Consiliul Suprem de Securitate, convocat de urgenţă după ce Avia Invest, companie căreia i-a fost concesionat Aeroportul Chişinău, a fost vândută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Preşedintele Igor Dodon convoacă de urgentă Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu tranzacţia de vânzare a companiei Avia Invest, „care conform deciziei criminale a fostei guvernări a preluat Aeroportul Internaţional Chişinău”, precizează şeful statului, citat IPN.

„Cer Ministerului Economiei şi Infrastructurii şi tuturor instituţiilor statului să pregătească informaţia aferentă acestei tranzacţii, prin intermediul căreia compania vinovată de fărădelegile admise la aeroport, inclusiv contrabanda şi evadarea din ţară a unor criminali, a fost vândută, iar dreptul de concesionare pe încă 43 de ani a trecut la o altă companie”, menţionează Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Potrivit şefului statului, în cadrul şedinţei se vor discuta riscurile pentru stat aferente acestei tranzacţii şi soluţiile pentru readucerea aeroportului în gestionarea statului. „Organele de drept vor prezenta informaţia privind investigarea circumstanţelor concesionării aeroportului unui grup de escroci, iar Ministerul Economiei şi Infrastructurii urmează să informeze CSS şi societatea despre modul în care Avia Invest şi-a respectat obligaţiunile contractuale, inclusiv pe programul de investiţii, efectuate inclusiv din banii colectaţi de la pasageri”, precizează preşedintele.

Operaţiunile şi managementul Aeroportului Internaţional Chişinău au fost transferate către Avia Invest în noiembrie 2013, în baza unui parteneriat public-privat. Compania concesionară s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani şi să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro.

NR Investments Ltd, o firmă de investiţii imobiliare, fondată în 2007 şi înregistrată în Insulele Canalului, a confirmat procurarea a 95% din compania Avia Invest, concesionară a Aeroportului Internaţional Chişinău. Contractul a fost ratificat pe 19 august, de către reprezentaţii Avia Invest şi unicul beneficiar al firmei NR Investments, Nat Rothschild.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite