Condiţiile inumane din penitenciare descrise de către Cosovan, Petic şi Bolboceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
penitenciar

Au supravieţuit pe saltele şi perne mucigăite, au locuit cu şobolanii într-o cameră şi au fost lipsiţi de condiţiile elementare pentru un trai decent. Acestea sunt istoriile de viaţă a trei persoane cunoscute care au stat în închisorile din Republica Moldova, informează IPN.

„In viaţa mea nu cred că am văzut ceva mai rău. Este o cameră 3x4. Încerci să repari patul pentru ca să te poţi odihni seara. Toate paturile se dezmembrează. Îţi ei firele şi le legi, le întinzi. Saltele mucegăite, perne mucegăite. Apă practic nu ai. Dacă-ţi aduc, îţi aduc câteva sticle. Au fost momente în care m-am gândit să-mi pun capăt zilelor. Izolare totală”, a declarat Serghei Cosovan, un om de afaceri care a stat doi ani după gratii, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8 .

Fostul deputat Iurie Bolboceanu povesteşte că a fost arestat într-o zi de vineri după masă, iar până marţi a trăit doar cu apă. Familia sa a aflat abia luni despre reţinerea sa, iar marţi i-a transmis un colet cu produse care au fost mâncate peste noapte de şobolanii care au intrat în cameră. După aceasta, Iurie Bolbocean povesteşte că încă o săptămâna a supravieţuit doar cu apă.

Fostul poliţist de frontieră Gheorghe Petic povesteşte că atunci când a fost întemniţat în închisoarea din Bălţi, cineva i-a recomandat să poarte asupra sa un obiect care l-ar ajuta să se apere în caz de necesitate.

„Asta înseamnă că atunci când aş fi fost scos la punctul medical sau la plimbare să am ceva cu care să mă pot apăra. Eu nu am avut decât o furculiţă pe care am legat-o de picior şi o purtam ca să mă pot apăra. La Penitenciarul 13 permanent o purtam şi chiar dormeam cu dânsa”, a declarat Petic.

https://www.ipn.md/ro/conditiile-inumane-din-penitenciare-descrise-de-catre-cosovan-petic-7967_1071734.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite