Chinurile formării noii majorităţi la Chişinău: Lecţii învăţate pentru Pavel, Maia şi Andrei

Maia Sandu şi Andrei Năstase

La Chişinău, actuala coaliţie PSRM-PDM a pierdut majoritatea. Motiv pentru ca regimul prorus al lui Igor Dodon în sine să se clatine puternic. Dar atât dărâmarea guvernului fără nume al lui Dodon, cât şi constituirea unei noi majorităţi trece prin chinurile facerii din cauza multor limite naturale pe care le au sau unora artificiale pe care şi le-au auto-impus partidele componente ale posibilei viitoare coaliţii

 Începutul săptămânii a arătat foarte clar cum stau lucrurile şi cum ar trebui revizuite abordările de acasă pentru ca, împreună, partidele pro-europene să preia guvernarea. Pentru că nu pot câştiga decât împreună sau pot pierde totul separat. Un proces de derulat cu atenţie, încet, pe îndelete, cugetat şi aşezat, chiar dacă noul Guvern va funcţiona doar până la alegerea noului preşedinte pro-european, urmând ca raportul de forţe viitor să fie dat de noi alegeri anticipate.

PDM şi-a asumat destrămarea şi plecarea pro-europenilor în opoziţie

Luni trebuia să aibă loc la Chişinău o întâlnire a liderilor partidelor ACUM, Maia Sandu, preşedinta PAS şi Andrei Năstase, Preşedintele PPDA, cu liderul PDM, Pavel Filip. Nu-i vorbă, în acelaşi timp, Preşedintele prorus al Republicii Moldova a invitat patru partide pe alese – cele trei de mai sus şi propriul partid pro-rus PSRM, pentru consultări, invitaţie refuzată de partidele pro-europene. În afară au rămas Pro Moldova lui Andrian Candu şi Partidul Shor, ultimul fiind inacceptabil pentru PAS şi Maia Sandu.

Complicata ecuaţia politică şi matematica parlamentară arată că, în ciuda dispariţiei majorităţii pentru alianţa actuală PSRM-PDM şi pentru menţinerea guvernului fără nume al lui Igor Dodon, căderea actualului guvern şi mai ales numirea unui nou guvern este foarte greu de orchestrat. Iar între timp, Igor Dodon forţează preluarea şefiei Curţii Constituţionale prin atacarea unei decizii a Curţii şi a alteia definitive a Înaltel Curţi de Casaţie şi justiţie la nivelul... unei judecătorii locale.

Important este faptul că actualele evoluţii vin cu lecţii învăţate pentru trei protagonişti majori ai prezentei formule politice, preşedinţii PDM, PAS şi PPDA, Pavel Filip, Maia Sandu şi Andrei Năstase. Lecţiile învăţate pentru cei trei lideri se referă cu precădere la consecinţele şi relevanţa oricărei decizii de astăzi şi vădita nepotrivire a socotelii de acasă cu cea din târg.

Pavel Filip FOTO IPN

Socoteala de acasă şi realitatea negocierii politice din Parlament

Preşedintele PDM, Pavel Filip, a refuzat întâlnirea cu PAS PPDA şi a anunţat că el nu are o decizie a partidului privind căderea actualului guvern cu PSRM. În plus, şeful grupului parlamentar PDM, Dumitru Diacov, a blocat accesul parlamentarilor de opoziţie la proprii săi parlamentari. Lecţia lui Pavel este că nu poate supravieţui astfel, că alegerea sa ar putea fi definitivă şi determinantă pentru viitorul său politic şi supravieţuirea propriului partid. Organizaţiile locale cer căderea guvernului lui Dodon şi a puterii lui Dodon, iar parlamentarii care mai supravieţuiesc în grupul său sunt tot mai greu de oprit în a pleca spre Pro Moldova. De altfel, Andrian Candu anunţă majoritatea viitoare, doar să mai fie puţin timp, încă puţină răbdare, până se dumiresc cei care mai vor un viitor din partidul lui Filip. Decizia e definitorie şi definitivă, totodată, pentru modul în care va intra în istorie Pavel Filip.

Preşedintele PAS, Maia Sandu, a ajuns în postura de a constata faptul că formula unei alianţe cu Pavel Filip şi PDM nu e posibilă. Chestiunea voturilor Partiului Shor aduce costuri, nu pot fi respinse, ajută la prăbuşirea guvernului Filip, dar ar reprezenta o problemă de imagine doar la votul pentru noul guvern. Pe de altă parte, opţiunea unei majorităţi fără Partidul Shor obligă la răbdare şi aşteptarea ultimelor migraţii de voturi de la PDM pentru a atinge majoritatea, dând prim planul mişcării – ca şi până acum, dealtfel – lui Andrian Candu şi Pro Moldova. Şi aici, cu perpectiva ca acest partid să domine copios viitoarea majoritate, chiar dacă alege să nu facă parte din Guvern până la prezidenţiale.

Lecţiile învăţate pentru Maia Sandu sunt: nu se poate baza pe PDM ca partid, care e subjugat puternic lui Igor Dodon. În subsidiar, Andrian Candu se profilează drept un jucător important, chiar dacă sondajele de opinie nu-l cotează încă cu procentele transferate de la PDM. Relevanţa acestui transfer ţine de perpectiva anticipatelor pe care ProMoldova nu le acceptă încă. În orice caz, ele nu ar putea avea loc până după prezidenţialele câştigate de Maia Sandu pe care încearcă să o ajută indirect, prin candidat propriu şi absorbirea de voturi anti-Dodon din zone neatinse de către ACUM.

Lecţiile învăţate pentru Andrei Năstase sunt la fel de relevante. Mai întâi, posibilitatea de a rezolva singur ecuaţia politică actuală sunt nule. Indiferent de voinţă şi de dorinţă, un viitor guvern depinde la Maia Sandu şi de Andrian Candu, dar şi de unioniştii din propria curte pe care nu-i controlează. În plus, Andrian Candu va juca un rol dominant în viitoarea coaliţie, chiar dacă se abţine de la guvernare, în timp ce varianta voturilor Partidului Shor sau a semnăturii pe orice document este inacceptabilă Maiei Sandu. Rezultatul real este acela că PPDA rămâne cel mai mic partid din viitoarea coaliţie şi nu va putea asuma guvernarea nici la nivel de premier, în nici un caz singur.

Reuşita unei noi majorităţi şi unui guvern pro-european doar împreună şi pe îndelete

Există lecţii învăţate pentru toţi protagoniştii shimbării. Partidul Shor realizează că este nefrecventabil în actuala formulă, şi unii reprezentanţi ai săi vor alege să migreze. Pentru Andrian Candu, lecţia învăţată - şi asumată, cred – este că e frecventabil şi pro-european cât dovedeşte independenţa de fostul partid PDM şi mai ales faţă de Vladimir Plahotniuc, dar şi că ar incomoda alegerile prezidenţiale dacă-şi doreşte să trimită miniştri în viitorul guvern de până la prezidenţiale.

Iar pentru Maia şi Andrei, lecţia supremă este că nu pot reuşi decât împreună, repectându-se reciproc, găsind un loc şi o soluţie pentru Andrei Năstase – alta decât cea de premier, care ar trebui aumată tot de Maia Sandu până la prezidenţiale - şi PPDA acceptând că nu poate imita soluţia românească a guvernului PNL cu 20% din Parlament. În cazul României, cu Preşedintele susţinut de PNL, abia ales, Ludovic Orban a avut la îndemână alegerile anticipate, iar Parlamentul de la Bucureşti e oricum la final de mandat. În schimb, la Chişinău, cu Igor Dodon preşedinte, a trecut doar un an din actualul mandat parlamentar. Iar postura Pro Moldova care va asuma majoritatea fără Partidul Shor duce la un număr de parlamentari ai săi cât partidele ACUM împreună pentru a atinge  cele 51 de voturi necesare.

Mai există o lecţie în subsidiar pe care trebuie să o înţeleagă toate partidele pro-europene din Republica Moldova: faptul că trebuie să accepte compromisul necesar partenerilor pentru formarea majorităţii. Aceasta e proba maturităţii politice. Maia Sandu trebuie să accepte un ProMoldova mare lângă ea în majoritate, dar şi un guvern viitor care să reflecte actualul raport de forţe, fie alegerile anticipate convenite.

Andrei Năstase trebuie să accepte că nu poate impune o soluţie individuală şi nici nu poate torpila candidatura prezidenţială a Maiei Sandu din motive egoiste şi înguste, de partid. Iar Andrian Candu realizează că nu are viitor decât în această formulă, că trebuie să accepte compromisul, inclusiv alegerile anticipate după prezidenţiale dacă ceilalţi doi parteneri de coaliţie o cer, urmând să lupte cu pragul şi preluarea completă a părţii pro-europene şi funcţionale a fostului PDM. Chiar dacă acest lucru înseamnă şi preluarea lui Pavel Filip însuşi, ca deputat, la un anumit moment dat.