Conştiinţă naţională românească la Politehnica din Chişinău (II)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Marinciuc este unul dintre profesorii de la Politehnică învinuiţi de KGB că promovau naţionalismul românesc. FOTO Igor Caşu
Aurel Marinciuc este unul dintre profesorii de la Politehnică învinuiţi de KGB că promovau naţionalismul românesc. FOTO Igor Caşu

În ianuarie 1971, organele de partid din RSSM au dispus crearea unei comisii care să ancheteze „situaţia gravă“ de la Institutul Politehnic, unde studenţii şi-au exprimat deschis opiniile referitoare la identitatea românească a moldovenilor, în cadrul unei lecţii publice

Citiţi prima parte aici

Raportul pe care i l-a prezentat academicianul Iosif Varticean lui Ivan Bodiul în ianuarie 1971, care arăta că studenţii de la Politehnică nu se tem să-şi exprime identitatea românească şi să critice teoria oficială potrivit căreia moldovenii şi românii sunt două diferite, cu limbi distincte, a alarmat conducerea de partid de la Chişinău. Imediat a fost creată o comisie din trei membri, condusă de ministrul Culturii A. Konstantinov (ceilalţi doi erau V. Fomin, ministrul Transportului din RSSM, şi I. Iordanov, reprezentant al CC al PCM). Raportul comisiei - în total 13 pagini - a fost elaborat în două luni de zile, după efectuarea unei anchete minuţioase.

POLITEHNICA, ÎN VIZORUL CC AL PCM DIN 1967

Situaţia de la Instititul Politehnic din Chişinău fusese de mai mulţi ani în vizorul conducerii de partid. În martie 1967, CC al PCM adoptă decizia „Despre activitatea organizaţiei de partid de la Institutul Politehnic din Chişinău în vederea educaţiei studenţilor în spiritul marxist-leninist“. Acţiunea făcea parte dintr-o campanie mai largă împotriva naţionalismului, lansată de conducerea de la Chişinău în acelaşi an. În 1969-1970 se revine la această decizie pe fondul intensificării atitudinilor „naţionaliste“ şi „nesănătoase“.

Lecţia susţinută de Iosif Varticean la institut (vedeţi „Adevărul“ din 13 decembrie) a fost folosită drept o ocazie de a aduce în vizorul partidului şi a organelor poliţiei politice „situaţia alarmantă“, din perspectiva regimului comunist. După cum ne-a mărturisit recent Aurel Marinciuc, profesor şi fost decan la Institutul Politehnic din Chişinău, întâlnirea lui Iosif Varticean cu studenţii nu fusese programată din timp pentru a servi drept pretext pentru relansarea campaniei împotriva naţionalismului. Mai degrabă, crede profesorul, Varticean i-a scris lui Bodiul din proprie iniţiativă, pentru a se răzbuna pe studenţii şi profesorii care i-au pus întrebări incomode. Documentele de arhivă menţionau că lingvistul i-ar fi scris lui Bodiu la mijlocul lui ianuarie 1971. Din discuţiile cu profesorul Marinciuc, am stabilit data exactă când a avut loc lecţia lui Varticean la Politehnică: 9 decembrie 1970.

RAPORTUL COMISIEI KONSTANTINOV

Ca urmare a scrisorii lui Varticean către Bodiul, CC al PCM dispune crearea unei comisii care să ancheteze situaţia de la Institutul Politehnic din Chişinău. Raportul comisiei, conduse de ministrul Culturii A. Konstantinov, a fost încheiat pe 31 martie 1971. Konstantinov era cunoscut pentru viziunile sale jdanoviste şi nivelul redus de cultură. Martorii epocii spun că vioristul Serghei Lunchevici, al cărui frate – Victor - era profesor de matematică la Politehnică, i-ar fi declarat direct lui Konstantinov: „Eu nu mă tem de ministrul Culturii, ci mă tem de cultura ministrului“.

Conform raportului, situaţia de la Politehnică se explica prin mai multe cauze. Printre acestea era predarea insuficientă a ştiinţelor sociale de către profesori şi nivelul jos al educaţiei comuniste în rândurile studenţilor. O altă cauză evidenţiată de autorii raportului era prezenţa unor elemente duşmănoase printre studenţi şi profesori. Cu alte cuvinte, ştabii comunişti nu au încercat să afle adevăratele motive ale atitudinii critice faţă de regim - marginalizarea moldovenilor în propria lor republică, ci au procedat la o abordare de clasă, aşa cum stipula doctrina marxist-leninistă. Mai exact, s-au interesat de originea socială a celor care îşi afirmau identitatea românească şi protestau, mai mult sau mai puţin deschis, împotriva „politicii naţionale“ sovietice - la institut, în particular, şi în RSSM, în ansamblu.

Astfel, în rezultatul unor discuţii cu reprezentanţi ai organizaţiei de partid de la Politehnică şi ai corpului didactic, membrii comisiei au constatat că vinovaţi de nivelul scăzut al educaţiei comuniste se fac profesorii G. V. Voznesenski, Gh. T. Slabu, V. M. Codolachi, A. Gh. Apostu, care predau istoria PCUS şi ateismul ştiinţific. Corpul didactic în ansamblu nu ar fi fost suficient de familiarizat cu teoria marxist-leninistă. De exemplu, în 1970, dintre cei 12 profesori care au avut examene la istoria PCUS, numai cinci au obţinut note pozitive. Comisia Konstantinov constată, de asemenea, că studenţii nu cunosc suficient meritele PCUS la instaurarea puterii sovietice în republică, istoria relaţiilor de prietenie seculară a poporului moldovenesc cu cel rus şi cel ucrainean, precum şi ajutorul acordat de popoarele sovietice la dezvoltarea economiei şi culturii poporului moldovenesc în anii puterii sovietice.

Sunt menţionate mai multe persoane care exprimau la orele de curs şi seminare idei antisovietice. Unul dintre aceştia este studentul Olaru, din anul IV la Facultatea de Energetică, care a declarat public că puterea sovietică a fost impusă cu forţa în RSSM de către soldaţii ruşi şi că populaţia majoritară n-a susţinut „revoluţia socialistă“. El era nemulţumit şi de faptul că este interzis accesul la ziarele din România, că ruşii şi alte minorităţi nu învaţă „limba moldovenească“ şi că predarea se face în limba rusă.

Comisia a găsit şi „originea“ acestor idei: părinţii lui Olaru fuseseră deportaţi ca duşmani de clasă după război. Aceeaşi explicaţie este invocată în privinţa opiniilor lui Mihai Moroşanu, care, după ispăşirea termenului de detenţie (condamnat pentru „naţionalism“ în 1966), a fost restabilit la facultate. Este prezentat şi cazul lui Petru Osmătescu, profesor la Politehnica din Chişinău, cunoscut anterior pentru poziţia sa curajoasă exprimată la Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova, din 14-15 noiembrie 1965, când s-a cerut deschis revenirea la alfabetul latin. Osmătescu ar fi fost în spatele celor care au adresat întrebări incomode lui Varticean la lecţia din 9 decembrie 1970.

Alt caz citat în raport se referă la profesorii Vasile Jomiru, Valentin Amariei, Ion Dohotaru, Gheorghe Postoroncă şi A. S. Ciobanu, care s-au exprimat împotriva favorizării la angajare la institut a etnicilor ruşi în detrimentul moldovenilor, etnici români, aceştia din urmă constituind doar o treime din corpul didactic. Sunt invocate, de asemenea, şi alte nume, inclusiv Gheorghe Ghimpu, lector la Institutul Politehnic, care, deşi era cunoscut pentru vederile sale „naţionaliste“ şi era în vizorul KGB-ului (care l-a avertizat în 1969), a fost recomandat să facă aspirantura la Moscova. Nu inspirau încredere, potrivit autorilor raportului din 31 martie 1971, nici profesorii Victor Lunchevici, Aurel Marinciuc, V. Brumă, Mihail Paladi, Gheorghe Slabu, Elena Căpăţână, E. P. Sofroni, Nicolae Beldiman, V. E Ojog, Gh. P. Maho, Eugen Livovschi, Dumitru Mustaţă. Criteriul de bază în alcătuirea acestei liste era originea socială a acestora şi faptul că şi-au făcut studiile în România interbelică.

PROFESORUL MARINCIUC, URMĂRIT DE KGB

Raportul lui Konstantinov îl evidenţiază pe profesorul Aurel Marinciuc ca unul dintre principalii inspiratori ai stării de spirit „antisovietice“ şi „naţionaliste proromâneşti“ de la Politehnica din Chişinău din anii 1964-71 (a se vedea pasajul respectiv din documentul ataşat). Contactat de noi, Aurel Marinciuc ne-a dezvăluit anumite dedesubturi ale campaniei împotriva studenţilor şi profesorilor de la instituţia de care îl leagă o viaţă întreagă. El ne-a mărturisit că după întocmirea raportului, KGB-ul i-a supravegheat locuinţa timp de opt luni, ca să „identifice complici“. După ani de zile, unul dintre ofiţerii KGB care au participat la operaţie a recunoscut deschis acest lucru.

„Eram foarte atent ce făceam, ca şi rectorul Sergiu Rădăuţanu, cu care eram foarte buni prieteni. Noi încercam să promovăm studenţii moldoveni în condiţiile în care ei erau minoritari la mai toate instituţiile de învăţământ superior din RSSM. În 1964, când s-a creat Institutul Politehnic, am fost preşedinte al comisiei de admitere, iar în anii ulteriori am contribuit ca persoane de încredere să continue ceea ce am început. Astfel, în 1970 erau înmatriculaţi la Politehnică circa 5.000 de studenţi moldoveni, etnici români. Ei au schimbat atmosfera în Chişinău, era pentru prima dată când o instituţie avea un contingent atât de numeros care vorbea deschis limba română, în transportul public, la cămine, la lecţii. Am contribuit, de asemenea, la traducerea a zeci de manuale în limba română şi, astfel, a fost posibil să introducem româna (numită moldovenească atunci) ca limbă de predare la multe dintre disciplinele care anterior se predau doar în rusă. Acest lucru însă nu a plăcut autorităţilor comuniste şi, după lecţia lui Varticean, au început represiunile politice împotriva studenţilor şi profesorilor“, ne-a povestit Aurel Marinciuc. (va urma)

Din raportul comisiei Konstantinov, 31 martie 1971

„...Stările de spirit nesănătoase care s-au manifestat la lecţia academicianului I.C. Varticean, precum şi alte fapte scoase la iveală în cadrul anchetei, arată că situaţia este foarte serioasă. La lecţia tov. Varticean I.C au fost adresate întrebări care purtau un caracter vădit duşmănos, naţionalist, proromânesc. Întrebările au fost pregătite din timp, nu au fost semnate şi e clar că au avut drept scop să creeze o anumită atmosferă în sală. Cei care au organizat însă lecţia s-au pomenit a nu fi pregătiţi şi nu au putut face faţă situaţiei create. Preşedintele întrunirii, tov. Samus I.D., decan al Facultăţii de Electrofizică, şi secretarul organizaţiei de partid, tov. Dumitrachi S.N., s-au comportat pasiv, nu au încercat să ia iniţiativa în mâinile lor şi să direcţioneze discuţia pe făgaşul dorit. Asta în situaţia în care la această facultate au fost deja înregistrate fenomene nesănătoase şi nu era cazul să se admită o asemenea bunătate şi lipsă de vigilenţă... Cu regret, până la moment, nici conducerea facultăţii, nici cea a instititului nu s-au lămurit şi nu cunosc niciunul din numele celor care s-au comportat nedemn, de aceea măsurile adoptate de ei nu au impact, poartă un carcater general, declarativ.

… Am constatat deficienţe serioase la institut în ceea ce priveşte organizarea procesului didactic, a lucrului de educaţie politică în colectiv, precum şi încălcarea principiilor leniniste în politica de cadre. În timpul discuţiilor cu profesorii şi studenţii mulţi dintre ei au spus că la lecţii şi seminare lipseşte componenta educaţională, că profesorii de la disciplinele sociale folosesc insuficient materiale despre istoria luptei revoluţionare a poporului moldovenesc pentru puterea sovietică, a legăturilor istorice şi prieteniei de veacuri dintre poporul moldovenesc, cel rus şi cel ucrainean, despre ajutorul frăţesc incomensurabil pe care îl acordă popoarele ţării noastre la dezvoltarea economiei şi culturii poporului moldovenesc în anii puterii sovietice…

În cadrul lucrului de educaţie politică nu sunt denunţate atitudinile nesănătoase, care neglijează poziţiile de clasă şi de partid. De aceea, unii studenţi şi cadre didactice, văzând că nu sunt combătuţi de colectiv şi constatând lipsa unor acţiuni ferme din partea rectoratului, decanatului, organizaţiilor de partid, continuă să afişeze un comportament inadecvat, apolitic…

La sfârşitul lui februarie, la seminarul consacrat naţiunilor şi problemei naţionale, în grupa de la anul IV a Facultăţii de Energetică, studentul Olaru a declarat că revoluţia socialistă a fost înfăptuită în Moldova de forţe externe, 60% din populaţie nu dorea instaurarea puterii sovietice şi că soldaţii ruşi au impus-o cu forţa. El pretinde că a vorbit cu consătenii săi şi aceştia i-au spus că nu au avut loc niciun fel de manifestaţii revoluţionare. A spus că moldovenilor nu le-ar fi rău să trăiască şi cu românii, s-a arătat nemulţumit de faptul că ziarele româneşti sunt interzise, că cei care vin în Moldova nu învaţă limba moldovenească şi că la institut se predă în limba rusă… După verificările de rigoare, am constatat că studentul cu pricina provine dintr-o familie de culaci - părinţii săi au fost deportaţi în regiunea Tiumen. Olaru subliniază că tatăl său este român. O atitudine la fel de liberală a fost manifestată şi faţă de Moroşanu, cunoscut pentru poziţiile sale naţionaliste, căruia, după ce a ieşit din detenţie, i s-a permis să-şi reia studiile la institut.

Rectoratul şi comitetul de partid nu au luat măsuri ferme faţă de P[etru] C[osma] Osmătescu, care s-a comportat nedemn în timpul ultimului congres al Uniunii Scriitorilor din Moldova [14-15 noiembrie 1965, la care s-a cerut deschis revenirea la alfabetul latin]. Osmătescu şi alte cadre didactice continuă să-şi promoveze opiniile în cadrul institutului, e adevărat, nu de la tribună, ci într-o formă voalată, prin aluzii, prin punerea unor accente. Osmătescu a fost prezent la lecţia lui Varticean şi, după părerea lucrătorilor institutului, a avut o influenţă negativă asupra auditoriului.

Nu au fost luate măsuri nici în cazul care a avut loc în 1968 la Catedra Tehnologia Construcţiilor de Maşini. La propunerea şefului de catedră, comunist, absolventul institutului Nistreanu a început să invite la interviu foştii colegi de studii, în vederea suplinirii funcţiei de inginer. I-a intervievat pe Zaharov şi Morozov (membru al PCUS). După aceasta, la iniţiativa lui Jomiru V[asile]. N[icolae] (fiu de culac) şi cu participarea lui Amariei V[alentin] I., Postoroncă Gh[eorghe] L., Dohotaru I[on] D. şi Ciobanu A.S., a fost organizată o judecată [neformală] asupra lui Nistreanu. Acesta a fost chemat într-o cameră separată şi au început să-l prelucreze pentru că selecta candidaţi la postul vacant din rândurile ruşilor. I-au cerut ca pe viitor să coordoneze cu ei problemele de acest fel…

Musteaţă D[umitru] I., la înscrierea la aspirantură, a ascuns detalii din biografia sa şi anume că părinţii săi au fost deportaţi în calitate de cheaburi, pe urmă s-a aflat despre aceasta, dar el absolvise deja aspirantura. Fratele lui [Victor] îşi face, de asemenea, studiile la aspirantură, la specialitatea construcţii.

Ghimpu Gh[eorghe] F[iodor] [de fapt, Tudor] exprimă sistematic opinii naţionaliste, fapt pentru care a fost exclus din partid. În 1969 organele securităţii de stat [KGB] au fost nevoite să poarte cu el o discuţie profilactică [l-au avertizat]. Despre imaturitatea sa politică şi nocivitatea ideilor sale a fost informat rectoratul institutului. În loc să fie concediat un asemenea pedagog, el a fost trimis la aspirantură la Institutul de Biofizică al Academiei de Ştiinţe a URSS.

Bîrlădeanu Iu[lius] A. a absolvit aspirantura la [specialitatea] rezistenţa materialelor. Mama sa este nemţoaică, în 1944 a fost deportată, iar tatăl său a fost deportat în 1949 pentru colaborare cu ocupanţii germano-români, lucrătorii KGB-ului au fost de părerea că nu trebuie să fie admis la aspirantură, dar conducerea institutului nu a ţinut cont de acest lucru.

La fel de iresponsabil sunt selectate persoanele de la doctorantură. Fostul decan al Facultăţii de Electrofizică  - t. Marinciuc A[urel] E[isei], după părerea lucrătorilor institutului, a fost inspiratorul stărilor de spirit naţionaliste. Declara că, în sfârşit, se aude şi vorbă moldovenească şi că aici trebuie să înveţe şi să predea profesori moldoveni; conducerea a ocupat cele mai bune case după război, iar cei care locuiau în subsoluri acolo şi au rămas. Cu ajutorul lui au pătruns în institut şi alte persoane cu vederi naţionaliste. A fost trimis la doctorantură la Universitatea de Stat din Moscova. Acum candidatura sa a fost propusă pentru plecarea în Franţa pe o perioadă de zece luni. “

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite