea reglementări. Dar, atât în timpul semnării tratatului, cât şi în procesul ratificării acestuia s-a ascuns faptul că a fost semnat «un protocol adiţional secret», prin care se împărţeau sferele de influenţă între părţile semnatare de la Marea Baltică până la Marea Neagră, de la Finlanda până la Basarabia". Nu era o precizare foarte explicită cu privire la soarta Basarabiei. Luând cuvânt de la tribuna Congresului, Eremei a propus crearea unei alte comisii care să continue studiul consecinţelor Protocolului adiţional secret asupra Basarabiei. Dar nici Iakovlev şi, mai ales Gorbaciov, nu au fost de acord cu asta.

LUCINSCHI CERE MOSCOVEI DOCUMENTE DESPRE TRASAREA HOTARELOR

La 23 februarie 1990, primul secretar al CC al PCM, Petru Lucinschi, adresează o scrisoare CC al PCUS prin care solicită ajutorul pentru identificarea şi fotocopierea, în fondurile de arhivă ale CC al PCUS, a documentelor istorice importante necesare pentru masa rotundă a istoricilor din RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană cu subiectul: „Anul 1940 în destinele istorice ale popoarelor moldovenesc şi ucrainean".

Viitorul preşedinte al Republicii Moldova constată o „creştere a interesului pentru istoria poporului moldovenesc şi a Partidului Comunist al Moldovei în condiţiile unei creşteri a activităţii social-politice a întregii societăţi". Cele mai aprigi discuţii „erau legate de evenimentele din 1917-1918, 1939 şi, în special, 1940, când Basarabia s-a reunit cu Patria Sovietică şi, prin decizia sesiunii a VII-a a Sovietului Suprem al URSS, a fost formată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească".

ARHIVELE COMUNISMULUI Operaţiunea „Nord": deportarea în masă a „sectanţilor" basarabeni

ARHIVELE COMUNISMULUI „Eliberatorii" sovietici au adus tifos în Basarabia

Autorul scrisorii menţionează „legătura directă" pe care o exprimă atât participanţii la diferite manifestanţii, cât şi presa „între Pactul Molotov-Ribbentrop cu Protocolul adiţional secret şi notele ultimative ale guvernului sovietic adresate guvernului român din 26 şi 27 iunie 1940" şi „folosirea nejustificată a căilor şi metodelor pentru crearea organelor de partid şi de stat în Basarabia, formarea RSSM şi «delimitarea naţional-statală neîntemeiată dintre RSS Ucraineană şi nou-formata RSS Moldovenească».

Autorul scrisorii a exprimat concis, dar exact, atmosfera care exista atunci în societate: populaţiei din Basarabia i-a fost impusă o structură statală nelegitimă, menită să asigure dominarea regimului comunist, iar teritoriul Bucovinei de Nord a fost inclus în componenţa Ucrainei fără nici un temei istoric sau juridic.

Conferinţa internaţională Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia

Un alt episod legat de protocolul adiţional secret în această perioadă care anticipează colapsul URSS a fost organizarea la Chişinău în zilele de 26-28 iunie 1991 a conferinţei internaţionale intitulate Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia. Organizată sub egida Parlamentului Republicii Moldova, conferinţa a întrunit istorici, politologi, cercetători din domeniile conexe şi politicieni din 16 ţări printre care România, Statele Unite (Nicolas Dima), Marea Britanie (Dennis Deletant), Germania, Franţa, Israel, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, Ucraina, Ţările Baltice, Georgia etc. În total au luat cuvântul 64 de persoane, dintre care 15 - din Republica Moldova, evenimentul fiind reflectat de către 80 de jurnalişti de la 6 agenţii de presă, ziare, reviste, precum şi mai multe televiziuni şi posturi de radio de peste hotare. Atitudinea comuniştilor de la Chişinău faţă de conferinţă poate fi desprinsă din scrisoarea primului secretar al CC al PCM Grigore Eremei către secretarul CC al PCUS A. Dzasohov. Cuvântul de deschidere la conferinţă a fost rostit de către preşedintele republicii Moldova, Mircea Snegur.

Întitulat sugestiv „Două adevăruri nu există", discursul preşedintelui moldovean a punctat câteva chestiuni importante care aveau să fie reiterate de nenumărate ori de participanţii la conferinţă. Anume că Pactul dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică din 23 august 1939 a pecetluit soarta a milioane de oameni, inclusiv a basarabenilor. Ocupaţia sovietică a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord din 28 iunie 1940 a fost o urmare a înţelegerii dintre două regimuri totalitare care a avut drept consecinţă izolarea basarabenilor de lumea civilizată. Noua Europă, democratică, spunea Snegur, nu poate exista fără lichidarea consecinţelor celui de-al doilea război mondial, în special în ceea ce priveşte sud-estul european şi ţările Baltice.

Un rol aparte în pregătirea conferinţei l-a jucat Alexandru Moşanu, speakerul Parlamentului, care a şi prezentat raportul de bază. După relatarea lui Eremei „raportul a acoperit mai mult istoria Basarabiei de până la semnarea pactului din 23 august 1939, dar în partea finală nu a uitat şi el să menţioneze impactul tratatului sovieto-german pentru teritoriile României interbelice de la est de Prut". Mulţi dintre participanţi nu au vorbit deloc sau aproape deloc despre pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia şi Bucovina de Nord, aşa cum a fost cazul lui Pavel Parasca de la Universitatea de Stat din Chişinău, Mitru Ghiţiu, directorul Arhivei de Stat a Republicii Moldova, Ion Raţiu, senator în Parlamentul României, Apostol Stan, Corneliu Bodea, Dan Berindei, toţi trei de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" din Bucureşti şi alţii. Acest lucru a fost utilizat de către Comitetul Central al PCM în ideea de a compromite importanţa conferinţei internaţionale şi caracterul ei ştiinţific. În realitate, comuniştii moldoveni erau furioşi că nu fuseseră invitaţi să participe şi ei, şi mai ales, erau deranjaţi de tezele principale enunţate la conferinţă, precum şi de un volum de documente, publicat înainte de eveniment, în limbile română, rusă, engleză şi franceză (editat de Ion Şişcanu, Vitalie Văratic, cu o introducere de V. Matei).

EMISIUNI PENTRU CONTRACARAREA CONCLUZIILOR ISTORICILOR

În raportul lui Grigore Eremei, se sublinia că subtextul organizării conferinţei a fost trimiterea unui mesaj către Centru că Moldova nu va semna nicidecum un tratat unional şi că se urmăreşte ieşirea din cadrul URSS. Era trimis şi un semnal Kievului, întrucât, potrivit liderului comuniștilor moldoveni, prin critica adusă manierei în care s-a trasat hotarul RSSM în 1940 se ridica şi problema hotarelor cu Ucraina. În vederea contracarării concluziilor conferinţei de la Chişinău, Grigore Eremei propune CC al PCUS să iniţieze o campanie mediatică la televiziunea centrală, dar şi la radioul sovietic, inclusiv emisiuni speciale pentru a fi difuzate în România, prin intermediul cărora să fie propagat punctul de vedere sovietic asupra evenimentelor din anii 1939-40.

Prin urmare, se observă că Partidul Comunist al Moldovei a fost nevoit să se ocupe de chestiunea legată de consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov şi a protocolului adiţional secret pentru Basarabia şi Bucovina de Nord sub presiunea revendicărilor formulate de numeroşi lideri ai mişcării de eliberare naţională din anii 1989-1991. Notăm de asemenea diferenţa dintre opiniile exprimate de una şi aceeaşi persoană în diferite conjuncturi şi deţinând funcţii diferite. În 1989, ca membru al Biroului CC al PCM şi deputat în Congresul Deputaţilor din URSS Eremei are o poziţie clară şi în concordanţă cu interesele mişcării naţionale. În 1991 însă, Eremei, deja în calitate de prim secretar al CC al PCM (7 februarie-23 august 1991) are o poziţie contrară, conformă cu cea impusă de CC al PCUS, a Moscovei. Poziţia conducerii CC al PCM în 1991 este contrară mişcării naţionale nu numai în privinţa protocolului secret, dar şi în chestiunea semnării tratatului unional, optând pentru participarea Moldovei la referendumul din martie 1991, deşi acest lucru a fost declarat ilegal de către Sovietul Suprem al de la Chişinău în frunte cu Mircea Snegur. Astfel, Partidul Comunist al Moldovei a ţinut cu orice preţ până la puciul din august 1991 ca Republica Moldova (denumire oficială din 23 mai 1991) să nu devină stat independent de Moscova, ci să facă parte în continuare din federaţia statelor sovietice.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite