Candu: Data viitoarelor parlamentare ar putea fi stabilită în două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Data în care se vor desfăşura următoarele alegeri parlamentare ar putea fi stabilită de legislativ în următoarele două săptămâni. Preşedintele legislativului, Andrian Candu, speră că acest lucru se va întâmpla în sesiunea actuală a Parlamentului pentru a-i oferi timp Comisiei Electorale Centrale pentru pregătiri. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Vineri cu Anatol Golea” de la RTR Moldova, transmite IPN.

Şeful legislativului spune că alegerile parlamentare pot fi organizate timp de trei luni de la expirarea mandatului actual al Parlamentului – 30 noiembrie, adică de la 1 decembrie 208 până la 1 martie 2019. „Până în 30 noiembrie, nu poţi să organizezi alegerile şi poţi să le organizezi timp de trei luni de la ziua în care expiră mandatul”, a menţionat politicianul.

Preşedintele Parlamentului şi-a exprimat speranţa că după viitorul scrutin, toate forţele pro-europene să se aşeze la masa de discuţii şi să găsească o formulă cum să fie format un legislativ pro-european. Totodată, Andrian Candu consideră puţin probabilă o coaliţie cu Partidul Socialiştilor în următorul Parlament având în vedere diferenţa de viziuni şi de declaraţii.

În altă ordine de idei, preşedintele Parlamentului a menţionat că la sfârşitul lunii iulie se vor începe lucrările pentru implementarea sistemului e-Parlament. Acesta presupune şi introducerea votului electronic în legislativ. „A fost desfăşurat un concurs de către PNUD, a fost selectată o companie din Europa. Această companie acum face planul de introducere a sistemului e-Parlamentul, care are multe componente. Ei la sfârşitul lunii iulie încep lucrările”, a declarat Andrian Candu. Potrivit lui, votul electronic va fi folosit inclusiv de către deputaţii din actuala legislatură a Parlamentului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite