Dodon nu va promulga Legea ONG-urilor. „Acest ping-pong poate dura foarte mult”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Igor Dodon consideră că Legea ONG-urilor este o lege „contradictorie şi, cu siguranţă, în redacţia actuală nu corespunde intereselor Republicii Moldova”. Potrivit şefului statului, fracţiunea Partidului Socialiştilor nu o va vota în Parlament, iar dacă „printr-o minune” această lege trece, preşedintele nu o va promulga.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Preşedintele răspunde”, transmite IPN.

Igor Dodon susţine că legea a fost votată în prima lectură încă pe timpul Guvernului Filip. Acum toţi, opoziţia, partenerii externi, insistă pe aprobarea acesteia în lectură finală. Legea, în redacţia propusă, permite ONG-urilor să presteze servicii partidelor politice şi să acceseze finanţare din exterior, menţionează şeful statului. Igor Dodon crede că în aşa mod ONG-urile pot ajuta partidele politice în activitatea lor politică, fără ca cele din urmă să raporteze veniturile, ceea ce ar însemna o implicare din exterior în viaţa politică a Republicii Moldova.

„Oponenţii noştri spun că, dacă nu adoptăm această lege, nu vom primi finanţare din partea UE. În aşa condiţii nu ne trebuie finanţare”, a declarant şeful statului.

Dacă partenerii de coaliţie ai socialiştilor vor vota legea, acest lucru va însemna că încalcă acordul de coaliţie şi dacă, în consecinţă, legea va trece de Parlament, se va recurge la denunţarea acordului.

Igor Dodon menţionează că „acest ping-pong poate dura foarte mult”. Preşedintele Parlamentului are la dispoziţie 20 de zile pentru a trimite legea la promulgare, preşedintele are 15 zile la dispoziţie pentru a o promulga, apoi Legea poate fi întoarsă înapoi Parlamentului şi astfel tot procesul poate dura câteva luni.

Deputaţii fracţiunii PAS au solicitat ieri convocarea şedinţei Parlamentului, vineri, 29 mai, pentru a fi votate proiectele de lege necesare pentru debursarea asistenţei macrofinanciare europene, inclusiv Legea ONG-urilor. Preşedintele fracţiuni, Igor Grosu, a spus că este foarte puţin timp, de ordinul unei săptămâni, pentru a reuşi să fie îndeplinite condiţionalităţile pentru acordarea celei de-a doua şi a treia tranşe din asistenţa macrofinanciară. Dacă condiţionalităţile nu vor fi îndeplinite, Moldova riscă să piardă asistenţa macrofinanciară în sumă de 600 de milioane de lei.

https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-nu-va-promova-legea-ong-urilor-acest-7965_1073858.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite