Cât de corecte sunt previziunile Stratfor privind dizolvarea Rusiei?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru mulţi cititori poate părea exagerată aprecierea agenţiei americane de analiză Stratfor că Rusia se va dizolva în următorii 10 ani, că Moscova va pierde controlul asupra regiunilor sale periferice.

În primul rând ar trebui să vedem alte previziuni strategice lansate de Stratfor în trecut şi dacă ele s-au îndeplinit. În anul 2010, Stratfor avansa predicţia că criza nucleară din Iran va fi adusă sub control până în anul 2020, indiferent dacă acest lucru se va petrece prin izolarea Iranului ori printr-un aranjament cu actualul sau viitorul regim. Stratfor spunea că Iranul va fi limitat în intenţia sa de a deveni o putere nucleară majoră din cauza faptului că nu are în spate puterea necesară de a deveni un jucător important dincolo de vecinătatea sa imediată. În anul 2015 putem constata că această predicţie s-a îndeplinit.
 

Tot în 2010, Stratfor aprecia că diversitatea sistemelor politice şi problemele demografice vor pune instituţiile Uniunii Europene sub o mare presiune - şi deşi aceste instituţii vor supravieţui, totuşi nu vor putea acţiona eficient. ”Principala tendinţă va fi îndepărtarea de soluţiile multinaţionale către o creştere a naţionalismului influenţat de forţe divergente economice, sociale şi culturale. Elitele care au clădit Uniunea Europeană se vor găsi sub o presiune crescândă din partea cetăţenilor. Tensiunile dintre interesele economice şi stabilitatea culturală vor defini Europa. Drept urmare, relaţiile inter-europene vor fi din ce în ce mai instabile şi impredictibile”. Descrierea Stratfor de acum cinci ani se suprapune perfect actualului tablou al Uniunii Europene.
 

Şi ajungem la previziunile Stratfor din 2010 referitoare la Rusia, despre care se spunea că ”îşi va petrece următorii ani încercând să se asigure în faţa declinului demografic care o afectează. Va încerca în acest sens să îşi schimbe mecanismul economic bazat pe exportul de materii prime, la producţia de bunuri finite. Rusia de asemenea va încerca să reintegreze sub controlul său fostele republici sovietice în cadrul unei entităţi coerente pentru ca să-şi amâne problemele demografice, să-şi extindă piaţa şi să reabsoarbă unele din zonele tampon. Acţiunile Rusiei vor provoca temeri printre vecinii săi, atât din punct de vedere al securităţii naţionale, cât şi din cel economic”. Stratfor prevedea în 2010 că principala ţintă a Rusiei vor fi statele din Europa Centrală. Din nou, o predicţie strategică îndeplinită în mare măsură în ultimii cinci ani.
 

Bineînţeles, Stratfor nu a prevăzut în urmă cu cinci ani războiul de azi din Ucraina. Nici nu avea cum, predicţiile de acest gen se bazează pe analize care iau în considerare tendinţele majore din anumite regiuni, conexiunile şi influenţele reciproce ale diverselor forţe existente. Predicţiile strategice arată în ce direcţie curg evenimentele, dar nu pot prevedea intensificările bruşte ale ritmului sau accidentele de parcurs.
 

Stratfor prevede pentru următorii zece ani declanşarea unui proces de diluare a autorităţii Moscovei faţă de regiunile din componenţa Federaţiei Ruse. Altfel spus, analiştii Stratfor nu au încredere în eforturile Moscovei de a crea o structură multinaţională politică şi economică. Deşi Rusia se laudă cu crearea Uniunii Euroasiatice, realitatea continuă să contrazică tratatele semnate în faţa camerelor de filmat. Uniunea Euroasiatică a Moscovei este lipsită de un fundament solid, de un set de relaţii economice viabile. Rusia, Belarus şi Kazahstan nu pot repeta experienţa Uniunii Europene – este vorba de crearea accelerată a structurilor, la comandă politică. Cât timp va mai putea susţine Federaţia Rusă pierderile generate de această asociere? Indiferent cât de invulnerabil este prezentat în mass-media Vladimir Putin, la un moment dat se vor găsi înalţi oficiali ruşi care să se întrebe cu voce tare de ce trebuie subvenţionate din banii ruşilor acţiunile de reintegrare economică a unor spaţii străine. Şi chiar dacă astfel de voci vor fi amuţite prin forţă, realitatea va continua să contrazică dorinţele politice: deja Rusia se confruntă cu o scădere majoră a veniturilor din încasările obţinute de pe urma exporturilor de materii prime.
 

Previziunile Stratfor nu sunt precise, indică doar tendinţele generale pe baza datelor actuale. Iar aceste date ne arată că puterea centrală de la Moscova într-adevăr împinge Federaţia Rusă peste buza prăpastiei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite