Avocaţi: Atentatul la viaţa lui Vlad Plahotniuc, o înscenare care costă vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Plahotniuc FOTO Reuters
Vlad Plahotniuc FOTO Reuters

Plahotniuc demult a fugit din ţară şi este „bine-merci” pe alte meleaguri, dar figuranţii înscenării atentatului la viaţa lui, din aprilie 2017, se află detenţie. Dosarul nu are finalitate, fiind la reexaminare. Mai mult, în ultima şedinţă de judecată, principalul martor, Iurie Parhomenko, şi-a modificat depoziţiile într-un mod ce demolează învinuirile aduse „grupului Zabolotnîi”, au declarat avocaţii inculpaţilor la o conferinţă de presă la IPN.

Principalul martor al învinuirii, Iurie Parhomenco, a declarat în faţa magistraţilor că el îşi menţine depoziţiile acuzatorii doar pentru că se află în custodia celor care i le-au impus. El nu renunţă la ele pentru că urmează să revină în celula de puşcărie, unde se teme că îşi va pierde viaţa dacă îşi modifică depoziţiile, a declarat avocatul acestuia Vladimir Curmeli. Procurorii au solicitat întreruperea şedinţei pentru a-l interoga din nou pe Parhomenco. În context, avocatul afirmă că Iurie Parhomenko a „mărturisit” împotriva „grupului Zabolotnîi” după ce a fost supus unor presiuni fizice şi morale. În loc de 72 de ore, a fost ţinut 3 luni în izolator, mutat dintr-o celulă în alta, „unde apărea ba unul cu cuţitul, ba altul cu frânghia”, ceea ce l-a făcut pe Parhomenko să semneze textul propus.

Vorbind despre alte abateri, avocatul menţionează că întreaga învinuire a „grupului Zabolotnăi se bazează doar pe depoziţiile unui singur „martor”, dovezile apărării fiind omise. După turnura de poziţie care s-a produs, avocatul exprimă temeri pentru ce i se poate întîmpla lui Parhomenko în puşcărie. Aceste şi alte componente ale dosarului îi permit avocatului să afirme că „nu a avut loc nici un fel de atentat la viaţa lui Vlad Plahotniuc. Totul este o înscenare „ca din topor”, organizată în interesul oligarhului.

„Iuri Parhomenko este de acord să fie testat la poligraf şi să facă mărturii veridice în instanţa de judecată. Pentru aceasta însă e nevoie de anumite condiţii. Mai exact, el trebuie să iasă din detenţie. Aflându-se în închisoare, îi este frică că poate fi asasinat dacă va începe să vorbească şi va face depoziţii încriminatoare împotriva adevăraţilor comanditari ai acestui dosar fabricat. După această turnură se poate spune cu certitudine că împotriva lui Vlad Plahotniuc n-a avut loc nicio infracţiune. Este vorba doar despre o înscenare în favoarea oligarhului, pusă la cale de persoane interesate”, a precizat Vladimir Curmeli.

Pornind de la materiale de caz, a completat alt avocat, Victor Ceban, se poate spune că probele adunate în dosar sunt nişte falsuri. Încă în faza de examinare a recursului, a menţionat apărătorul, Parhomenko a declarat despre constrângerile la care a fost supus şi instanţa ar fi trebuit să le excludă din examinare, iar acestea sunt unicele care figurează în dosar. În aceste împrejurări, avocaţii au exprimat temerea că recenta întrerupere a şedinţei de judecată poate fi folosită pentru a-l face pe Parhomenko să revină poziţia sa iniţială. „Dar numai mărturiile făcute în faţa instanţei pot fi considerate autentice”, a menţionat avocatul.

La rândul său, avocatul Ivan Dimov, a menţionat că atât în prima instanţă, cât şi la Curtea de Apel dosarul a avut un caracter excepţional şi, în mod excepţional, au fost admise probele care reprezintă depoziţiile aşa-numitului martor Iurie Parhomenko, precum şi ale „agenţilor sub acoperire”, cetăţeni ai Ucrainei, care au cooperat cu serviciile secrete ale Ucrainei. „Menţionez că toţi aceşti „agenţi sub acoperire”, au ispăşit anterior pedepse pentru crime deosebit de grave – omoruri, jafuri, etc. Nu se dau publicităţii numele lor, nu se arată feţele, iar Curtea Supremă de justiţie a menţionat improbabilitatea şi credibilitatea scăzută a depoziţiilor date de aceştia”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite