Decizia CEC privind deschiderea a 139 de secţii de votare în diaspora, criticată de deputaţi şi experţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alegeri Moldova FOTO IPN

O decizie abuzivă şi o intervenţie brutală în procesul democraţiei electorale. Astfel califică unii deputaţi şi experţi politici decizia CEC privind majorarea numărului secţiilor de votare destinate cetăţenilor din regiunea transnistreană şi refuzul de a majora numărul secţiilor destinate diasporei, transmite IPN.

Deputaţii care au protestat ieri în faţa instituţiei electorale, cerând revizuirea deciziei de a deschide doar 139 secţii de vot pentru diaspora, spun că hotărârea CEC ar fi influenţată politic.

„În ultimii ani, oamenii din diaspora devin tot mai interesaţi de viaţa politică din Republica Moldova, îşi doresc să revină acasă, de asta speră să influenţeze procesele politică. Toată gaşca PSRM-PCRM înţelege că va fi scoasă pe acostamentul politic, încearcă să se menţină cu orice preţ şi văd un pericol în cetăţenii din diaspora”, a spus deputatul PAS Lilian Carp în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.

Şi deputaţii Platormei DA califică drept un abuz decizia CEC privind majorarea numărului secţiilor de vot destinate cetăţenilor din regiunea transnistreană, în pofida avertismentului SIS privind eventuale riscuri la securitatea naţională.

„Pentru deciziile ce vizează teritoriul transnistrean trebuie să existe avizele mai multor instituţii, Biroul de Reintegrare, Comisia Unificată de Control. Considerăm aberantă modalitatea prin care CEC a tăiat din numărul secţiilor de vot pentru diaspora, propus de Ministerul de Externe, şi în acelaşi timp a venit cu un număr mai mare pentru regiunea transnistreană, desconsiderând ameninţările care există în acest teritoriu, opinia SIS-ului. În spatele acestei aparente ignoranţe stă interesul PSRM de a-şi maximiza şansele electorale la 11 iulie”, a spus deputatul Platformei DA Igor Munteanu.

Hotărârea CEC privind deschiderea a 139 secţii de vot pentru diaspora la alegerile din 11 iulie se află acum pe masa judecătorilor. Contestările PAS, PUN şi cea a Blocului „Renato Usatîi” vor fi examinate de către Curtea de Apel, într-o singură cauză, la data de 10 iunie.

„Aşteptăm decizia instanţei, dacă va proceda la fel cum a procedat CEC-ul asta va demonstra că statul Republica Moldova este unul capturat.Această decizie abuzivă a CEC-ului este o intervenţie în tot ce înseamnă democraţie electorală din Republica Moldova. Încercarea de a limita dreptul diasporei la vot este brutală”, a spus comentatorul politic Anatol Ţaranu.

Potrivit Codului Electoral, la baza deciziilor privind numărul secţiilor de votare deschise în străinătate stau 3 criterii: numărul persoanelor înregistrate în prealabil pentru participarea la scrutin, numărul alegătorilor de la ultimul scrutin naţional şi datele oficiale ale misiunilor diplomatice cu privire la numărul cetăţenilor Republicii Moldova stabiliţi în străinătate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite