Rezistenţă anticomunistă la Chiţcanii Vechi. Preotul şi câţiva enoriaşi au fost condamnaţi la ani de gulag pentru că au discutat subiecte politice în curtea bisericii
0
La câteva zile de la moartea lui Stalin, preotul-paroh şi trei enoriaşi din comuna Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti, au fost condamnaţi la ani grei de gulag pentru credinţa în Dumnezeu, agitaţie şi propagandă antisovietică.
Ministerul Securităţii de Stat al RSS Moldoveneşti urmărea ce se vorbea în satele basarabene. Orice discuţie ce viza colectivizarea, impozitele, foametea, deportările, traiul până la 1940 şi România, politica internă sau externă a URSS era considerată drept critică la adresa partidului şi a statului sovietic. Cei care se făceau vinovaţi de asemenea „infracţiuni“ erau judecaţi şi trimişi în gulag. Mulţi moldovenii au fost pedepsiţi, de asemenea, pentru credinţă în Dumnezeu şi respectarea datinilor creştine.
Valea Răutului a fost una dintre regiunile din Basarabia care s-a remarcat cel mai mult prin mişcarea de rezistenţă opusă regimului comunist reinstaurat definitiv la 23 august 1944. Amintim aici de grupul condus de Filimon Bodiu, care şi-a avut epicentrul în comuna Mândreşti, raionul Teleneşti, de „Armata Neagră“, una dintre cele mai numeroase organizaţii anticomuniste cu participanţi din fostele raioane din acea zonă - Bravicea, Chişcăreni şi Corneşti etc.
O grupare anticomunistă a activat şi în comuna Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti. Locul liberei cugetări a fost curtea bisericii din sat. Enoriaşii se adunau acolo pentru a discuta despre cele lumeşti, dar şi ca să-şi împărtăşească nemulţumirile faţă de puterea sovietică.
Preotul, liderul anticomuniştilor
Grupul anticomunist s-a constituit din preotul-paroh Serghei Zaporojan, membrii consiliului bisericesc (Ion Racu, Gheorghe Balan şi Pantelei Tabarcean) şi cei ai comisiei de cenzori (Vladimir Ţopa, Petru Călcâi şi Vasile Guzun) de la Biserica „Sf. Mucenic Gheorghe“ din localitate.
Preotul Serghei Zaporojan s-a născut la Chişinău în 1924. Aici a terminat şapte clase şi, până în primăvara anului 1944, a învăţat la şcoala de cântăreţi. Nu a terminat studiile, deoarece a fost mobilizat în Armata Sovietică, într-un batalion de muncă. La demobilizare, în anul 1947, a fost angajat cântăreţ la biserica „Sfinţii Constantin şi Elena“ din Chişinău. Până pe 11 februarie 1951, ziua numirii în calitate de preot-paroh la Chiţcanii Vechi (de bază era la Verejeni, unde şi locuia), a activat un timp la biserica din satul Işnovăţ, raionul Criuleni, şi la cea din satul Sofia, raionul Drochia. A educat două fete: Maria (a.n. 1949) şi Tamara (a.n. 1951).
Ion Racu s-a născut n anul 1901, la Chiţcani. Provenea dintr-o familie de ţărani mijlocaşi. La Chiţcani şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. Aici s-a căsătorit şi a întemeiat o familie. În timpul administraţiei româneşti nu a făcut parte din vreun partid politic, însă la alegeri a votat constant ţărăniştii. În primăvara anului 1941, a fost înrolat în Armata Roşie, însă la examenul medical a fost găsit bolnav şi trimis la spital. În lipsă de paturi libere, Racu s-a întors la Chiţcani, ceea ce ulterior sovieticii au considerat drept dezertare. În 1947, Ion Racu a fost ales membru în consiliul bisericesc şi pălămar al bisericii din Chiţcani. A crescut patru copii. În momentul arestului lucra în colhozul „Jdanov“ din localitate.
Gheorghe Balan s-a născut în anul 1905 la Chiţcani. În 1927, a fost înrolat pentru doi ani în Armata Română. Până la 1940 s-a aflat la Chiţcani şi s-a îndeletnicit cu agricultura. A fost membru al Partidului Cuzist. În 1943 a fost mobilizat în Armata Română, într-un batalion de muncă. A fost luat prizonier de sovietici şi doi ani s-a aflat într-un lagăr din regiunea Ivanovo din Rusia. În momentul arestului nu intrase în colhoz. A avut în proprietate zece desetine de pământ arabil, 1,5 desetine de grădină de zarzavaturi, 0,25 desetine de viţă-de-vie, o desetină de imaş, doi cai, o vacă, zece oi, casă şi orătănii. A fost casierul bisericii. Avea doi fii şi o fiică.
Petru Călcâi s-a născut în 1889, la Chiţcani. În 1910 a fost înrolat în armata ţaristă, făcându-şi serviciul la Sevastopol. Peste jumătate de an s-a îmbolnăvit de tifos exantematic şi a fost trimis acasă. În anul 1915 s-a căsătorit, dar nu a avut copii. În perioada românească a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc, făcând parte din comitetul de conducere al acestui partid din Chiţcani. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial s-a aflat la Chiţcani. A educat o fiică a surorii sale. A intrat în colhoz în anul 1949.
„Eşti prietenul lui Stalin“
După serviciul religios, preotul-paroh şi membrii consiliului, adesea, se retrăgeau în căsuţa de lângă biserică, unde discutau despre administrarea lăcaşului: renovarea, plata impozitelor şi procurarea de lumânări, pregătirea pentru alte servicii etc. Se întâmpla să fie atinse şi chestiuni delicate pentru acele timpuri, precum relaţia bisericii cu puterea, impozitele, profanarea datinilor religioase, dar şi subiecte de politică internaţională.
Dezbaterile se încadrau în prevederile Constituţiei URSS, care garanta libertatea de exprimare, cu atât mai mult că discuţiile nu au fost urmate de vreo acţiune. Regimul comunist a avut însă grijă să introducă mai multe articole în Codul Penal, care sancţionau anume libera exprimare. Discuţiile dintre cei patru au fost calificate drept „infracţiuni“ de către securişti. Iată ce au constatat aceştia: Preotul Zaporojan, în timpul unei campanii de subscriere a obligaţiunilor (împrumut) la stat, la întrebarea fostului pălămar al bisericii, Dumitru Şvedov, de ce nu semnează şi el, a răspuns: „Nu doresc să discut cu tine acest subiect. Eu ştiu că tu ai venit din Rusia Sovietică şi eşti prietenul lui Stalin“. (Şvedov a fost evacuat în vara anului 1941 cu Armata Roşie şi a locuit în Rusia până în 1950). Altă dată preotul a fost mai explicit: „Nu subscriu obligaţii de stat, deoarece nu doresc să ajut puterea sovietică“.
Preotul a mai fost învinuit că a criticat guvernul sovietic pentru impozitele mari impuse ţăranilor şi bisericii. Potrivit securităţii, el a afirmat că nu i-ar ajunge bani pentru plata acestor taxe chiar dacă ar vinde toate obiectele aflate în proprietatea bisericii. De asemenea, a fost acuzat că a îndemnat enoriaşii să nu intre în colhoz şi să nu iasă duminica şi în zile de sărbători la lucru. Administraţia satului i-a interzis să desfăşoare servicii religioase în timpul recoltării cerealelor, iar preşedintele colhozului l-a învinuit de sabotarea procesului de strângere a recoltei.
I s-a adus aminte că a discutat cu membrii consiliului despre un posibil război dintre Uniunea Sovietică şi SUA cu Anglia (una dintre cele mai populare dispute din acea vreme) şi că a admis că URSS va pierde războiul.
„Vin americanii!“
Lui Gheorghe Balan i s-a încriminat faptul că în martie 1951, referindu-se la colectivizare, a declarat: „Eu nu mă dau în colhoz. În colhoz intră doar proştii. Acolo se lucrează mult şi primeşti puţin“. Cineva l-a turnat la securitate, iar la interogatoriu, pe 23 decembrie 1952, Balan avea să confirme: „Nu intru în colhoz deoarece a fi proprietar individual e mai convenabil. În gospodăria individuală ceea ce obţii îţi aparţine. La colhoz se munceşte mult, dar se plăteşte puţin“.
Totodată, a fost acuzat că în luna septembrie 1952 a spus: „Colhoznicii noştri trăiesc prost. Drept exemplu, puteţi fi chiar voi, cei care lucraţi din zori până-n noapte şi oricum nu aveţi nimic. Eu, fiind gospodar individual, mă descurc mult mai bine“. „În satele noastre nu poţi cumpăra nimic. Trebuie să mergi la raion“, a mai afirmat el. Balan a susţinut că Statele Unite sunt cea mai puternică ţară din lume şi că acolo se trăieşte mai bine decât în URSS. A lăudat acţiunile militare ale SUA în Coreea, pronunţându-se pentru victoria americanilor. Lui Balan i s-a incriminat şi faptul că nu l-a trimis pe fiul cel mare, Victor, la şcoala de tractorişti. După ocuparea Basarabiei la 28 iunie 1940, Petru Călcâi a declarat: „Iată au venit ruşii şi au să ne fure, ne vor băga în puşcării. Odată cu venirea lor nu vom avea viaţă normală. Bine a fost pe timpul românilor, aveam ce mânca şi se trăia mai bine“.
„Puterea sovietică e rea“
În timpul predării obligatorii a cerealelor la stat, Călcâi a zis: „Puterea sovietică e rea. Ne ia toată roada şi rămânem săraci. Românii nu luau pâine, ci doar bani“. Într-un alt caz, în 1949, când a intrat în colhoz, Călcâi a afirmat: „Am devenit colhoznic deoarece mult timp nu mă vor accepta în calitate de individual. Însă în curând vor avea loc mari schimbări“. La una dintre întâlnirile de la el de acasă, din toamna anului 1952, Petru Călcâi a declarat: „De când gospodăria mea a fost naţionalizată o duc foarte rău, dar în curând puterea sovietică va cădea şi din nou voi trăi bine. Ne va ajuta Statele Unite şi Anglia“.
Şi lui Ion Racu i s-a imputat faptul că a criticat colectivizarea şi impozitele mari la care erau supuşi ţăranii. A mai susţinut că puterea sovietică va cădea şi că: „În curând vor veni americanii şi atunci s-a zis cu comuniştii şi cu Stalin şi noi ne vom debarasa pentru totdeauna de comunişti şi colhozuri“.
Au scăpat de pedeapsa capitală
ll Ion Racu, Gheorghe Balan şi Petru Călcâi au fost arestaţi la 16 decembrie 1952, iar Serghei Zaporojan - la 11 februarie 1953. Declaraţiile lui Petru Călcâi au stârnit nedumerire, el fiind trimis la expertiza psihiatrică. Peste două zile, medicii declară că acesta este perfect sănătos.
Ancheta preliminară a fost încheiată pe 19 februarie 1953. Din materialul acumulat de securişti, trei volume, reiese că cei patru au fost învinuiţi de „infracţiunile“ prevăzute de art. 54/10 „Agitaţie sau propagandă contrarevoluţionară“ şi 54/11 „Participarea la organizaţie contrarevoluţionară cu scopul de a organiza infracţiuni contrarevoluţionare“, din Codul Penal al RSS Ucrainene. Lui Petru Călcâi i s-a încriminat şi art. 54/3 „Legătura cu un stat străin în scopuri contrarevoluţionare“. Securiştii au stăruit să transforme întrunirile celor patru enoriaşi într-un grup organizat, cu scopuri bine determinate.
Turnaţi de consăteni
La discuţiile de la biserică, dar şi la cele care au avut loc în altă parte au asistat/participat şi alţi locuitori ai satului. Atunci când au fost întrebaţi de securitate, aceştia, unii chiar cu exces de zel, au povestit despre „crimele“ pe care le-au auzit de la cei patru.
Şedinţa de judecată a avut loc pe 10 martie 1953, în zilele de mare doliu pentru poporul sovietic şi clasa muncitoare din întreaga lume (Stalin murise la 5 martie), la Judecătoria Supremă a RSSM. În calitate de martori au fost chemaţi 16 locuitori ai comunei Chiţcani. Au fost prezenţi: Dumitru Şvedov (fostul pălămar al bisericii), Boris Verdeş (preşedintele colhozului), Maria Guzun (a.n. 1931), Dumitru Anton (a.n. 1920), Tudor Petrachi (a.n. 1915), Alexandra Aramă (a.n. 1913), Gheorghe Şova (a.n. 1918), Varvara Luchianov (a.n. 1918), Vasile Miron (a.n. 1920), Grigore Miron (a.n. 1924), Ion Guzun (a.n. 1920), Nicolae Găină (a.n. 1912), Gheorghe Balan (a.n. 1912), Ion Taburceanu (a.n. 1891) şi Ilie Gavriliţă (a.n. 1894). Ilie Taburceanu a lipsit.
Inculpaţii au fost dârzi până la capăt. Fiecare, când i s-a oferit dreptul la ultimul cuvânt, a rostit doar câte o frază - Preotul Serghei Zaporojan: „Solicit să fiu judecat pentru ceea ce am săvârşit, nu pentru ceea de ce sunt învinuit“; Ion Racu: „Să decidă judecata“; Gheorghe Balan: „Rog să fiu judecat potrivit legii“ şi Petru Călcâi: „Nu solicit nimic“.
Condamnaţi la 25 de ani de gulag
Instanţa a precizat că la stabilirea pedepsei a aplicat un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 26 mai 1947, prin care fusese abolită pedeapsa cu moartea, astfel dând de înţeles că toţi meritau pedeapsa capitală. În consecinţă, Serghei Zaporojan, Ion Racu, Gheorghe Balan şi Petru Călcâi au fost condamnaţi la 25 de ani de gulag fiecare, cu confiscarea averii, decăderea din drepturile politice pentru un termen de cinci ani după ispăşirea pedepsei şi interzicerea dreptului de a locui pe teritoriul RSSM pentru alţi cinci ani. Ceilalţi membri ai consiliului şi comisiei au scăpat de gulag.
În procesul de reabilitare a persoanelor judecate pe criterii politice, care a început după moartea lui Stalin, printr-o hotărâre a Judecătoriei Supreme a RSSM, din 14 octombrie 1954, tuturor le-a fost micşorată pedeapsa până la zece ani.
Ion Racu a fost eliberat din gulag la 24 mai 1956, iar Serghei Zaporojan la 18 iunie acelaşi an. Informaţii despre eliberarea lui Gheorghe Balan şi Petru Călcâi nu apar în dosar. Soarta tuturor, probabil, o cunosc chiţcănenii.
Serghei Zaporojan, Ion Racu, Gheorghe Balan şi Petru Călcâi au fost reabilitaţi de Procuratura Republicii Moldova la 15 noiembrie 1991. La 14 noiembrie 1951, alţi doi locuitori ai comunei Chiţcanii Vechi, Constantin Fetescu şi Chiril Obadă, au fost judecaţi pentru agitaţie şi propagandă antisovietică la 25 şi, respectiv, zece ani de gulag.
Se încarcă comentariile...
