De ce nu sunt de acord cu principala revendicare a Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”?

Care e principala revendicare a Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”? Alegerile anticipate. În cazul în care această cerere ar fi satisfăcută, ce s-ar putea întâmpla la aceste alegeri anticipate? Să încercăm un exerciţiu de anticipare.

Dacă ele vor avea loc până în 2016, sau în primele luni ale lui 2016, atunci pare foarte puţin probabil că PCDA, transformat în partid politic, va reuşi să câştige aceste alegeri. Pentru a câştiga nişte alegeri parlamentare ai nevoie de o reţea solidă de organizaţii locale, care să poată mobiliza cât mai mulţi alegători la vot. Ai nevoie de un interval de timp în care să te promovezi ca alternativă politică.

Dacă PLDM şi PD vor încasa din plin lovitura electorală a furtului miliardului, atunci pe partea de centru-dreapta, pro-europeană, nu va rămâne în picioare, posibil, decât PL (puţin probabil să coboare sub 8%) şi ipoteticul partid al PCDA. Intrarea în parlament a Partidului Popular European, al lui Iurie Leancă, pare foarte puţin probabilă în condiţiile în care acest partid încă nu reuşeşte să-şi facă simţită prezenţa în spaţiul public. Dar chiar în ipoteza pozitivă a depăşirii pragului electoral, eu cred că putem miza pe un număr de cel mult 20 de deputaţi din partea PL şi PPEM. Ceea ce înseamnă că restul de cel puţin 31 (sau cel puţin 41) de deputaţi necesari pentru constituirea unei coaliţii de guvernare, vor trebui asiguraţi de partidul Platformei.  Acesta va trebui să obţină cel puţin 25% din sufragii ca să spere la o eventuală accedere la guvernare. Este posibil? Da. Însă este foarte puţin probabil, mai ales în contextul ascensiunii în popularitate a partidelor pro-ruse ale lui Renato Usatîi, în primul rând, şi Igor Dodon. O mare parte din nemulţumirea oamenilor, întărită şi stimulată în această perioadă, va fi canalizată electoral nu către partidul platformei, ci către partidele pro-ruse. De ce? Pentru că odată ce intră în lupta politică, transformându-se în partid, şi începe să vorbească tot despre integrarea europeană, partidul platformei se va deosebi prea puţin de partidele care compun AIE. De acest fapt se vor folosi Usatîi şi Dodon, care vor trage semnul egalităţii, prin propaganda lor, între partidul platformei şi partidele din AIE. Cu alte cuvinte, acestui partid îi va fi foarte greu să demonstreze că el reprezintă schimbarea reală pentru actuala stare de lucruri, mai ales dacă se vor menţine doar actualele lozinci ale PCDA şi nu se va veni cu propuneri concrete de redresare a situaţiei politice şi economice.

Pe cale de consecinţă, sunt mari şansele care la eventualele anticipate, să ne confruntăm cu un vot masiv dat Partidului Socialiştilor din RM şi „Partidului Nostru”. Pe acest fond, PLDM şi PDM pot evolua în două feluri. Ori intră în parlament cu chiu cu vai, ori nu intră deloc. În cazul în care intră amândouă, şi va mai exista şi PPEM cu PL, atunci unicul mod prin care se va putea perpetua o guvernare pro-europeană va fi ca partidul platformei să intre în coaliţie cu aceste forţe politice şi să formeze o alianţă formată din patru sau cinci partide. Dar asta ar însemna, pentru PCDA, să se alieze cu cei cu care spun acum că nu se vor alia niciodată, cu duşmanii care au furat miliardul, cu Plahotniuc. Aici va exista o situaţie de blocaj. Cum va proceda ipoteticul partid într-o asemenea situaţie? Mie mi se pare că dacă va exista într-adevăr un partid al platformei care să performeze ca primă vioară de centru-dreapta la alegerile anticipate (lucru foarte improbabil), atunci acesta este cel mai plauzibil scenariu. Iar PDM va fi aproape sigur în viitorul parlament, chiar şi cu o fracţiune înjumătăţită faţă de câţi deputaţi are acum. Atunci, unde este „schimbarea” şi cum se va „lua ţara înapoi”?

Există însă şi un alt scenariu. Este adevărat că PCRM a scăzut mult la alegerile locale din acest an, şi poate dacă s-ar zăbovi cu alegerile parlamentare până în 2018, n-ar mai intra în parlament. Însă la nişte alegeri anticipate în următoarele luni, nu cred că partidul lui Voronin ar scădea la sub 6% în preferinţele electoratului. În condiţiile în care s-ar pune problema reală a debarcării pentru mai mulţi ani înainte a guvernărilor pro-europene, comuniştii ar accepta să negocieze cu Igor Dodon. Poate chiar ar fi presaţi să facă asta, din est, de la Moscova. Faptul că i-au susţinut pe liberal-democraţi în timpul guvernului Gaburici nu trebuie să ne facă să credem că şi pe viitor ei vor rămâne refractari la partidele de stânga. Până la urmă, Gaburici este un apropiat al familiei Voronin. Asta a contat mult în sprijinirea lui de către comunişti. Am putea avea o coaliţie tripartită pe stânga, formată din PSRM, PN şi PCRM. E foarte uşor să se întâmple asta: nu trebuie decât ca PSRM să-şi păstreze numărul actual de mandate (24), PN să vină cu cel puţin 20 de mandate (realizabil dacă ne gândim la ascensiunea de până acum, şi care nu dă semne de oprire, fiind accentuată în campanie), iar PCRM, cu cel puţin 7 mandate (foarte posibil). Dacă transformăm aceste mandate în voturi, o să vedem că sub aspect procentual cele trei partide ar trebui să întrunească aproximativ 40-41% (20+15+6), ceea ce nu este deloc de nerealizat având în vedere că aproximativ atâta lua PCRM de unul singur (fără celelalte partiduleţe pro-ruse mai radicale) în perioada 2009-2010, când era cea mai mare forţă din Parlament şi cu greu era ţinut în opoziţie de o coaliţie majoritară formată la limită. Acum, pe fondul creşterii nemulţumirii populaţiei faţă de actualii guvernanţi, revenirea la acest raport de forţe pentru tabăra politică pro-rusă nu este deloc imposibilă. Din contra, mi se pare că aceasta este şi cea mai probabilă prognoză: aglomerarea de partide pe centru şi centru-dreapta dintre care unele compromise, plus partidul ieşit din PCDA, va contribui la fragmentarea unui electorat în scădere. În schimb pe stânga avem partide bine organizate şi în ascensiune (PSRM), în curs de organizare şi în ascensiune (PN), şi în declin, dar bine organizate (PCRM). Partide care au mai multe şanse să câştige, în societatea noastră încă rusificată şi supusă propagandei ruseşti.

Din această cauză, ca om care nu susţine partida rusească, nu pot fi de acord cu organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Este nevoie, într-adevăr, de partide politice de alternativă pe centru-dreapta, însă acestea au nevoie de timp ca să se creeze şi să câştige încrederea alegătorilor. Până în 2018.