Ce spune Alexandru Jizdan despre lista de jurnalişti şi activişti care ar fi fost interceptaţi în perioada guvernării PDM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru de Interne, deputatul PDM Alexandru Jizdan, a declarat că ministrul Afacerilor Interne nu are nicio legătură cu interceptările, iar asemenea gen de acţiuni nu fac parte din atribuţiile sale. Afirmaţia vine după ce deputatul PPDA Chiril Moţpan a făcut publică o listă cu jurnalişti şi activişi care ar fi fost interceptaţi şi filaţi în perioada guvernării PDM.

„Dacă deputatul Moţpan deţine informaţii certe despre interceptările la care se referă si despre ilegalităţile admise în acest sens, ar fi bine să le prezinte organelor abilitate. Noi toţi suntem interesaţi şi eu în primul rând, ca adevărul să fie scos la suprafaţă”, a scris Alexandru Jizdan pe pagina sa de Facebook.

Jizdan a spus că nu ar vrea „să ajungem în situaţia în care să constatăm că la acest subiect extrem de sensibil s-au făcut nişte speculaţii ordinare, fiind urmărite alte scopuri, decât interesul public.”

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite