Chicu: Măsurile pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea trebuie să intre în vigoare cât mai curând posibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Chicu gov.md

Măsurile din proiectul pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea trebuie să intre în vigoare cât mai curând posibil. Acesta sunt axate pe susţinerea socială a cetăţenilor şi pe susţinerea activităţii întreprinzătorilor în situaţie de criză.

De asemenea, proiectul prevede modificări, în special în legislaţia bugetar-fiscală, care să permită implementarea măsurilor prevăzute, dar şi să ofere o predictibilitate mai mare pentru business referitor la reglementările din perioada următoare. Precizările în cauză au fost făcute de premierul Ion Chicu, la Parlament, unde a venit să prezinte proiectul, transmite IPN.

Premierul a menţionat că printre măsurile propuse se numără stabilirea ajutorului minim de şomaj în mărime de 2.775 de lei. Un bloc important vizează ajutorul social. Potrivit proiectului, venitul lunar minim garantat a fost majorat de la 1.107 lei până la 1.300 de lei. Pentru familiile beneficiare de ajutor social, al cărui drept expiră în perioada stării de urgenţă, acesta se va prelungi până a ridicarea stării de urgenţă. De asemenea, conform proiectului, cota TVA pentru întreprinderile din sectorul HoReCa a fost redusă de la 20% la 15%, pe perioada stării de urgenţă.

Premierul a mai spus că proiectul prevede că titularii de patentă care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă vor fi scutiţi de plata pentru patentă. De asemenea, pentru această categorie, dar şi pentru persoanele care practică activitate independentă şi întreprinzătorii individuali care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă, vor fi restituite contribuţiile sociale în sumă fixă.

În timp ce premierul făcea declaraţii de presă, în sala de conferinţe au intrat deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate, care au scandat: „Ruşine!”.

Şedinţa Parlamentului la care Guvernul urma să prezinte proiectul pentru care şi-a angajat răspunderea nu a întrunit cvorum. În plenul legislativului nu s-au prezentat deputaţii din Partidul Socialiştilor şi cei din Partidul Democrat. După ce Secretariatul Parlamentului a anunţat că la şedinţă şi-au înregistrat prezenţa doar 39 de deputaţi, şefa legislativului, Zinaida Greceanîi, a declarat lipsă de cvorum.

https://www.ipn.md/ro/ion-chicu-masurile-propuse-trebuie-sa-intre-in-vigoare-7965_1072634.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite