Cota TVA pentru sectorul HoReCa nu va fi redusă. Natalia Gavriliţa vrea să ştie „de ce am oferi reducere sectorului HoReCa, care este un sector de consum”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministra Finanţelor, Natalia Gavriliţa, a anunţat că sectorul HoReCa (Restaurante, hoteluri şi cafenele) va achita cota TVA de 20%, în pofida protestelor anunţate de reprezentanţii acestui sector, care solicită ca aceasta să fie redusă la 10%, precum stabilise Guvernul Filip, în octombrie 2018.

Totuşi, ministra a precizat că, în următoarele două luni vor avea loc consultări bugetare pentru anul 2020, unde se va încerca de găsit răspuns la întrebarea: „De ce am oferi reducere sectorului HoReCa, care este un sector de consum, unde elasticitatea preţurilor nu este foarte înaltă, şi nu altor sectoare, precum cele orientate spre export, procesare, producere”.

„Vreau să amintesc tuturor că, până în octombrie 2018, acest sector a operat cu cotă standard TVA de 20%. Vreau să reamintesc, de asemenea, că îngheţarea relaţiilor cu UE şi oprirea finanţării din partea UE, inclusiv a fost pentru că a existat un aviz negativ al FMI, cu care eram în program, pentru această măsură. Mai mult ca atât nu a existat nicio analiză de impact, nicio analiză care să spună de ce acest sector şi alte sectoare”, a spus Natalia Gavriliţa.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite