Dodon a avut o nouă întâlnire cu Putin: I-am comunicat că voi participa la Forumul Economic de la Sankt-Petersburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a avut o luni, 14 mai, nouă întrevedere cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Întâlnirea dintre cei doi preşedinţi a avut loc la Soci, Rusia, acolo unde şeful statului a participat la şedinţa Consiliului economic eurasiatic suprem.

„I-am mulţumit pentru susţinerea acordării Republicii Moldova statutului de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică”, a declarat Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Preşedintele moldovean a subliniat că a discutat cu omologul său rus „un spectru larg de probleme ce ţin de relaţiile bilaterale” şi a „constatat un dialog foarte bun la nivel de preşedinţi, spre deosebire de contacte deloc productive la nivel de guverne”.

„Totodată, am menţionat că în anii 2013-2016 volumul comerţului între Moldova şi Rusia a căzut de 2,8 ori. Însă, în anul 2017 a fost înregistrată o creştere ceea ce ne dovedeşte necesitatea intensificării relaţiilor pentru păstrarea dinamicii pozitive”, a spus Dodon.

El a mau adăugat că i-a comunicat lui Putin că va participa la Forumul Economic Mondial ce va avea loc la Sankt-Petersburg, pe 24-26 mai.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite