Cum îl pun pro-europenii preşedinte pe Voronin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţia lui Vladimir Voronin că şi-ar dori un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Politician abil, Voronin ştie să speculeze la maxim dezechilibrul din lumea politică de la Chişinău.

În primul rând este vorba de lipsa de hotărâre a partidelor pro-europene. Li se pare prea riscantă perspectiva de a guverna un an de zile fără nici un fel de garanţii pentru ce se va petrece în 2016. Toţi liderii acestor partide ştiu foarte bine cum au obţinut cele 55 de mandate din Parlament care le-ar permite să formeze un nou guvern. În termeni populari, moldovenii i-au votat pe pro-europeni ţinându-se de nas, au votat cu scârbă şi disperare, doar ca nu cumva să fie răsturnată căruţa europeană. Tocmai asta îi sperie pe mulţi lideri politici de la Chişinău, faptul că acest vot este mai degrabă un ultimatum.

În al doilea rând, Vladimir Voronin şi-a calculat foarte bine calendarul politic. Momentul de criză anticipată este martie 2016 – atunci când trebuie ales un nou preşedinte al Republicii Moldova. Un eşec în alegerea preşedintelui va provoca alegeri parlamentare anticipate. Iar partidele pro-europene se tem de alegeri anticipate în condiţiile în care tocmai ce au primit un vot-ultimatum. Încă un an de guvernare – în condiţii economice din ce în ce mai dificile – va pune partidele pro-europene într-o poziţie absolut imposibilă în faţa electoratului. Şi Voronin ştie foarte bine asta.

În al treilea rând, Vladimir Voronin ştie foarte bine că trebuie doar să aibă răbdare şi preşedinţia Republicii Moldova îi va cădea în palmă ca un fruct copt – asta dacă nu cumva va fi propulsat în această funcţie tocmai de partidele pro-europene. Să ne imaginăm următorul scenariu: Voronin ajunge la o înţelegere cu pro-europenii, formulată cu abilitate – comuniştii primesc câteva instituţii (CEC, CNA, Curtea de Conturi) şi promit să ajute viitoarea alianţă pro-europeană să aleagă un preşedinte în martie 2016. Ajunşi la momentul cheie, răsucind pe toate părţile formularea abilă de care am pomenit, comuniştii pot să ridice pretenţii pentru nominalizarea candidatului. Putem presupune cu o marjă destul de mare de certitudine că nu ne vom trezi în situaţia în care deputaţii comunişti îl vor vota pe Mihai Ghimpu în funcţia de preşedinte al republicii.

Conform acestui scenariu ipotetic, comuniştii s-ar găsi în martie 2016 în poziţia de a-şi impune propriul candidat la funcţia de preşedinte. Echilibrul de forţe va fi foarte limpede: comuniştii vor avea la îndemână opţiunea declanşării alegerilor anticipate convenabilă pentru ei, în vreme ce partidele pro-europene nu vor avea decât opţiunea cedării – deoarece nu îşi vor dori alegeri anticipate după un an de guvernare în condiţii economice dificile.

Pe scurt, pro-europenii vor fi siliţi să accepte şi să voteze candidatul comuniştilor – iar acest candidat s-a şi anunţat deja: Vladimir Voronin. Ca să-şi păstreze cât de cât imaginea, pro-europenii vor trebui chiar să promoveze această alegere, să o laude ca pe o victorie deosebită în direcţia stabilităţii, când pentru ei va fi o înfrângere zdrobitoare. Şi aşa se va ajunge într-o situaţie absolut ridicolă şi uşor perversă: partidele venite la putere după şi prin căderea lui Voronin din 2009 vor aclama alegerea lui Voronin drept preşedinte în 2016.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite