Bunurile lui Igor Dodon, puse sub sechestru de către procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dodon

Procuratura Anticorupţie a anunţat că a pus sechestru pe mai multe bunuri care ar aparţine ex-preşedintelui Igor Dodon şi care constituie obiectul anchetei penale.

Procuratura a anunţat că judecătorul de instrucţie a admis demersul procurorilor anticorupţie şi a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor imobile deţinute personal de către ex-preşedintele Republicii Moldova, precum şi a celor deţinute prin intermediul unor persoane interpuse.

Prin urmare, la această etapă a efectuării urmăririi penale pe caz, pentru a asigura o eventuală confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor, au fost puse sub sechestru următoarele bunuri imobile:

- terenul şi casa individuală, amplasată în mun. Chişinău, în care locuieşte fostul preşedinte cu familia sa;

- terenuri şi construcţii, situate în extravilanul satului Sadova, raionul Călăraşi, deţinute prin intermediul unor persoane interpuse, apropiate fostului şef de stat, care au calitatea de complici la săvârşirea infracţiunii de îmbogăţire ilicită;

- 4 terenuri şi 6 construcţii amplasate în satul Molovata, raionul Dubăsari, deţinute prin intermediul unui complice al acestuia, deţinut la moment în arest preventiv;

- 4 automobile, deţinute prin intermediul unei persoane terţe interpuse.

Igor Dodon a declarat că doar casa îi aparţine, restul bunurilor îi sunt atribuite nejustificat

Amintim că ex-preşedintelui Republicii Moldova i se incriminează săvârşirea a patru capete de acuzare, după cum urmează: coruperea pasivă, organizarea, dirijarea şi acceptarea cu bună-ştiinţă a finanţării partidului politic de către un grup criminal organizat, trădare de patrie şi îmbogăţire ilicită.

Dodon nu-şi recunoaşte vina şi spune că dosarele penale sunt o comandă politică a preşedintelui Maia Sandu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite