Curtea Constituţională din R. Moldova nu a admis sesizarea care vizează Convenţia de la Istanbul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţională Moldova

Sesizarea deputaţilor Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor care vizează Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, cunoscută ca şi Convenţia de la Istanbul, nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond de către Curtea Constituţională, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, preşedinta Curţii, Domnica Manole, a declarat că a fost solicitată opinia Comisiei de la Veneţia în legătură cu Convenţia de la Istanbul. „Potrivit Comisiei de la Veneţia, Convenţia de la Istanbul nu conţine nicio definiţie a familiei şi nici a relaţiilor dintre parteneri sau a relaţiilor de acelaşi sex. Şi nici nu promovează în vreo formă specială astfel de relaţii”, a declarat Domnica Manole.

Convenţia de la Istanbul se referă la instituţia căsătoriei doar în contextul căsătoriei forţate. „Convenţia de la Istanbul nu obligă statele părţi să legalizeze căsătoria din persoane de acelaşi sex. Prin urmare, Convenţia de la Istanbul nu contrazice în niciunul fel constituţiile naţionale, care definesc căsătoria ca pe o uniune între o femeie şi un bărbat”, mai spus preşedinta Curţii Constituţionale.

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenţia de la Istanbul pe 14 octombrie. Deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor au boicotat votul. Pe 20 octombrie, preşedinta Maia Sandu a promulgat legea de ratificare a Convenţiei.

Biserica Ortodoxă din Moldova s-a pronunţat împotrivă, criticând votul majorităţii parlamentare. Episcopul Markel de Bălţi şi Făleşti a semnat un decret prin care a binecuvântat ca preoţii din Episcopia Bălţiului şi Făleştiului să nu menţioneze conducerea statului în rugăciunile lor de duminică.

Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice a fost adoptată de Consiliului Europei la 11 mai 2011, iar Republica Moldova a semnat-o în februarie 2017, însă ratificarea acesteia a fost amânată de câteva ori. Prin ratificarea Convenţiei, statul se angajează să aloce resurse pentru asigurarea funcţionalităţii centrelor de criză pentru victimele violenţei, pentru linii telefonice de urgenţă, pentru adăposturi. Republica Moldova devine al 35-lea stat membru al Consiliului Europei (din 47) care ratifică acest document.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite