De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu câteva zile, scriam că aveam o bănuială: ideea aparent atât de frumoasă şi generoasă formulată de ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti privind eventuala reunirea a României cu Republica Moldova pe bază de referendum putea fi doar o parte a unui scenariu cu mult mai amplu.

Argumentul era că pe ruşi nu-i interesează nici care sunt aspiraţiile reale ale populaţiei din R.Moldova, din Catalonia, din Crimeea sau din estul Ucrainei. Acolo este important doar că, într-o formulă sau alta, s-a formulat, reuşit deja sau foarte aproape de reuşită, un scenariu de tip separatist care urmăreşte dezmembrarea statelor ca precondiţie a slăbirii puterii şi influenţei lor în cadrul sistemelor de alianţă în care se află în spaţiul european şi euro-atlantic pentru ca, mai departe, să se poată declanşa procesul destructurării alianţelor respective sau, în orice caz, al slăbirii acestora până la deveni nesemnificative în jocul de putere mondial. Şi mai trebuie şi jucătorii politici perfect şi pe deplin motivaţi pentru a se pune în fruntea unui asemenea demers, chit că le distruge ţara sau îi compromite interesele reale.

Dacă asta se poate face printr-un scenariu secesionist clasic, ca în Catalonia, e perfect. E şi mai simplu şi mai puţin costisitor pentru că tot ceea ce trebuie făcut este să alimentezi din plin o campanie de propagandă - făcută de profesionişti pregătiţi în şcoli specializate - pentru a recupera cât mai rapid şi mai pe deplin fantomele, urile şi intoleranţele trecutului.

Dacă nu se poate aşa, atunci rămâne ca rezervă varianta scenariului de creare a unui conflict tip război civil într-o regiune cât este posibil de pură din punct de vedere etnic. Conflictul explodează, populaţia respectivă cere sprijinul „patriei-mamă“ şi aceasta contribuie cu forţele vizibile şi invizibile care să permită regiunii respective să funcţioneze, de fato, drept un stat independent, războiul nefiind niciodată închis pe deplin, ci transformat într-un „conflict îngheţat“. Vezi situaţiile din Abhazia, Ucraina, Osetia, Transnistria, Nagorno-Karabah... Regiunile respective, auto-proclamate state, sunt de fapt, în noua terminologie a relaţiilor politice internaţionale, nişte „non-state“, adică le este este refuzată recunoaşterea oficială de către majoritatea covârşitoare a statelor lumii, dar continuă să supraveţuiască mândrindu-se cu una sau două recunoaşteri pe plan mondial.

De ce nu sunt preluate direct de Rusia?

Foarte simplu. Pe de o parte, în contextul actual, înconjurată şi sufocată din ce în ce mai tare de sancţiunile economice internaţionale, Federaţia Rusă se află în imposibilitatea de a susţine un asemenea efort (uitaţi-vă cât de greu supravieţuieşte Crimeea preluată ilegal). Pe de altă parte, aceste „non-state“ plantate în interiorul unor structuri statale recunoscute, sunt o formă de presiune extrem de eficientă în raport atât cu comunitatea internaţională, cât şi cu statele respective, în permanenţă aflate sub o ameninţare directă reprezentată de oricând posibila „dezgheţare a conflictelor“ decisă de Moscova în chip de represalii regionale.

Dar care este calea de ieşiere?

Pace, revenirea la situaţia iniţială? Nu. Moscova a făcut în numeroase rânduri o ofertă, în aparenţă logică: dacă tot există această aşezare în teren a forţelor sociale ostilizate de ani de război civil, dacă este foarte limpede că pe teritoriile respective repartiţia demografică este unitar-masivă de o parte şi de alta a baricadei, haideţi să ajungem la pace în formula acceptării unui stat federal în locul celui naţional existent. Şi, prin referendum, să schimbăm prevederile constituţionale şi să recunoaştem şi noii părţi statale atributele specifice statutului de economie extinsă.     

Acesta, exact acesta, este modelul propus de Preşedintele Dodon asupra a ceea ce ar putea fi noua formulă statală a Republicii Moldova:

„...În realitate, nu contează cum se va numi asta: federaţie sau autonomie. Contează ce anume va conţine acest statut. Eu consider că toate prerogativele pe care le are astăzi Transnistria trebuie să-i fie lăsate. Parlamentul, preşedintele, guvernul, drapelul. Şi din bugetul transnistrean noi nu trebuie să luăm niciun ban. Noi trebuie să avem o organizare de stat comună, un sistem comun bugetar, bancar, o politică externă comună şi graniţe comune. Noi trebuie să-i dăm Transnistriei dreptul la autodeterminare în cazul pierderii de către Moldova a suveranităţii sale. Deşi eu sunt convins că, după unificarea ţării, în Moldova nu va mai fi niciodată o putere unionistă care pledează pentru unirea cu România.“ (sursa: RIA Novosti)

Adică asta ar trebui să fie Republica federală Moldova în care s-ar putea organiza un referendum pentru unirea cu România? Poate, însă cu preţul apariţiei unei situaţii de conflict intern. Acesta este scenariul real de primejdie spre care trimitea propunerea atât de frumos formulată de E.S. domnul ambasador Kuzmin. Acesta este scenariul-capcană deschis cu dărnicie nu numai pentru ţara noastră sau pentru unioniştii de dincolo de Prut. El poate deveni oricând funcţional pentru toate provinciile rusofone compacte din fostele republici sovietice, din ţările baltice sau din Caucaz sau Asia Centrală. Dar cât de interesant ar fi, nu aşa, privind dintre Kremlin, ca situaţia asta să progreseze rapid mai ales în state membre UE şi NATO. Şi nu neapărat folosind arma predilectă a minorităţilor rusofone, ci alimentând puternic, direct şi indirect, cea mai mare parte a mişcărilor autonomiste şi independentiste, aţâţând antinomiile, cultivând mesajele de ură şi intoleranţă, alimentând tensiunile şi suspiciunile.

Oare nu asta se întâmplă acum? Iar între timp, aşa cum vedeţi, direct sau prin fidelii interpuşi exersaţi în republicile autonomiste din Ucraina, încep şi pe teritoriul României acţiuni de infiltrare în pregătirea posibilă a unor operaţiuni de infiltrare a „omuleţilor verzi“, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată înainte de declanşarea unor stări conflictuale cu perspective de evoluţie.

Suntem o ţară-ţintă, suntem una dintre ţintele proxime şi, iată, scenariile sunt în plină desfăşurare. Atenţie mare, ele sunt departe de punctul final.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite