Despre raioane şi judeţe în Republica Moldova

În 1999, în Republica Moldova a fost pusă în practică o reformă teritorial-administrativă care desfiinţa cele 40 de raioane „moştenite“ de la RSS Moldovenească şi crea în schimb 11 unităţi teritorial-administrative cu populaţie şi teritoriu mai mare, numite judeţe.

Ca unitate administrativă, judeţul continuă, după includerea teritoriului dintre Prut şi Nistru în Imperiul Rus, ţinutul din principatul Moldovei. Numite în limba rusă ”uezd”, cele 9 judeţe au fost păstrate, în formă aproape neschimbată, şi în timpul aflării Basarabiei în componenţa României.

Cele mai mari părţi ale judeţelor Hotin, Ismail şi Cetatea Albă au fost incluse de autorităţile sovietice în componenţa RSS Ucrainene în noiembrie 1940. Integral, pe teritoriul a ceea ce s-a numit, începând cu 1991, ”Republica Moldova”, mai rămăseseră 6 judeţe istorice ale Basarabiei.

După trecerea a 17 ani de când judeţele au redevenit o realitate administrativă pe teritoriul Republicii Moldova, putem afirma cu certitudine, privind înapoi, că dezvoltarea oraşelor care fuseseră declarate drept municipii reşedinţă de judeţ, atâta câtă a existat după 1991, îşi are originile în crearea unor unităţi teritoriale mai întinse, mai populate, şi mult mai autonome din punct de vedere economic şi financiar decât raioanele cu sub o mie de kilometri pătraţi şi câteva zeci de mii de locuitori. În perioada 1999-2003, Republica Moldova a dispus de o organizare administrativă compatibilă cu convenţiile europene privind autonomia locală şi în stare să servească drept bază pentru aplicarea principiilor subsidiarităţii. Existenţa de judeţe ca entităţi regionale cu o puternică identitate proprie, provenită din istorie (judeţele Bălţi, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Cahul) favoriza şi emergenţa unor elite locale în mai multe domenii (afaceri, cultură, mass-media) care îşi puteau aduce aportul la formularea agendei publice a centrului, a autorităţilor centrale, şi la depăşirea condiţiei statului moldovean de republică bananieră – în care capitala concentrează cea mai mare parte din elitele de orice gen şi, într-o proporţie covârşitoare, activitatea economică şi financiară.

Judeţele Republicii Moldova au fost abolite în anul 2003, la doi ani după venirea la guvernare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Motivele care s-au invocat pentru revenirea la raioane (33 la număr, de această dată) au fost dintre cele mai diverse, dar unul merită, totuşi, amintit pentru cinismul şi fărărnicia lui. E vorba despre faptul că locuitorii satelor îndepărtate de centrul judeţean nu erau în stare să ajungă în oraşul reşedinţă a judeţului. Astfel, ca să se rezolve ”cererile oamenilor muncii”, s-a revenit la forma sovietică, în fond, de organizare administrativă.

În realitate,  comuniştii care nu aveau vreun concurent periculos în controlul asupra politicilor statului, şi-au dorit să realizeze : 1. Plasarea, din nou, a întregii provincii sub autoritatea incontestabilă a centrului, deoarece raioanele nu erau şi nu sunt sustenabile. 2. Satisfacerea apetitului clientelei de partid pentru funcţii publice.

Din această cauză, astăzi avem o aberaţie – fiecare raion îşi are propriul său preşedinte de raion – o altă persoană decât reprezentantul guvernului în eritoriu. În acelaşi timp, fiecare raion dispunde de consişiu raional, comisie, etc. Toate acestea costă bani: 11 înseamnă mai puţin decât 35 (cu tot cu oraşele Chişinău şi Bălţi).

Comuniştii au dorit să lichideze, să scoată din realitatea imediat a Republicii Moldova aceste unităţi teritorial-adminsitrative şi pe motiv că, numindu-le judeţe, se face apel la ceva ce vine de peste Prut, din România.

Astăzi, mai mult decât oricând, statul Republica Moldova trebuie să înţeleagă un lucru: nu poţi optimiza (închide) şcoli din lipsă de bani, fără ca mai întâi să reduci cheltuielile de întreţinere şi dotare a unei armate întregi de funcţionari publici. Iar revenirea la judeţe, ca formă administrativă tradţională, dar şi mult mai realistă în prezent decât raioanele, din perspectiva dezvoltării, este de o necesitate crucială.