De ce în limba rusă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre aspectele cele mai stranii ale alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova nu s-a bucurat, din partea presei sau a organizaţiilor non-guvernamentale, de aici şi de peste Prut, de nici o atenţie.

Este vorba despre tipărirea buletinelor electorale şi în limba rusă.

Să ne înţelegem: nimeni nu este împotriva drepturilor minorităţilor, chiar şi atunci când aceste minorităţi sunt produsul unor procese de tip colonial, prin care un imperiu a încercat să deznaţionalizeze şi să răstoarne profilul demografic al unui teritoriu. Imperiile sunt culpabile, nu oamenii, mai ales cei născuţi, fără voia lor, în asemenea teritorii.

Însă drepturile minorităţilor sunt precis definite în legislaţia internaţională, ca şi în legislaţiile interne ale statelor care au minorităţi mai mari sau mai mici. Prevederile vizează 1) garantarea dreptului cetăţenilor aparţinând minorităţilor de a-şi păstra identitatea, şi 2) prevenirea discriminării cetăţeanului minoritar şi garantarea existenţei sale, ca un cetăţean cu drepturi egale. În cadrul punctului 1, vorbim de şcoală şi cultură în limba minorităţilor, în cadrul punctului 2, de măsuri legislative anti-discriminare (cum ar fi reprezentarea parlamentară, pedepsirea diferitelor forme de discriminare etnică sau autonomia locală a comunităţilor).

Între aceste categorii de drepturi nu intră, nicăieri în lume (şi n-ar trebui să intre nici în Republica Moldova, dacă ar fi respectată Constituţia), şi dreptul de a tipări buletine de vot în limbile minorităţilor. Dacă statul este, prin structura sa şi prin Constituţie, multinaţional şi nu are o singură limbă oficială, cum este Elveţia – care e o confederaţie de cantoane –, atunci fiecare din aceste entităţi constitutive tipăreşte buletinele de vot în limba oficială în cantonul respectiv. Când, însă, e vorba de un stat naţional sau civic, în care există o singură limbă oficială, atunci anumite acte se tipăresc sau se exercită exclusiv în limba oficială.

În Republica Moldova, din câte ştiu, există încă o singură limbă oficială: limba română. Mă rog, calcul lingvistic după rusă a făcut ca limba oficială să se numească, peste Prut, limbă de stat, iar spinarea încovoiată a mancurţilor care au redactat Constituţia a introdus, în loc de limba română, o inexistentă limbă „moldovenească”. Acum, însă, aceste detalii nu contează. Contează doar că există o singură limbă oficială, iar aceasta nu este rusa. Prin urmare, tipărirea de buletine de vot în limba rusă nu are acoperire constituţională.

Aceasta, deoarece buletinul de vot este, de fapt, al doilea act fundamental prin care cineva îşi afirmă apartenenţa la un stat, după cartea de identitate. Buletinul de vot are un rol-cheie în viaţa oricărei democraţii, deoarece el consfinţeşte contractul social şi transferul de suveranitate dintre naţiune şi aleşii care, în numele ei, exercită această suveranitate. (Sunt noţiuni de abecedar constituţional, pe care ar trebui să le ştie şi copiii.)

Ca atare, buletinul de vot nu este un act facultativ, aşa cum este o reclamă, astfel încât, la rigoare, să poată fi redactat şi într-o altă limbă decât limba oficială. Nefiind redactat în limba oficială, el nu are valoare juridică şi nu ar trebui să producă nici un efect.

Ei bine, Comisia Electorală de la Chişinău a dispus (probabil, dintr-o veche obişnuinţă) tipărirea de buletine de vot în limba rusă. Nici măcar nu s-au ostenit să explice de ce în limba rusă, în condiţiile în care minoritatea rusă nu este cea mai importantă din Basarabia, venind în urma altor minorităţi, ca ucrainenii sau găgăuzii. Argumentul acestei fărădelegi (în sensul etimologic al termenului): „există cetăţeni de altă etnie, care nu cunosc limba de stat”.

Cu tot respectul, acesta nu este un argument, ci un contra-argument. Dacă respectivii cetăţeni nu cunosc limba oficială nici măcar cât să poată pune un „Da” pe un buletin de vot, înseamnă că dispreţuiesc sincer statul respectiv şi nu dau două parale pe administraţia şi organizarea lui. Iar atunci nu au de ce să voteze! Apartenenţa la un stat este rezultatul însumat al naşterii şi al propriei opţiuni. Dacă procente însemnate din populaţia Basarabiei optează să trăiască mental în defuncta Uniune Sovietică, e problema lor. Nu au, însă, nici un drept să voteze aici. Să voteze, dacă vor şi dacă pot, în Crimeea.

Că am dreptate, o atestă faptul că, în alte state ex-sovietice în care trăiesc mari minorităţi ruse (Lituania, Estonia, Estonia, Ucraina), buletinele de vot s-au tipărit, după 1991, exclusiv în limba oficială. Şi nici unul dintre observatorii internaţionali ai alegerilor nu a remarcat acest fapt ca fiind o anomalie, dimpotrivă.

La Chişinău, însă, cum se vede cu ochiul liber, unii responsabili au decis să ignore sensul deciziilor luate între 1989 şi 1991 şi să se întoarcă, împotriva principiilor constituţionale, la „bilingvismul moldo-rus” din timpurile lui Bodiul.

Interesant este, însă, că o fac pe bani împrumutaţi din Occident şi din România...  Traiul pe bani de împrumut nu-i deranjează. Îi deranjează că nişte mujici veniţi de nu ştiu unde, care nu-i respectă pe bieţii basarabeni nici cât să le înveţe limba, nu-şi pot exercita, vezi Doamne, drepturile...

Care drepturi?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite