Dilemă hamletiană: a fi sau a nu fi la guvernare?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ideologii, politologii şi scribii de curte sunt extrem de agitaţi în ultima perioadă. Şi nu pentru că i-ar afecta majorarea tarifelor, că oricum îşi primesc simbriile în valută, ci pentru că treaba-i slută. Stăpânul unora a făcut o boroboaţă cam cât doi metri de bulbuci atunci când a demis guvernul, iar jupânul altora a fost izgonit din „rai”, după ce s-a înfruptat din „fructul interzis” – banii statului, adică ai tuturor cetăţenilor.

În toată această harababură, au ieşit la rampă doi preşedinţi: unul a scrâşnit din dinţi acel răspuns aiuritor şi totodată edificator cu privire la nedecretarea zilei de doliu în memoria victimelor tragediei din Bucureşti, iar altul a trimis acordul de împrumut spre reexaminare în Parlament, argumentând doar prin incertitudinea continuării procesului de integrare europeană, deşi putea invoca cel puţin 150 de milioane de motive. Fireşte, ambii demnitari au fost asaltaţi de atleţii sportului naţional intitulat „datul cu părerea” şi criticaţi pentru gesturile lor. Primul s-a pomenit ridiculizat, deşi a exprimat întocmai atitudinea duplicitară a moldoveanului: mai bine nu te solidarizezi cu fraţii tăi de sânge, ca nu cumva să-l superi pe „fratele mai mare”, în timp ce al doilea a fost perceput ca zgârcit de tocmai cei care au sărăcit acest popor.

Vrând, probabil, să scape de oprobriu, dar şi pentru a urni carul din loc, Timofti a dat startul consultărilor inutile cu fracţiunile parlamentare. I-a poftit în ospeţie pe deputaţi şi cu cei care au dat curs invitaţiei a mimat dialogul instituţional. De parcă, vreodată, numele vreunui premier s-a decis în incinta preşedinţiei, şi nu la sediul partidelor. Ca şi cum părerea sa ar conta cu adevărat sau dânsul ar putea furniza vreo soluţie, care ar fi acceptată de politicieni.

Între timp, pe cine nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Este cazul celor din PLDM, al căror spaţiu de manevră a crescut exponenţial odată cu debarcarea lui Streleţ din fruntea Cabinetului de Miniştri. Paradoxal, verzii s-au copt la minte, în loc să se frigă. Au înţeles că oricum nu mai prind trenul următoarei legislaturi (sau cel puţin nu cu aceleaşi garnituri) şi au optat pentru deloc solicitanta poziţie de aflare în opoziţie. Unii îi laudă, numindu-i „curajoşi”, alţii îi condamnă, zicându-le „iresponsabili”, însă de la asta dilema hamletiană nu dispare: vor participa sau nu la viitoarea guvernare? Nu că le-am duce lipsa, dar suntem în prag de iarnă, fără asistenţă financiară din exterior, cu o gaură imensă la buget şi instabilitate în interior, iar acum este cel mai prost moment să fii supărat sau impertinent.

Fireşte că ambiţiile personale şi interesele de grup depăşesc problemele noastre lumeşti. Dânşii trăiesc în „politicosferă”, unde îşi fac meandrele după bunul lor plac. Nu cred să-i intereseze pe liberal-democraţi pericolele perpetuării instabilităţii social-politice, la fel cum nu i-a interesat pe democraţi consecinţele subordonării instituţiilor de drept şi ale păstrării sistemului comunist. Inevitabil, cine va ceda, acela va dispărea din clubul select al protipendadei moldoveneşti. De aceea s-au ascuţit cuţitele şi s-au ars punţile.

Aceeaşi fatidică întrebare poate fi adresată atât liberalilor, cât şi popularilor. Or, intransigenţa foştilor parteneri de coaliţie i-a pus într-o situaţie ingrată. Pe de o parte, nici Ghimpu, nici Leancă nu-şi doresc să facă vreun pact cu diavolul, dar, pe de altă parte, nu-şi permit să cedeze puterea forţelor revanşarde. În tot cazul, timpul le va aranja pe toate la locul lor, deşi nici timpul nu mai are răbdare...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite