Deputaţii democraţi îşi doresc funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrian Candu ar putea demisiona din funcţia de preşedinte al Parlamentului dacă viitorul premier nu va face parte din Partidul Democrat, a declarat deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune „Pro TV Chişinău”, transmite IPN.

„PLDM a avut dreptul timp de şase ani de a propune candidatul pentru funcţia de premier, deoarece a deţinut cel mai mare număr de mandate. Acum PLDM nu se mai află pe această poziţie şi funcţia de a alege şi a propune candidatul trebuie să-i revină PDM. Noi sunt pregătiţi să ne asumăm guvernarea. Andrian Candu îşi va da demisia din funcţia de preşedinte al Parlamentului, dacă funcţia respectivă nu va reveni Partidului Democrat”, a declarat Sîrbu.

Sîrbu a declarat că PDM duce discuţii cu deputaţii neafiliaţi privind suportul acestora în formarea viitoarei guvernări. „Pe moment avem 19 mandate în Parlament. Dar mai există şi deputaţii neafiliaţi, care ar putea să ne susţină. Suntem în căutare de voturi”, a recunoscut Sergiu Sîrbu.

Totodată, Sîrbu a adus critici în adresa PLDM. „Am sperat mult să avem un guvern şi am sperat la responsabilitatea colegilor din PLDM. Noi nu putem să răspundem imediat la ideea unui premier neafiliat. Această poziţie este chiar ipocrită cu totul. Că nu aţi privatizat funcţia de premier şi de abia acuma aţi venit cu un premier neafiliat.", a spus deputatul PDM.

Deputatul Vadim Pistrinciuc, vicepreşedintele PLDM, s-a arătat surprins de declaraţia lui Sîrbu. „Mă trec fiori reci când aud. E clar că vreţi funcţia de premier. Pe de altă parte, acuzaţi PLDM pentru că este uşor să dai vina pe cineva”, a declarat fruntaşul liberal-democrat.

Deputatul PL, Lilian Carp, a calificat situaţia drept o luptă dintre PDM şi PLDM. „Este un ping-pong dintre două partide pentru funcţia de premier. Noi din 2010 nu avem funcţii supreme în stat, dar am mers pentru implementarea reformelor. PL nu pretinde la funcţia de premier”, a declarat liberalul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite