Ruslan Codreanu spune că, săptămâna trecută, a efectuat o vizită la Direcţia construcţii capitale şi a constatat o situaţie dezastruoasă şi o lipsă de responsabilitate totală din partea angajaţilor Direcţiei. Mai multe obiective pentru care CMC a alocat bani nu au fost realizate sau lucrările au fost lansate cu o foarte mare întârziere.
Potrivit primarului interimar, în februarie CMC a alocat bani Direcţiei pentru reparaţia acoperişului Asociaţiei Invalizilor. Acoperişul tot atunci a fost dat jos şi astăzi clădirea rămâne descoperită. Între timp, a fost inundată de mai multe ori. „Nu este singurul caz când, având bani aprobaţi de către CMC, lucrările au început cu o foarte mare întârziere”, a spus Ruslan Codreanu.
Primarul interimar menţionează că o situaţie nepotrivită este şi la instituţia de învăţământ Nr. 152, unde sala de sport a fost finalizată în 2014, iar până în prezent obiectivul nu este conectat la energie electrică şi agent termic, deoarece Direcţia nu a semnat actul de predare-primire şi de recepţie finală. „Pentru Liceul „Kiril şi Metodii” în iulie au fost alocaţi pentru reparaţia acoperişului, iar lucrările au început săptămâna trecută”, a spus primarul interimar.
La sfârşitul săptămânii trecute, primarul interimar, Ruslan Codreanu, a creat o comisie de anchetă privind activitatea Spitalului municipal Nr. 1. Primarul interimar susţine că s-au făcut modificări la organigrama spitalului, fără voia fondatorului, care este CMC. După ce vor fi prezentate constatările comisei de anchetă, va fi luată o decizie în privinţa administraţiei spitalului.

Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate