Cum comentează Maia Sandu decizia lui Octavian Ţîcu de a candida la funcţia de primar de Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Maia Sandu a declarat că anunţul lui Octavian Ţîcu de a părăsi fracţiunea PPDA „este decizia dânsului şi îl priveşte”. Referitor la intenţia lui Octavian Ţîcu de a candida la funcţia de primar de Chişinău, prim-ministra a spus că acesta „face un deserviciu alegătorilor proeuropeni din Chişinău”. Declaraţiile au fost făcute sâmbătă. 21 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă despre rezultatele vizitei delegaţiei R. Moldova în SUA.

Amintim că deputatul Octavian Ţîcu a anunţat marţi, 18 septembrie, că părăseşte fracţiunea Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr şi că va rămâne deputat independent. 

De asemenea, Ţîcu a declarat că va candida la funcţia de primar de Chişinău şi l-a îndemnat pe Andrei Năstase să nu se înregistreze pentru scrutinul din 20 octombrie. Reprezentanţii Blocului ACUM au dat de înţeles că Andrei Năstase nu se va retrage din cursă.

Vicepreşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate Mihai Popşoi i-a sugerat lui Octavian Ţîcu să-şi depună mandatul de parlamentar, după ce acesta a anunţat că părăseşte fracţiunea PPDA şi va candida pentru funcţia de primar de Chişinău.

Vicepreşedintele PPDA Alexandru Slusari a declarat că anunţul lui Octavian Ţîcu despre faptul că vrea să candideze la alegerile locale în municipiul Chişinău este o trădare faţă de liderul partidului, Andrei Năstase.

Octavian Ţîcu le-a răspuns reprezentanţilor Blocului ACUM, care l-au criticat pentru decizia sa de a părăsi fracţiunea PPDA şi de a candida în alegerile locale din Chişinău. Parlamentarul a dat de înţeles că acuzaţiile de trădare nu au nicio logică, sugerând că trădare ar fi anume aflarea într-o alianţă cu Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite