Politică

articolul anterior articolul urmator

Demantelarea reţelei moscovite de la Chişinău

16
28 Nov 2014 09:40:48
George Damian
Renato Usatîi FOTO AP
Renato Usatîi FOTO AP

Renato Usatîi se teme - se teme atât de mult încât a fugit la Moscova. După cum el însuşi spunea în înregistrarea apărută recent, este robul Moscovei, dacă îi este ridicată protecţia din umbră asupra afacerilor din Rusia el va ajunge să cerşească în Republica Moldova.

Renato Usatîi se teme. După cum el însuşi spunea în înregistrarea apărută recent, este robul Moscovei, dacă îi este ridicată protecţia din umbră asupra afacerilor din Rusia el va ajunge să cerşească în Republica Moldova. În aceeaşi înregistrare spunea cu o urmă de regret în voce că alţi oameni de afaceri îşi au investiţiile în România, în America – ceea ce le-ar oferi minime garanţii – însă el, Renato Usatîi, îşi are afacerile în Rusia şi n-are nici un fel de control real asupra lor.
 
Tot în prima înregistrare în care Usatîi îşi recunoaşte legăturile cu serviciile de informaţii ruse, acesta povesteşte cum şi-a clădit imaginea publică plătind pe toată lumea. Renato Usatîi s-a dovedit un carton de tip Potemkin, înmuiat de prima ploicică. O nouă înregistrare în care apare Usatîi, realizată de Rise Project în cadrul proiectului ”Asasin în lege” ni-l dezvăluie pe temerarul om de afaceri temător şi îngrijorat: ”Dacă eu apar în filmul ăsta mâine deja o să fie gălăgie la Moscova”. Vorbele acestea sunt rostite cu o voce moale, lipsită de aroganţa cu care ne-a obişnuit Renato Usatîi. ”Mâine” este chiar azi sau poate a fost ieri – la Moscova probabil este o gălăgie foarte mare: secretele ”Proiectului Moldova” au fost dezvăluite. Pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel au ajuns dovezile care probabil că arată cât se poate de limpede traseul banilor lui Usatîi. (Vocile sceptice din spaţiul public de la Chişinău au dreptate: trebuie găsită o formulă prin care aceste dovezi să fie aduse la cunoştinţa publicului, astfel încât să nu existe nici un fel de îndoială asupra deciziei de eliminare a lui Renato Usatîi din campania electorală).

Cocktailul Molotov pentru Chişinău

Legenda tânărului plecat de la Făleşti, îmbogăţit prin muncă cinstită la Moscova şi întors la Chişinău ca să facă bine compatrioţilor a fost demolată. Nu poţi corupe alegătorii cu bani gheaţă şi apoi să pretinzi că vei combate corupţia. Înfricoşat de dezvăluirile apărute în ultima vreme, Usatîi a transmis mesajul ca susţinătorii lui să nu iasă în stradă. Mai înainte a anunţat că va lupta în stradă împotriva justiţiei nedrepte. A existat o tentativă de îmbarcare a mai multor oameni în autobuze pentru a fi aduşi la Chişinău. Toate acestea dovedesc că Usatîi nu ştie ce să facă, transmite mesaje contradictorii şi se încurcă în declaraţii – probabil aşteaptă indicaţii din altă parte. Însă Igor Dodon pare mult mai bine pregătit pentru astfel de operaţiuni.
 
În calitate de lider al socialiştilor, Dodon a lansat nenumărate ameninţări cu proteste de masă. A făcut destul de multe repetiţii în acest sens, la diferite niveluri, de la pichetări de instituţii până la marşuri care au umplut centrul Chişinăului. Mult mai experimentat în politică decât Renato Usatîi, Igor Dodon are sub control o infrastructură de partid mult mai bine pusă la punct. Iar dacă urmărim declaraţiile lui Dodon de-a lungul timpului trebuie să ne amintim cum spunea că are un acord de principiu cu Usatîi pentru a acţiona împreună în vederea denunţării Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. 

În vreme ce Usatîi a recunoscut că lucrează pentru serviciile ruse şi este robul lor, Dodon are un alt calibru: Chişinăul a fost înţesat cu fotografia în care alături de Zinaida Greceanîi îl priveşte cu adoraţie pe ţarul Putin. Dodon şi Greceanîi au stat la masă cu Putin! Un mesaj simplu, transmis printr-o imagine care face cât o mie de cuvinte. Nu contează că în realitate Dodon şi Greceanîi au stat la masă cu Putin cât să fie făcută fotografia, Dodon a venit la Chişinău lăudându-se că a rezolvat problema imigranţilor moldoveni în Rusia. (Faptele contrazic însă vorbele, moldovenii sunt în continuare expulzaţi pe bandă rulantă din Federaţia Rusă).

Fitilul extremist

Pe lângă amestecul toxic şi inflamabil reprezentat de cuplul Dodon-Usatîi avem şi fitilul necesar aprinderii lui: gruparea extremistă Antifa, recent demantelată de organele de ordine de la Chişinău. La o primă vedere, grupări mici, de tineri care se joacă de-a revoluţia şi colecţionează tot felul de instrumente ale morţii, de la arme de foc la bâte, cu echipamente improvizate de gherilă urbană şi o ideologie moştenită direct de la fondatorii maleficului imperiu sovietic. 
 
Doar că nu este nevoie de foarte mulţi oameni pentru a arunca în aer un protest care poate începe sub forma unei legitime demonstraţii democratice. Este nevoie doar de câţiva tineri hotărâţi, orbiţi de o ideologie toxică, ameţiţi de cântecele şi legenedele revoluţiei din noiembrie care a avut loc în octombrie sau invers.
 
Există în Chişinău o temere faţă de ameninţarea unor tulburări de stradă care pot degenera în orice moment într-un scenariu scăpat de sub control. Deşi a fost îndepărtat cel puţin aparent fitilul Antifa al cocktailului exploziv Usatîi-Dodon, totuşi se poate găsi în orice moment un nou fitil. Dar mai presus de toate ar trebui să ne amintim cine este chimistul în laboratorul căruia a fost preparat amestecul.

Directorul arsenalului

Nu trebuie uitat că Igor Dodon şi mişcarea Antifa au ieşit de sub pulpana lui Voronin. Tinerii revoluţionari au fost legaţi ombilical de Mark Tkaciuk, ani de-a rândul apropiat de Voronin. În ceea ce-l priveşte pe Dodon nu mai are rost să reamintim trecutul său politic, legat de Partidul Comuniştilor (sau pe cel al Zinaidei Greceanîi, premier în timpul regimului comunist). Voronin s-a detaşat de acest amestec toxic şi şi-a moderat discursul în ceea ce priveşte Uniunea Europeană. Este la fel de adevărat că Voronin a avut declaraţii foarte dure în campania electorală împotriva lui Dodon, Usatîi şi a extremiştilor excluşi din rândurile comuniştilor. Însă nu trebuie uitat că Voronin vrea să frâneze parcursul european al Republicii Moldova. Voronin nu poate fi acuzat că a preparat cu mâinile lui amestecul exploziv Usatîi-Dodon-Antifa, însă el va fi principalul beneficiar în cazul în care se ajunge la explozie.
 
Nu în ultimul rând trebuie menţionată tăcerea presei de limbă rusă cu privire la dezvăluirile din ultima săptămână a campaniei. Publicul de limbă rusă din Republica Moldova a fost practic orbit şi lăsat pradă capcanelor demagogiei. În ediţia tipărită a ziarului Adevărul Moldova de azi există un supliment în limba rusă în care este redat dialogul demascator al lui Usatîi, pentru că viitorul european al Republicii Moldova include şi vorbitorii de limbă rusă. Dar decizia cu privire la acest viitor le aparţine alegătorilor care merg duminică la urne. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

Toni Popisteanu
28.11.2014, 12:29:31

Serviciile secrete au batalia lor. Usatii este un pustiulica corupt de banii rusilor, trimis sub acoperire la Chisinau.Clar asteapta indicatii, nimeni nu ar lasa decizii pe mana unui astfel de personaj din desene animate! Pe de alta parte, nici UE si FMI, doi corbi care isi asteapta prada, nu sunt o optiune pentru Republica Moldova. Cunoastem foarte bine reteta: se va vinde absolut tot pe un leu, in numele 'reformelor', apoi tara va fi datoare vanduta. De o parte si de alta, numai 'prieteni'...saracii moldoveni dintre Prut si Nistru!

0 (8 voturi)
Remus Octavian Mocanu
29.11.2014, 09:13:37

"Cunoastem foarte bine reteta: se va vinde absolut tot pe un leu, in numele 'reformelor', apoi tara va fi datoare vanduta." Asta suna cunoscut cumva. Asa au patit parca România si Borostiria. Pe de alta parte mai bine ca România furati de vestici, decat sa ajungeti amici ursului, ca Molvania! ;)

0 (4 voturi)
Toni Popisteanu
29.11.2014, 15:52:42

Da, e mai bine furat frumos decat talharit, asta vrei sa spui. Corect, ambalajul conteaza.

-1 (1 vot)
Basarabean Deportatul
28.11.2014, 20:34:50

Și chiar credeți că a fost demolată rețeaua moscovită !? De ce nu doar PCRM, dar și PLDM cu PD au fost împotrivă Decretului lui M. Ghimpu cu privire la scoaterea Armatei Rusiei de pe teritoriul R Moldova !? Votăm PL, Nr.14 pe lista la alegerile parlamentare

+5 (5 voturi)
Utilizator Adevărul
29.11.2014, 00:04:21

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările