Chirtoacă: Referendumul este o manipulare a cetăţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a declarat luni, 18 iulie, că discuţiile despre iniţierea unui referendum privind demiterea sa nu sunt altceva decât o manipulare a cetăţenilor şi otrăvirea proiectelor de dezvoltare a oraşului.

„Una-două, ei strigă că este rău totul. Strada Aleco Russo este ceva rău, Ştefan cel Mare este rău, Alexandri este rău. Nici nu am apucat să facem ceva, că oricum este rău”, afirmă primarul.

Edilul e de părere că cei care lansează în spaţiul public ideea unui referendum se pregătesc, de fapt, pentru următoarele alegeri.

„Nu vor să muncească, vor să facă doar spectacol şi să-şi crească popularitatea în faţa cetăţenilor”, a mai adăugat Chirtoacă.

Referitor la activiştii civici care doresc iniţierea procedurii de organizare a referendumului, primarul susţine că aceştia au candidat anterior pe listele partidelor politice care au promovat ideea de referendum local.

Activiştii civici cheamă cetăţenii să se alăture grupului de iniţiativă pentru organizarea refefendumului.

„Este dreptul chişinăuienilor de a aprecia pozitiv sau negativ activitatea din ultimul an, al primarului Dorin Chirtoacă”, a menţionat activistul civic, Victor Chironda.

Amintim că luni, 18 iulie, la Palatul Feroviarilor din Chişinău, va avea loc Adunarea de constituire a grupului de iniţiativă, privind organizarea referendumului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite