Eduard Harunjen nu va demisiona din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general al Republicii Moldova, Eduard Harunjen, afirmă că nu intenţionează să-şi dea demisia din funcţie, aşa cum îi cere noua guvernare de la Chişinău. El consideră că este o diferenţă când demisia este solicitată de politicieni şi atunci când aceasta o vrea societatea.

Eduard Harunjen a declarat, pentru TV8,  că noua guvernare ar fi interesată să ţină sub control organele procuraturii, dar o eventuală plecare a sa din funcţie ar fi posibilă doar în condiţiile în care s-ar opera anumite modificări la actuala legislaţie. 

„Există discuţii, eu le urmăresc cu atenţie, toate discuţiile în jurul sorţii de mai de parte a Procuraturii. Evident că fiecare forţă politică va încerca să facă diferite chestiuni pentru ca să încerce să controleze într-un fel sau altul Procuratura. Procuratura deocamdată va activa aşa cum activează, dacă vor fi vreodată modificări de legi sau mecanisme legale, instituite legal şi constituţional, care ar pune la îndoială sau care mă vor impune ca eu să fac anumite acţiuni, atunci eu mă voi subordona fiecărei prevederi legale cu excepţia la îndrumările care vin zona politicului”, a spus procurorul pentru sursa citată.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite