Dodon şi distrugerea credibilităţii şi statalităţii Republicii Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Igor Dodon este un preşedinte original şi inedit. Altfel fără precedent în arena internaţională, în felul său. Unii sunt neconvenţionali, alţii sunt prea radicali şi tăioşi.

Dar pe Igor Dodon, Preşedintele Republicii Moldova, ceea ce-l strică este orgoliul nemăsurat şi ambiţia de a fi băgat în seamă de către liderii lumii. Agitaţia sa excesivă şi dorinţa ca să fie băgat în seamă au fost motivele pentru care a fost ocolit complet. Tocmai pentru că e neserios, pentru că minte şi exagerează, pentru că orice companie a sa, fie şi într-o poză de culoar, strică imaginii oricărui lider serios.

Boala rolului internaţional al unui preşedinte izolat

Pentru că ne apropiem de campania electorală, e imposibil să nu ne amintim de principala meteahnă a lui Igor Dodon - în afara pro-rusismului său ostentativ, sforăitor, excesiv, care l-a umplut de jenă pe Putin însuşi, în timp ce întregul anturaj nu ştia cum să-i mai spună să nu mai bată drumul Moscovei şi să nu mai calce la Kremlin. (Pentru Putin era ancombrant, jenant, şi devine deranjantă alăturarea repetată, în timp ce refuzul ar fi creat o problemă şi la Moscova, şi la Chişinău). E vorba despre nebunia fotografiilor de culoar, prezentate public ca discuţii cu şefii de state şi de guverne!

Dar cum ar fi putut Igor Dodon să procedeze altfel, când pe el nu-l vizitează nimeni şi nu-l invită nimeni nicăieri? În afara vizitelor de curtoazie şi prezentare la început de mandat, absolut inutile în planul conţinutului, Dodon nu a călcat nici măcar la nici unul dintre vecinii săi, România şi Ucraina, şi nici nu va călca în istoria sa de şef de stat chiar de ar fi să mai stea 4 ani Preşedinte. În plus, nu a călcat nicăieri în Occident. Restul sunt doar întâlniri multilaterale în care se bagă în seamă. Pe culoarele ONU, în zona budoarului şi toaletelor de la reuniunile din Israel, Dodon îşi pune gărzile de corp să-i facă poze cu alţi şefi de state, mai ceva ca un turist.

Nici acesta nu ar fi un lucru de râs. Şefii de state acordă beneficiul oportunităţilor fotografice oricărui alegător, şi nu vor refuza unui şef de stat, fie şi din Burkina Faso, Botswana sau Republica Moldova. Dacă e prezent la întâlnire, se întâmplă şi poze de context, care nu sunt decât pentru arhiva personală, nicidecum nu pot fi prezentate public ca fotografii oficiale ale unor întâlniri. Totuşi, nemulţumirea începe acolo unde Dodon procedează la comunicarea în fals a întâlnirilor cu liderii lumii, ceea ce în uzanţa diplomatică înseamnă cu totul şi cu totul altceva.

Întâlniri oficiale şi saluturi formale pe culoar, în drum spre toaletă

Atunci când doi şefi de state, şefi de guverne, miniştri de Externe acceptă o întâlnire bilaterală, aceasta presupune o negociere prealabilă la nivele inferioare şi o agenda convenită de părţi. Înseamnă că ambele părţi au un interes şi au ceva de convenit, deci o situaţie incomparabilă faţă de micile schimburi de complezenţă pe culoare. Un fost ministru de Externe român, întâmplător la conducerea diplomaţiei, şi-a pierdut postul imediat după ce, la un summit NATO la care am participat, a făcut o poza cu doamna Merkel şi a comunicat că a avut o întâlnire cu aceasta(cancelarul german nu se ridicase de la masa summitului).

Mai mult, orice asemenea întâlnire conţine un format, adică o participare egală a părţilor cu oficiali. Presupune o sală formală de reuniune, un timing, o agendă, cum spuneam, şi o formă convenită de comunicare publică, bilaterală, în termenii agreaţi de ambele părţi, a rezultatului întâlnirii. În rest, fiecare poate să susţină o conferinţă de presă cu propria mass medie sau cu cei ce doresc şi sunt interesaţi pentru a spune ce şi-a dorit şi ce a obţinut şi dincolo de cele convenite cu partea cealaltă. Iar cea mai mare ruşine este comunicarea unor elemente care nu s-au aflat niciodată pe agenda sau unor minciuni despre cealaltă parte.

Dodon nu are nimic de a face cu diplomaţia şi politica externă. Nu ştie efectiv cum se procedează. Şi nici nu a învăţat nici de la protocol, nici de la Miniştrii săi de Externe, nici de la consilieri. Altfel nu am avea atâtea poze de culoar vândute ca “întâlniri” sau “discuţii” cu omologii săi din statele puternice. De fapt acesta e un simplu joc de imagine.

Un preşedinte cu atribuţii limitate. Dodon nu face politica externă, o aplică!

Ca o întâlnire cu un omolog, la acest nivel, să aibă loc, e nevoie de acordul celeilalte părţi, pe deplin. Scena, rolurile, conţinutul e cunoscut dinainte de începutul întrevederii! Părţile se aşează la masă la timpul convenit, deschid agendele şi angajează mai întâi prezentările de poziţii, ulterior, în limita timpului, să vină schimbul de idei. Or, pentru Dodon, asta înseamnă, potrivit Constituţiei Republicii Moldova, un punctaj, un dosar elaborat la MAEIE, o prezenţă de top a Ministrului de Externe sau a unui secretar de stat/viceministru, dar mai ales teme şi formulări care îi sunt transmise ca rezultat al negocierilor la nivelele inferioare, tehnice, de lucru, deja agreate, precum şi elemente care au rămas în blocaj şi ar reclama intervenţia sa la nivelul poitic de vârf.

Doar că Preşedintele Republicii Moldova nu face politica externă a statului, doar reprezintă statul pe baza punctajelor şi temelor emise de Executiv. La Chişinău, Preşedintele are doar atribuţii de reprezentare şi ceremonial, nicidecum executive(cele preluate la Consiliul Suprem de Securitate sunt neconstituţionale şi dincolo de atribuţiile sale). De aceea, întâlnirile de lucru nu pot avea decât conţinutul stabilit de către Guvern, cu precădere de către Ministrul de Externe, şi doar dacă acesta consideră că intervenţia Preşedintelui ajută la dezvoltarea şi avansarea vreunui dosar. În România, Preşedintele are responsabilităţile executive în politica Externă, de Apărare şi Securitate, pe dimensiunile strategice, iar Guvernul aplică politicile stabilite de către şeful statului. Pentru asemenea atribuţii, Dodon trebuie să schimbe mai întâi Constituţia.

Pe nici una dintre temele evocate, Republica Moldova lui Dodon nu are agendă de discutat cu nimeni. Preşedintele nu are ce căuta la întruniri şi nu poate avea discuţii. Şi cu atât mai puţin poate conta, cât timp trăsăturile mandatului său şi ale preşedinţiei sale sunt cele cunoscute. De aici şi stupoarea cu care am primit afirmaţiile sale publice de duminică seară. Igor Dodon susţine că vrea ca chestiunea nistreană să intre pe prim planul agendei marilor actori.

De fapt, Igor Dodon nu a vorbit niciodată într-un cadru oficial despre problema transnistreană nici cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi nici cu cancelarul german Angela Merkel, iar declaraţia că ar  fi discutat cu liderii europeni este una strict electorală, dar în primul rând o mare minciună care, dacă ar exista atenţia ambasadelor şi cineva chiar şi-ar bate capul cu Dodon, adică ar conta câtuşi de puţin, ar primi replica nemulţumirii liderilor invocaţi – cum s-a mai întâmplat în trecut, prin comunicări pe canale diplomatice.

Falsuri şi minciuni de campanie

Dodon se credea prea mare şi prea important faţă de ceea ce este. Orgoliul său nemăsurat îl strică şi mai mult. Ca şi în problema nistreană. Astăzi, subiectul nu mai interesează, din păcate, pe nimeni, cu excepţia cazului declanşării operaţiunilor militare majore din nou. Dodon susţine că şi-a propus să aducă chestiunea Transnistrei în prim planul agendelor marilor actori, să convingă actorii geopolitici mari pe această temă: „Cu preşedintele Franţei am discutat şi nu numai o dată, cu ruşii, cu Merkel şi cu americanii. Fals! O minciună grosolană!!! Să prezinte minuta întâlnirii, comunicatele oficiale ale părţii franceze şi celei germane pe subiect, locul, timpul întâlnirii, participanţii, etc. De fapt, nimeni nu a discutat cu Dodon subiectul. Şi nimeni nu câştigă nimic din această temă, contrar celor pe care le visează Preşedintele de la Chişinău.

Republica Moldova şi conflictul nistrean s-a mai aflat în prim plan ultima oară la Meseberg, în 2009, în timpul celebrului acord Merkel-Medvedev, unde Rusia trebuia să livreze soluţionarea acestui conflict pentru a reveni în dezbatere ca partener strategic al Uniunii Europene. Nu a livrat, după cum ştim, şi acordul acela a murit. Angela Merkel a pierdut interesul pentru subiect. În plus, în 2014 a venit anexarea Crimeii, agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei – de interes strategic pentru marii actori ai lumii. După care s-au succedat în viteză foarte multe acţiuni negative ale Rusiei care au trimis-o în sancţiuni repetate şi amplificate, care durează şi azi – ingerinţa în alegeri americane şi europene, tentativa de asasinat a lui Serghei Skripal şi asasinarea numeroşilor cetăţeni pe teritoriul statelor terţe, de la SUA la Germania, Austria, statele Golfului sau Turcia, hackingul şi ingerinţele în comisia anti-drog şi anti-doping, spionaj, război informaţional şi multe, multe, multe altele.

Republica Moldova a căzut de pe hartă şi din agende. Este undeva împreună cu conflictele îngheţate şi atunci când produce probleme la frontiera NATO şi UE. În rest, Ungaria lui Orban mai joacă la Chişinău la cererea Moscovei de a-l scoate puţin pe Dodon din izolare, sau atunci când Dodon încearcă să facă favoruri politice cuiva contra unei oportunităţi foto. În rest, Igor Dodon nu există pe arena internaţională. Nici Republica Moldova. Nici Transnistria. S-a pierdut, din păcate, şi miracolul primului stat în Parteneriatul Estic, campion al reformelor şi care forţează intrarea în UE. Nu a mai rămas nimic, nici un argument care să atragă atenţia marilor actori ca să bage în seamă şi Republica Moldova.

Dodon a trimis Republica Moldova în deplin anonimat: izolată, nefrecventabilă, fără miză, şi fără avocatul România

Asta a reuşit Dodon: să readucă Republica Moldova în deplin anonimat. Şi să se chinuie astăzi să menţină măcar interesul natural al României pentru a-i apăra interesele pe arena internaţională. Şi asta într-o eră post Dodon, cu un guvern şi o majoritate clară pro-europeană, după nenumărate reforme. Azi Republica Moldova nu poate încheia un banal acord de împrumut cu FMI fără să facă reforme prealabile oricărei semnături.

Preşedintele de la Chişinău ne mai spune că „frica” cea mai mare a sa este ca problema nistreană să fie încredinţată României, ameninţând cu „o nouă escaladare a situaţiei” la Nistru. Iar nu a înţeles nimic din ce se întâmplă în jurul său. În loc să fie primul în a menţine interesul României şi a atrage ţara noastră în preocupările vizând situaţia de pe Nistru, pentru a avea un avocat care să multiplice tema la nivel internaţional şi să atragă atenţia asupra Republicii Moldova şi conflictului de pe Nistru, Dodon falsează pe temele propagandei ruse fără să realizeze că izolarea nu face decât să conserve problema, să permită Tiraspolului neobrăzarea instalării posturilor şi anexării rampante a satelor din stânga Nistrului şi, de ce nu, a teritoriului de dincolo de Tighina, pe malul drept, cu deplină impunitate, pentru că nimeni nu e atent la ce se întâmplă în statul său.

Sau ar putea interveni, pe nesimţite, o soluţionare a la russe a conflictului, de care de altfel se pregăteşte chiar Dodon după alegeri, dacă mai rămâne Preşedinte: cu federalizarea de facto a Republicii Moldova, de-statalizarea şi subminarea coeziunii societale, cu explozia societăţii scindată masiv de politicile nechibzuite de divizare şi de promovarea iresponsabilă a istoriei proletcultiste de sorginte sovietică a lui Artiom Lazarev amplificată în cărţi tot mai idioate ale unor istorici tot mai necitiţi şi nepricepuţi, care distrug şi baza fragilă a existenţei statului Republica Moldova, cu precădere denunţarea Pactului Ribentrop Molotov şi a protocolului său adiţional secret. Şi anulează chiar temeiul Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite