Clădirea renovată a Preşedinţiei urmează să fie inaugurată în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Echipa preşedintelui urmează să se mute în clădirea Preşedinţiei în luna octombrie, cel târziu la începutul lunii noiembrie. Potrivit preşedintelui Igor Dodon, Preşedinţia urmează să fie inaugurată cel târziu în prima jumătate a lunii octombrie, când şi preşedintele Turciei va participa la ceremonie, transmite IPN.

După şedinţa Consiliului Republican al Partidului Socialiştilor, şeful statului a declarat pentru presă că, deja către Ziua Independenţei, toate lucrările capitale erau finalizate. Acum mai rămân lucrările de amenajare de afară. Potrivit lui Igor Dodon, partea turcă şi-asumat să instaleze din contul său toată mobila din instituţia prezidenţială. Acest lucru ar urma să se finalizeze în câteva săptămâni.

Igor Dodon a mai spus că echipa preşedintelui, care este formată din 65-70 de persoane şi care activează acum în trei clădiri diferite, urmează să se mute în clădirea Preşedinţiei în octombrie, cel târziu la începutul lunii noiembrie.

Igor Dodon se angajează, la fiecare două săptămâni, să fie organizată Ziua Uşilor Deschise. Pentru doritori vor fi organizate excursii în instituţia prezidenţială.

Reparaţia a început în a doua jumătate a lunii ianuarie. Edificiul urma să fie dat în exploatare încă în luna mai, când se estima că va veni la Chişinău preşedintele Turciei Recep Erdoğan, vizită care nu a mai avut loc. Ulterior, s-a anunţat o nouă dată şi anume 27 august când este marcată Ziua Independenţei, însă ceremonia de inaugurare a fost amânată din nou.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite