Dodon anunţă încă un scenariu pentru a salva Guvernul: „Se votează o lege exact ca iniţiativa Guvernului în Parlament şi nu are sens moţiunea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon presedinte.md

Igor Dodon a avut o întâlnire vineri, 8 noiembrie, cu fracţiunea parlamentară a PSRM şi cea a PAS şi PPDA, în contextul deciziei Guvernului de a-şi asuma răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii, iniţiativă care nu are sprijinul preşedintelui ţării şi al socialiştilor şi prin care Maiei Sandu i-ar fi oferit dreptul să selecteze candidaţii la funcţia de procuror general.

Igor Dodon a reiterat că poziţia PSRM este aceea ca Guvernul să-şi retragă decizia de asumare a răspunderii pentru modificarea Legii Procuraturii. În caz contrar, socialiştii vor depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

Igor Dodon a subliniat că decizia Guvernului încalcă prevederile Constiuţiei şi aceasta nu va avea sprijinul PSRM. În acest sens, şeful statului a propus ca proiectul de lege să fie trimis la examinare Comisiei de la Veneţia, fapt pe care nu-l doresc deputaţii din PAS şi PPDA, pentru că ar dura prea mult timp.

Preşedintele a menţionat câ atât deputaţii socialişti, cât şi cei din Blocul ACUM şi-au manifestat dorinţa ca alianţa de guvernare să-şi continue activitate.

Potrivit lui, în timp ce socialiştii solicită Guvernului să-şi retragă iniţiativa, deputaţii PAS şi PPDA spun că nu vor face pasul înapoi. Pe de altă parte, cei din PAS şi PPDA au afirmat că Guvernul ar fi dispus să-şi retragă asumarea răspunderii doar dacă socialiştii oferă garanţia că vor vota proiectul de lege de modificare a Legii procuraturii în Parlament, doar în varianta propusă de Maia Sandu, adică în aşa mod ca premierul să-i revină atribuţia de selectare a candidatului la funcţia de procuror general.

Igor Dodon a declarat că există doar trei scenarii în contextul actual: Guvernul îşi retrage iniţiativa, Guvernul nu-şi retrage iniţiativa şi este depusă moţiunea şi al treilea scenariu este votarea în Parlament a legii procuraturii în varianta propusă de Guvern, fapt ce înseamnă că nu-şi mai are rostul asumarea răspunderii de Guvern, Executivul rămâne în funcţie, iar Maia Sandu va avea dreptul să selecteze candidaţii la funcţia de procuror general, iar Consiliul Superior al Procurorilor va trebui să desemneze un singur candidat, din cei propuşi de Maia Sandu, pe care preşedintele ţării va trebui să-l numească în funcţie prin semnarea unui decret. 

Practic, acest lucru înseamna că premierului îi revine un rol esenţial în numirea procurorului general, deoarece doar unul din candidaţii selectaţi de prim-ministru, de exemplu doi-trei candidaţi, pot ajunge în funcţia de procuror general.

Guvernul a anunţat că îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului de modificare a Legii Procuraturii, aşa încât premierul Maia Sandu să poată selecta cel puţin doi candidaţi la funcţia de procuror general, pe care îi va înainta Consiliului Superior al Procuraturii. Decizia Guvernului vine după ce ministra Justiţiei, Olesea Stamate, a decis să anuleze rezultatele concursului pentru selectarea candidaţilor la funcţia de procuror.

Un răspuns cu privire la propunerea PAS şi PPDA, ca socialiştii să voteze în Parlament legea, în schimbul retragerii asumării răspunderii de către Guvern, încă nu a fost oferit de socialişti.

Igor Dodon a anunţat că Guvernul Maiei Sandu ar putea cădea în următoarele 72 de ore, iar apoi să fie anunţate alegeri parlamentare anticipate. Acest scenariu a fost prezentat de preşedintele ţării în contextul deciziei Guvernului de a-şi asuma răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii, aşa încât premierul să poată selecta candidaţii pentru funcţia de procuror general.

PSRM s-a declarat împotriva acestei iniţiative, subliniind că este inadmisibil ca Maia Sandu să selecteze candidaţii la funcţia de procuror general.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco, într-o postare pe Facebook, a încercat să explice ce înseamnă această situaţie: „Esenţa de bază a proiectului: Prim-ministrul va înainta lista scurtă de candidaţi la funcţia de Procuror General către CSP. Şi deja în continuare CSP va alege unul din cei pe care îi va înainta Prim-ministru şi va propune Preşedintelui Republicii Moldova candidatul la funcţia de Procuror General.”

Imediat după anularea rezultatelor concursului, fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor, cea care alături de fracţiunea PPDA şi PAS formează alianţa de guvernare, a solicitat demisia ministrei Justiţiei, Olesea Stamate. Aceştia au acuzat ministra că a anulat concursul pentru că în lista de candidaţi nu a ajuns favoritul Blocului ACUM.

Ministra Justiţiei, Olesea Stamate, a anunţat că va semna un ordin prin care va anula rezultatele concursului de selectare a candidaţilor pentru funcţia de procuror general, asta deşi comisia responsabilă de concursul respectiv, deja a selectat patru candidaţi, iar Consiliul Superior al Procurorilor urma să aleagă un candidat din cei patru.

Amintim că Igor Dodon a dat de înţeles că nu va accepta să fie modificată lista celor patru candidaţi la funcţia de procuror general, după ce premierul Maia Sandu a solicitat Comisiei de preselectare a candidaţilor să verifice de urgenţă informaţia publicată în presă şi să examineze oportunitatea reevaluării acestei liste în contextul apariţiei unor informaţii noi despre integritatea unui candidat din lista preselectată.

Pe 29 octombrie, Comisia de preselectare a candidaţilor la funcţia de procuror general a ales patru candidaţi, din 20 care s-au înscris în concurs. Această listă urma să fie trimisă Consiliului Superior al Procurorilor care va trebui să aleagă un singur candidat, pe care îl va propune preşedintelui ţării spre numire în funcţie.

Comisia a decis, prin consens, înaintarea către Consiliul Superior al Procurorilor lista următorilor candidaţi: Crîşmaru Oleg; Gribincea Vladislav; Soltan Veaceslav; Stoianoglo Alexandr.

De menţionat că noua guvernare a mai anulat anterior un concurs, când Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi a selectat, pe 24 iulie, câştigătorii pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională din partea Legislativului, însă rezultatul a fost anulat, fiind numiţi în funcţii alţi doi judecători, fără concurs, Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan.  

Igor Dodon a avut o întrevedere marţi, 5 noiembrie, cu deputaţii din fracţiunea PSRM. Şeful statului şi-a expus îngrijorările legate de „lipsa de eficienţă a Guvernului” Maiei Sandu şi „percepţia tot mai negativă pe care o au cetăţenii privind activitatea acestuia”. Socialiştii au anunţat că vor propune schimbări la şefia unor ministere, precizând că nu sunt satisfăcuţi de activitatea Ministerului de Interne şi a Ministerului Economiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite