Cine este Ion Diacov, candidat la funcţia de primar de Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Diacov candidează la funcţia de primar general al municipiului Chişinău din partea Partidului Politic „Partidul Nostru”. Sloganul de campanie al candidatului este: „Salvăm Chişinăul împreună”. Alegerea sloganului este motivată prin faptul că „oraşul a devenit una dintre cele mai delăsate localităţi urbane din ţară”.

Candidatul are 66 de ani. S-a născut în regiunea Kurgan, Federaţia Rusă, într-o familie de deportaţi basarabeni, originari din satul Başcalia, raionul Basarabeasca. De profesie este procuror, în prezent la pensie. Este fratele mai mic al lui Dumitru Diacov, preşedinte de onoare al Partidului Democrat.

Este absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea de Stat. A activat în calitate de anchetator superior la Procuratura Soroca, adjunct al procurorului în Procuratura sectorului Râşcani, anchetator pe cazuri excepţionale în cadrul Procuraturii municipiului Chişinău, conducător al unui grup special pentru descoperirea omorurilor, şef-adjunct al secţiei anchetă al Ministerului Securităţii Naţionale. Între 1994-1998, este adjunct al procurorului municipiului Chişinău, iar din 1998 şi până în 2001 – procuror al municipiului Chişinău. Între 2001 şi 2010 este şef al secţiei anchetă în cadrul Procuraturii Generale, ulterior din 2010 şi până în 2015 revine în funcţia de procuror al municipiului Chişinău.

În 2015 pleacă din organele procuraturii „în semn de protest faţă de abuzurile conducerii Procuraturii Generale”. Tot atunci s-a dezis de toate distincţiile primite de-a lungul anilor, inclusiv de ordinul Gloria Muncii, oferit în 2013 de către şeful statului.

Candidatul susţine că administraţia din Chişinău nu are nevoie de programe electorale, dar necesită lucruri concrete. Ivan Diacov spune că primul lucru pe care îl va face fiind primar general al municipiului Chişinău va fi să distrugă schemele de corupţie care duc la pierderi egale cu două bugete anuale ale municipiului. Candidatul mai spune că nu merge la Primărie să facă politică, „dar va lua lopata şi ciocanul şi va lucra”.

În declaraţia de avere depusă la Consiliul electoral de circumscripţie electorală municipală Chişinău, familia candidatului declară că a obţinut, în ultimii doi ani, din activităţi didactice, ştiinţifice şi de creaţie, peste 100 de mii de lei. Din pensie, familia a adunat peste 286 de mii de lei. Totodată, din vânzarea unui automobil a obţinut 150 de mii de lei. Familia candidatului mai declară că are datorii de peste un milion de lei la un creditor, dar şi opt conturi bancare pe care are aproape 930 de mii de lei. Familia declară că are în proprietate şi posesie două terenuri, o casă de locuit, un garaj şi două automobile.

Partidul Politic Partidul Nostru este condus de către Renato Usatîi. Ion Diacov nu este membru al acestui partid.

Materialul face parte din campania de informare lansată de IPN, în care prezintă date biografice, informaţii despre venituri şi avere, precum şi experienţa profesională a pretendenţilor la şefia capitalei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite