Cum explică Dumitru Diacov de ce PDM nu e gata să voteze pentru introducerea limbii române în Constituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„La schimbarea articolului 13 e mai complicat”, susţine preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, care a încercat să explice de ce democraţii nu acceptă condiţiile fracţiunilor PLDM şi PL, ca în Constituţie să fie introdusă sintagma „integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă obiectivul strategic de dezvoltare al tării” la pachet cu includerea în Legea Supremă a limbii române ca limbă de stat.

„Este o chestie mai sensibilă, mai personificată. Este o chestie legată de tradiţiile familiilor sau de localităţile de unde au venit deputaţii concreţi. la acest articol este foarte posibil ca noi să adunăm majoritatea voturilor”, a declarat Dumitru Diacov luni, 15 octombrie, la emisiunea „Adevărul Live Moldova” de pe adevarul.ro.

Potrivit democratului, „moldovenii din Republica Moldova vorbesc limba română, este clar ca bună ziua, dar nu toţi consideră aşa”.

„Şi eu nu pot să-l impun pe coleg să voteze în mod obligatoriu aşa cum se votează în acest caz cu integrarea europeană. Eu cred că nu ar trebui să condiţioneze colegii”, a afirmat Diacov.

El e de părere că PL şi PLDM au impus această condiţie pentru că „este mai degrabă un capriciu şi ei nu vor să voteze împreună cu coalişia majoritară”.

Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit vineri, 12 octombrie, să modifice Constituţia prin introducerea sintagmei „integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă obiectivul strategic de dezvoltare al tării”. Votul a fost amânat pentru această săptămână, după ce s-a constatat că nu există o majoritate constituţională pentru a sprijini iniţiativa respectivă. Liberalii şi liberal - democraţii, fracţiunile pe votul cărora au mizat democraţii, au refuzat să susţină iniţiativa şi au condiţionat votul cu introducea în Constituţiei a limbii române ca limbă de stat.

Preşedintele PDM, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, a anunţat pe 12 septembrie 2017 despre intenţia majorităţii parlamentare de a schimba Constituţia Republicii Moldova, prin a introduce sintagma „Orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană”. 

În aşa fel, democratul îşi doreşte ca vectorul extern al Chişinăului să nu mai poată fi schimbat, indiferent de viziunile politicienilor aflaţi la guvernare.

Curtea Constituţională de la Chişinău a avizat pozitiv pe 11 decembrie 2017, proiectul de lege de modificare a Constituţiei, prin care se doreşte includerea în Legea Supremă a sintagmei „Orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite