Candu nu crede că Erdogan ar fi putut oferi Chişinăului două autospeciale pentru dispersarea manifestanţilor: Poate s-a avut în vedere ambulanţe?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO parlament.md
FOTO parlament.md

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, consideră că a fost vorba de o greşeală de traducere când s-a anunţat că liderul de la Ankara, Recep Erdogan, a oferit Ministerului de Interne două autospeciale pentru dispersarea manifestanţilor.

„Eu nu cred să se fi făcut o astfel de solicitare şi că ar fi existat un astfel de cadou. Am impresia că e doar o greşeală de traducere. Poate s-a avut în vedere altceva, ambulanţe. Trebuie să verific, dar cu siguranţă asta nu face partea din agenda relaţiilor bilaterale între R. Moldova şi Turcia”, a afirmat Andrian Candu într-un interviu pentru Adevărul.

Aflat într-o vizită oficială de două zile în Republica Moldova, preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a anunţat joi, 18 octombrie, că a oferit Ministerului de Interne de la Chişinău două autospeciale destinate combaterii demonstraţiilor în masă - „TOMA”.

Potrivit lui Erdogan, autospecialele au ajuns la Chişinău încă în seara de miercuri, 17 octombrie. 

Vehiculele sunt de model turcesc. În mare parte acestea sunt folosite de Poliţia din Turcia, dar au fost şi exportate în câteva ţări, precum Azerbaidjan, Kazahstan, Libia, Georgia sau Zimbabwe. Autospecialele sunt menite să disperseze protestatarii violenţi cu ajutorul tunurilor de apă. Capacitatea maximă de apă din autovehicul este de 10 tone. 

Autospeciala este protejată de un eventual atac al manifestanţilor, având prin părţi dispozitive specifice pentru a stropi protestatarii cu gaze lacrimogene.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite