Adevarul.ro
Autentificare
SAU
Foloseste adresa ta de mail si parola
Foloseste versiunea web pentru creare, activare si personalizare profil.
National POST
Recuperare Parola
Introduceti adresa de email pentru a primi parola
Politică
Ce planuri are Igor Dodon până la sfârşitul anului
27 Nov 2020 09:35:06
Autor: Iurii Botnarenco
FOTO Profimedia
Preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, spune că, până la sfârşitul mandatului, va promulga toate legile pe care le votează Parlamentul în această perioadă. De asemenea, până la inaugurarea noului preşedinte, va participa la unele şedinţe pe platforme internaţionale, cum ar fi şedinţa şefilor de stat din CSI, transmite IPN.
„Asigurăm tot ce ţine de inaugurarea noului preşedinte. Colegii se ocupă din instituţia prezidenţială. Chiar ieri au avut primele contacte, nu ştiu, discută 24 sau 25 decembrie să aibă loc inaugurarea”, a precizat Igor Dodon în cadrul emisiunii online „Preşedintele răspunde”, întrebat despre planurile sale până la sfârşitul anului.
Despre congresul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon a spus că acesta va avea loc în data de 30 decembrie, după ce-i va expira mandatul de şef al statului.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate