Cu mâna goală

Aşa s-a întors Dodon de la Moscova. Gazdele, diplomaţi versaţi, au aplaudat discret la toate aberaţiile rostite de el în materie de „identitate moldovenească” şi, în general, la tot discursul anti-european, dar nu i-au dat nimic. Nici măcar praf în ochi — cum ar fi scăderea preţului la gaze sau ştergerea datoriilor Transnistriei — nu i-au oferit!

Mai mult: pentru că Rusia e cu adevărat o mare putere, care are aproape 300 de ani de experienţă în lucrul cu slugile, gazdele lui Dodon nici n-au aşteptat ca „socialistul” plagiator să se instaleze la Chişinău, şi au dat undă verde alegerilor prezidenţiale de la Tiraspol! Nu de alta, dar dacă tot a anunţat că doreşte să negocieze cu separatiştii federalizarea Republicii Moldova, nu strică deloc ca separatiştii să aibă mâna forte. Când, în fine, s-a prins şi Dodon şi, în consecinţă, a solicitat ca învestirea sa să fie accelerată, era prea târziu: crezând că e deştept, şi-a băgat singur gâtul în laţ.

Rămânând cu mâinile goale, Dodon va constata destul de repede că pretenţia sa de a pune mâna pe tot (în urma unei singure victorii, pentru un post decorativ) se va transforma într-un decont general. El va plăti, ca imagine, pentru tot. Şi pentru iarna grea, şi pentru preţurile mari, şi pentru salariile mici. Şi pentru falimentele care vor urma, şi pentru luxul oligarhilor, pe care procuratura, condusă de stăpânul său, Plahotniuc, nu îi va deranja.

Dacă e economist (fie şi unul plagiator), va înţelege repede că preşedintele Iohannis i-a răspuns, de fapt, aşa cum se cuvine la mesaje: aprobând ajutoarele financiare pentru Basarabia, dar cu condiţia reformelor. Altfel spus: e suficientă voinţa României ca relaţia Chişinăului cu Bruxelles-ul să se întrerupă. Situaţie în care şi acordul cu FMI e în aer, şi exporturile se duc, deci Dodon ar deconta pe loc neplata pensiilor şi a salariilor. Dacă România nu recurge la acest gest dur, e pentru că îi iubeşte mai mult pe cetăţenii Republicii Moldova, decât îl dispreţuieşte pe el. Şi pentru că ştie că politicienii ca el au viaţă scurtă. Şi tristă.

A împroşcat cu noroi România, dar până şi rusofonii vor vedea că din România (sau numai cu sprijinul României) vin banii pentru pensiile lor.

Dacă ar fi economist - repet aceste cuvinte -, ar înţelege că numai dincoace de Prut, în Uniunea Europeană, există resursele necesare supravieţuirii (într-o primă fază), apoi dezvoltării Republicii Moldova. Că Bruxelles-ul şi Bucureştii au epuizat de decenii faza politicii făcute prin lozinci. Şi că o ţară al cărei PIB este egal cu cel al judeţului Prahova (nu e o metaforă, sunt cifre reale) nu mai are timp de pierdut cu nostalgii sovietice. Pentru faptul, simplu şi cutremurător, că acestea nu ţin de foame.

Ca să câştige, a promis mult. A împroşcat cu noroi România, dar până şi rusofonii vor vedea că din România (sau numai cu sprijinul României) vin banii pentru pensiile lor. Când îşi vor da seama de asta, cariera lui Dodon se va încheia. Rusofonii vor continua să ne urască, însă pe el îl vor termina. Pentru că i-a minţit.