Politică

articolul anterior articolul urmator

Deputatul Mihai Popşoi explică prezenţa scăzută a alegătorilor la urne

0
21 Oct 2019 09:52:12
Autor: Iurii Botnarenco

Deputatul fracţiunii Partidului Acţiune şi Solidaritate, blocul ACUM, Mihai Popşoi, este de părere că numărul redus de alegători care au fost prezenţi la urne se datorează faptului că oamenii au obosit de atâtea scrutine de vot. După închiderea secţiilor de votare, Comisia Electorală Centrală a anunţat că la vot s-au prezentat 41,68%, transmite IPN.

„Aş pune această prezenţă scăzută pe seama perioadei în care a fost organizat scrutinul, dar şi pe oboseala alegătorilor, care sunt solicitaţi destul de des să-şi exprime votul. Există o serie de factori obiectivi cum ar fi oboseala electoratului. Am avut alegeri anul trecut pentru Chişinău, am avut alegerile parlamentare. Deci, acesta este al treilea scrutin pentru chişinăuieni şi al doilea pentru restul ţării în mai puţin de un an de zile şi acest lucru, evident, lasă o amprentă asupra electoratului”, a declarat Mihai Popşoi, în platoul Pro TV. Deputatul spune că prezenţa la urne a fost una bună, dar putea să fie încă mai bună.

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu a menţionat că în municipiul Chişinău rezultatele pentru PDM sunt puţin mai bune decât acum patru ani. Totodată, democratul spune că PDM mai are mult de muncit în capitală pentru a atrage de partea sa simpatia alegătorilor. Sergiu Sîrbu a evitat să răspundă pentru cine va îndemna PDM alegătorii să voteze în turul doi de scrutin în municipiul Chişinău. „Vom analiza la partid. Urmează să decidem, trebuie să vedem care vor fi rezultatele. Vedem dacă merită vreun candidat, în genere, să ieşim noi la vot şi să-i susţinem”, a declarat parlamentarul.

În ceea ce priveşte formarea Consiliului Municipal Chişinău, Sergiu Sîrbu spune că va fi nevoie de o alianţă pentru că nu există o majoritate clară. „Dacă PSRM şi ACUM se unesc aşa cum s-au unit în Parlament, atunci să vedem ce vor spune alegătorii”, a continuat deputatul.

Cele mai recente date prezentate pe pagina CEC arată că după procesarea a 306 procese verbale din cele 307 din municipiul Chişinău, rezultatele preliminare arată că Ion Ceban, candidatul PSRM, a obţinut 40,16% din voturi, iar candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase – 31,09% din voturi. Totodată, după procesarea a 304 procese verbale din cele 307, 37% dintre alegători şi-au dat votul pentru candidaţii socialişti la funcţiile de consilieri, 33,27% - pentru cei ai blocului ACUM, 6,36% - pentru ai Partidului Liberal, 4% - pentru cei ai PDM, 3,85% - pentru candidaţii Partidului Şor şi 2,78% pentru cei ai PUN.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii