Ce spun analiştii politici despre motivele pentru care PDM a propus Blocului ACUM funcţia de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pdm.md
FOTO pdm.md

Propunerea Partidului Democrat ca blocul ACUM să preia funcţia de premier într-o eventuală coaliţie de guvernământ în formatul DMD-ACUM ar putea fi o acţiune tactică pentru a se forma, în realitate, o coaliţie între PDM şi PSRM.

Totodată, nu este exclus că această propunere ar putea fi reală pentru că doar un prim-ministru din partea ACUM ar putea debloca finanţarea macrofinanciară din partea Uniunii Europene, lucru necesar Republicii Moldova având în vedere situaţia în care se află. De această părere este politologul şi jurnalistul Igor Volniţchi, transmite IPN.

În opinia lui, atunci când i-a propus funcţia de premier blocului ACUM, Partidul Democrat s-a condus de un argument tactic: „PDM a ştiut că blocul va refuza negocierile şi şi-a dezlegat, în acest fel, mâinile pentru o coaliţie cu socialiştii”.

A doua posibilă explicaţie a jurnalistului este că PDM chiar şi-ar fi dorit o coaliţie cu blocul ACUM şi chiar le-ar fi oferit funcţia de premier. Igor Volniţchi porneşte de la informaţiile potrivit cărora „haznaua statului este într-o situaţie proastă, mai ales după campania electorală când au fost implementate proiecte cu puternic impact electoral”.

„Şi iată că acum se pune problema că fără ajutor din exterior, în special din partea UE, e prea puţin probabil să facem faţă. E clar că un premier tehnic, unul din partea democraţilor sau oricare altul ar avea mai puţine şanse să deblocheze asistenţa financiară din UE decât un premier ce ar veni din tabăra ACUM”, spune Igor Volniţchi. Totodată, chiar dacă s-ar forma o coaliţie între ACUM şi PDM, aceasta s-ar destrăma repede, consideră politologul.

Editorialistul Nicolae Negru consideră logică propunerea PDM. „Blocul ACUM a obţinut mai mult din punctul de vedere al votului popular, de aceea e firesc să deţină funcţia de premier, iar democraţii nu au alte opţiuni. Deşi, în aparenţă, ar exista posibilitatea formării unei coaliţii cu socialiştii, PDM nu ar fi deloc avantajat într-o asemenea situaţie. În primul rând, pentru că are mai puţine mandate, iar premierul trebuie să fie de la cel care are mai multe mandate – PSRM. Socialiştii având şi preşedintele ţării şi premierul – principalele funcţii executive, desigur că ponderea lor politică ar fi mult mai mare decât a PDM”, spune jurnalistul.

În plus, o atare coaliţie necesită unele repoziţionări atât din partea socialiştilor, cât şi din partea democraţilor, în primul rând în raport geopolitic. De aceea, lucrurile nu sunt atât de simple. „O asemenea împingere a PDM în braţele lui Dodon, dar de fapt în braţele Rusiei, nu este deloc în interesul Republicii Moldova. Cu toate conflictele, cu tot antagonismul dintre PDM şi ACUM, ei sunt mai aproape din punct de vedere doctrinar, ideologic, programatic decât democraţii cu socialiştii”, notează Nicolae Negru.

Vlad Kulminski, directorul executiv al Institutului pentru Iniţiative Strategice, este de părere că propunerea PDM privind funcţia de prim-ministru este de fapt un „măr otrăvit”. „Eu cred că de la bun început noi asistăm la un teatru care este destul de bine realizat şi este vorba despre ultimul act al acestei piese, care se produce deja de 2-3 ani. Această colaborare dintre PDM şi PSRM era evidentă pentru toată lumea”, susţine directorul executiv al IIS.

Potrivit lui, acum urmează să fie creată un fel de coaliţie tehnică, dar nu una deschisă dintre socialişti şi democraţi. „De aceea, ei vor face un fel de coaliţie ascunsă, care va fi una tehnică şi va fi ambalată în multe haine frumoase pentru consumul public. Şi vina, desigur, trebuie să fie dată pe blocul ACUM, exact ceea ce vedem la etapa actuală”, spune Vlad Kulminski. În opinia lui, această propunere nu a fost una serioasă.

Joi, 14 martie, Consiliul Executiv al Partidului Democrat a lansat o invitaţie repetată Blocului electoral ACUM la dialog pentru formarea majorităţii parlamentare, afirmând că formaţiunea este gata să cedeze conducerea viitorului Guvern, inclusiv funcţia de prim-ministru. ACUM a tratat cu refuz şi ce-a de-a doua invitaţie a PDM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite