Barbarii şi „planurile Barbarossa”

Europa (re)trăieşte momente tulburi şi riscă să repete greşelile trecutului. Valul imigranţilor musulmani, secondat de iluzia vinovăţiei pentru sistemul colonialist de cândva, creează o stare de incertitudine printre decidenţii occidentali. Aceştia nici nu pot abandona politica duplicitară a multiculturalismului, nici nu mai pot perpetua tactica deficitară a combaterii terorismului prin metode pacifiste.

Europenii s-au pomenit într-o situaţie ingrată: pe de o parte, nu sunt dispuşi să renunţe la niciuna dintre libertăţile şi drepturile pe care le-au obţinut cu multe sacrificii, iar pe de altă parte, nu reuşesc să înţeleagă efectele adverse ale globalizării, precum şi antagonismele persistente în lume (între diferite etnii, religii sau chiar rase), care pun în pericol întreaga orânduire postbelică. Popoarele est-europene au preluat, ba chiar au imitat în cele mai mici detalii modelul capitalist (blugi, Coca-Cola, fast-food, iPhone etc.) fiindcă au evadat din lagărul socialist. În schimb, fundamentaliştii şi islamiştii radicali au revenit la practicile medievale, creând califate şi pseudo-state, condamnând democraţia şi supremaţia legii, terorizând sau executând oameni nevinovaţi, din cauza atât a respingerii stilului de viaţă occidental, cât şi a lipsei unei alternative proprii.

Asistăm la o luptă dezechilibrată între Europa îmbătrânită şi neputincioasă şi armata abrutizată a fanaticilor musulmani. După cum bine punctase profesorul Dungaciu, Franţa a fost atacată nu pentru „ce face” – în politica externă, prin acţiunile sale diplomatice şi intevenţiile militare, sau în cea internă, prin politicile promovate şi legile adoptate, ci pentru „ce este” – expresia libertăţii conştinţei, a exprimării, a întrunirilor ş.a., precum şi ca etalon al separării puterilor în stat şi a statului de biserică.

Asemeni romanilor, vest-europenii au încercat să-i atragă de partea lor pe „barbari”, creându-le condiţii propice dezvoltării lor şi coabitării cu aceştia, însă au eşuat lamentabil ca şi predecesorii săi. I-au primit cu braţele deschise, i-au crescut şi educat, dar nu i-au asimilat. Se ştie că Statul Islamic (Daesh) îşi recrutează militanţii preponderent din fostele colonii franceze (Tunisia, Siria, Maroc, Liban), fapt ce demonstrează existenţa unor sentimente revanşarde şi chiar şovine la adresa fostei metropele. Dar asta nu înseamnă că celelalte ţări europene sunt ferite de pericolul atentatelor. Europa este percepută în exterior ca un tot întreg, în pofida disensiunilor din interior. Iată de ce ruşii vor fi (au fost deja) cooptaţi în coaliţia antiteroristă şi „li se vor ierta păcatele” pentru anexarea Crimeii şi războiul din Donbas. Dosarul ucrainean va trena, Parteneriatul Estic se va suspenda pe o perioadă nedeterminată, iar Republica Moldova va tot aştepta pomeni şi un context mai favorabil.

A devenit clar ca bună ziua: europenii se vor face frate cu dracul (Kremlinul) numai ca să treacă puntea. Între timp, SIS este cel mai aprig adversar al ISIS, fiindcă a reţinut un cetăţean sirian care ar fi deţinut o „periculoasă” hartă şi ar fi propagat mesaje extremiste; cetăţenii moldoveni protestează împotriva majorării tarifelor, nu şi a târfelor care au furat miliardul şi au cauzat această majorare; politicienii cu ochii verzi se ceartă cu cei cu ochi albaştri, pasându-şi responsabilitatea, deşi au dovedit că sunt cu toţii daltonişti în ale guvernării; iar preşedintele Timofti a decretat zi de doliu în cinstea surorii latine, dar nu şi a naţiunii române, al cărui reprezentant pretinde a fi.

Următoarele „planuri Barbarossa” ale Europei vor sfârşi la fel ca precedentele. Reacţia imediată nu s-a lăsat aşteptată, dar câteva bombe aruncate în deşert nu schimbă datele problemei. E necesară o intervenţie la sol în teritoriul controlat de terorişti, precum şi un control mai riguros al imigranţilor musulmani. Romanii au încercat să-i facă pe barbari aliaţi („federaţi”), dar au sfârşit prin a fi cuceriţi.