Ceban: Numărul unităţilor de transport public în Chişinău va fi suplinit serios

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest an va fi suplinit serios numărul unităţilor de transport public în Chişinău. Declaraţia aparţine primarului municipiul Chişinău, Ion Ceban. Potrivit lui, Primăria se va axa pe forţele proprii şi anume va asambla troleibuze şi va cumpăra autobuze şi troleibuze suplimentare, dar contează şi pe ajutor din partea unor parteneri străini, fără a specifica despre cine ar fi vorba, transmite IPN.

„Până la finele anului vă asigur că vor fi mai multe mijloace de transport decât de obicei şi vom acoperi necesităţile, inclusiv ale suburbiilor în acest sens”, a afirmat Ion Ceban în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul de televiziune NTV Moldova. De asemenea, primarul susţine că trebuie definitivat conceptul privind amenajarea parcărilor în oraş.

Totodată, Ion Ceban a menţionat că a fost lansată şi funcţionează deja o platformă online de interacţiune cu cetăţenii. Deocamdată, platforma este axată pe două domenii: gunoi şi iluminat stradal, celelalte module sunt în stare de elaborare.

De asemenea, Ion Ceban a menţionat că unul dintre scopurile propuse este şi digitalizarea în domeniul construcţiilor. 

„Primul modul pe care vrem să-l dezvoltăm pentru a scoate factorul uman din procesul de luare a deciziilor este documentaţia permisivă pentru construcţii. Avem peste două mii de construcţii dubioase în Chişinău. Asta ar însemna că au fost eliberate actele sau construite neconform legii. Ceea ce vrem noi să facem este ca într-o lună, cel mult, să avem acest ghişeu unic de intrare/ieşire a documentelor, ca oamenii să nu mai umble pe la funcţionari şi în maxim jumătate de an să avem un ghişeu unic cu toate procesele automatizate din care să scoatem factorul uman din luarea deciziilor. Calculatorul urmează să decidă dacă este conform sau neconform şi el eliberează autorizaţia de construcţie sau certificatul de urbanism”, a afirmat Ion Ceban.

Primarul spune că are un mesaj şi către judecători, în cazul în care agenţii economici merg în instanţa de judecată pentru a obţine permisiunea de construcţie. „Eu vă rog foarte mult, haideţi să nu intervenim pe spaţiile verzi. Noi nu vom permite, noi înţelegem că se întâmplă unele lucruri, dar apelul nostru este ca să nu se întâmple acest lucru în instanţa de judecată”, a îndemnat edilul.

În acest context, primarul a anunţat că se desfăşoară consultări privind elaborarea ulterioară a planului urbanistic general. Potrivit lui, ar putea să fie format un consorţiu de arhitecţi şi specialişti în domeniu care într-un an şi jumătate sau doi ar putea prezenta documentul.

https://www.ipn.md/ro/ion-ceban-numarul-unitatilor-de-transport-public-in-chisinau-7967_1071024.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite