Politică

articolul anterior articolul urmator

Epistolă pentru cei care doresc să ne fie duşmani

23
18 Aug 2014 13:43:42
Dan Nicu
1914-1918; 1939-1945; 2014-? FOTO: freiesfotoforum.de
1914-1918; 1939-1945; 2014-? FOTO: freiesfotoforum.de

Acest text se voia a fi un articol care să explice nişte aspecte ale conflictului din estul Republicii Ucraina, un teritoriu aflat de câteva luni într-o continuă confruntare armată.

Mai mult sau mai puţin oficială, aceasta are loc între militarii Ministerului Apărării de la Kiev, formaţiunile militarizate ale Ministerului Afacerilor Interne ucrainean, trupele cu destinaţie specială ale Serviciului de Securitate al Ucrainei (Sluzhba Bezpeki Ukraini), voluntarii instruiţi şi înarmaţi din fonduri publice şi donaţii particulare ai Gărzii Naţionale a Ucrainei, voluntarii trupelor teritoriale de auto-apărare create, instruite şi întreţinute din fonduri private aparţinând unor cetăţeni ucraineni cu dare de mână, pe de o parte, şi mercenarii cetăţeni ruşi de diferite etnii şi confesiuni, printre care ceceni musulmani şi alte neamuri de caucazieni, cât şi coordonatorii acestora, ofiţeri activi ai Direcţiei Principale de Spionaj a Statului Major General al Armatei Ruse.

Reflectând, însă, asupra etimologiei cuvântului „duşman”, o lexemă preluată de turcii medievali din perioada otomană de la iranieni (perşi) şi ajunsă în limba română prin contact direct cu emisarii Înaltei Porţi care s-a sublimat pe sine însăşi sub loviturile necruţătoare, dar modernizatoare ale junilor turci conduşi de fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal supranumit Atatürk (Tatăl Turcilor), iar în limba rusă, cu accentul pe vocala „u”, prin contactul sângeros al trupelor ruse cu cele otomane în secolele XVIII-XIX,  mi-am dat seama că doresc să utilizez, pentru această scriitură, genul epistolar, după cum urmează mai jos, cu menţiunea că autorul ar fi trebuit să-şi poată integra mai bine eul liric în cel epic, fapt de viaţă pentru care roagă să fie înţeles şi iertat: 

„Dragă vorbitorule de limbă rusă din Republica Moldova, susţinător sincer al efortului militar camuflat al Federaţiei Ruse în Ucraina,

Intenţiile ţi-or fi fiind bune, însă şi prostiile omeneşti cuantificabile în cruci, coroane funerare, morminte şi sicrie neacoperite de niciun tricolor se fac din cele mai bune intenţii, de vreo nouă luni încoace.

Îţi scriu aceste rânduri bând apă şi mâncând aguridă. Ţi-oi spune ce înseamnă „aguridă”, nu cred să-ţi fi spus cineva vreodată: struguri de viţă-de-vie necoaptă suficient. Altfel zis şi mai pe înţelesul nostru simplificator-provincial: poamă acră. Aşa şi despre copiii acestui război pe care cel cu faţa căruia adormi seeară de seară în faţa cutiei cu minciuni îl va abate asupra noastră zic, că vor mânca aguridă până când părinţilor războiului li se vor strepezi dinţii.

Dar vei fi uitat oare că eşti şi tu un copil al pământului acestuia, chiar dacă părinţii sau bunicii tăi nu s-au născut aici ci mai la est? Da, ai uitat. Sau te doare-n paişpe, altfel zis îţi este până-n vârful cuvântului cu „x” şi „y” de care erau pline zidurile măreţei tale patrii sovietice, şi sunt şi azi pline zidurile fostelor colonii ale hegemonicei Rusii. Da, ai citit bine. Anume „fostelor”.

Să-ţi fi stat pâinea în gât şi apa să-ţi fi fost amară cum ne-a stat şi ne-a fost nouă şaptezeci şi ceva de ani, n-ai fi uitat. Dară, destul despre trecut. Că-ţi vin iar idei năstruşnice, cum ar fi să mă acuzi că nu te-am înţeles, că ai vrut să ne ajuţi, că de fapt românii au fost şi sunt de vină pentru toate, că ei i-au „obligat” pe bunii şi primitorii şi degrabă vărsătorii de vin moldoveni să-ţi ceară socoteală în 1987-1993. La fel ca în 1905-1918. În 1848 nu le-a reuşit, vezi Doamne, că închiseseră împăratul tău Prutul, s-au temutără de Primăvara Popoarelor Europene să nu-i ajungă şi mujicului din Penza şi Riazan’ prin pletele-i nerăsfirate. Destul. Ah, da, în 1993 ai tăi din Parlament au votat intrarea în CSI, şi ai zâmbit fericit cu ochişorii tăi mici de doritor de bine moldovenesc. Gata, gata. Atât.

Şi ce dacă vei afla cu mirarea ta naivă de copil că ruşii putinieni nu sunt nici ruşi elţinieni, cu atât mai puţin ruşi gorbaciovieni (măcar de-ar fi fost medvedevieni), precum au descoperit urmaşii ruşilor albi refugiaţi de urgia roşie a anilor 1918-1922 în Basarabia românească nişte ruşi pe care ei nu-i mai recunoşteau şi nu le venea a crede că-s de acelaşi neam – ruşii sovietici, în 1940? Nu-ţi vei spune atunci, cu regret, în mintea ta „Eeeehh, ce naiba am la memoria istorică, lua-o-ar puia-gaia, ori ceasul merge înapoi, ori mi-am ieşit din minţi?” Cam aşa-ţi vei zice în spatele osului cranian, iar faţă de noi vei tace ori vei zice: „Ei, ce să-i  faci, răbdăm, ce-om face?”. Românii din ţară se vor simţi din nou atraşi într-un mod misterios de abisalitatea sufletului tău rusesc. Noi, cei de-aici, vom zâmbi din nou cu-amar şi ne vom urla neputinţa, blestemându-ne destinul de români mărginaşi, de la mărgioară, din părţile Mesopotamiei Româneşti numite cândva de ai tăi şi Basarabia (ce tâmpenie! Cică „Bez Arabov” – Fără arabi, cum ar veni fără turcii otomani, apud Paul Goma), cu un rictus colonial în colţul gurii, întotdeauna Moldova de noi şi pentru noi.

Nu-ţi vei aminti fraza poetică „Dacă văzul meu vreodată / în vreo luptă ar fi stins / te-aş găsi şi orb, Moldova, pe acest pământ întins”. Pentru că pe acest poet tu nu l-ai citit, deşi ai avut ocazia, chiar şi traduceri în propria ta limbă, cât încape. Ha-ha! Cu atât mai puţin m-aş aştepta vreodată să ştii o altă frază poetică, „M-a prins dorul de Moldova, sfânta ceea-n violet...” Tu nu eşti niciodată singur, aşa că nici „Nu-l mai plângeţi pe acela / care veşnic singur nu-i / plângeţi-l pe cel ce n-are / Moartea şi Moldova lui” nu-ţi va spune nimic, niciodată. Nici pe acest poet moldovean nu-l ştii, pe el chiar n-ai de unde să-l ştii... pentru că ţi se rupe, nu? Pe bune, ţi se rupe. Şi e trist, e trist pentru că eu ştiu că dacă mă uit atent în ochii aceia mici ai tăi, nu văd nici o abisalitate acolo, în orice caz nu una deosebită de a noastră sau a poporului lui Fichte, Heine, Goethe, Hegel, Kant, Husserl, Gadamer, Heidegger, Nietsche, Schelling, Schiller, Remarque. Dar sunetul tăcerii a bătut în mine ca un gong, ca şi cântecul german din care nu-mi amintesc decât ideea de „Ai putea să...? Ai fi capabil, chiar de-ar fi ultimul lucru din lume?”. 

Însă destul, lasă, fă paşi, vorbitorule de limbă rusă din Republica Moldova. Fă paşi în jurul virgulei care a decis soarta unui condamnat la moarte („Kaznit’, nel’zea pomilovat’! – Executat, nu graţiat!) şi gândeşte-te dacă în toamna târzie a acestui an merită să dai posibilitatea de a vedea pe viu oraşele germano-baltice („mamele” şi „taţii” Sankt-Petersburgului – Peterhof-ului) pe mirajul unei Moscove care nu mai are nimic din parfumul european de odinioară. Şi nu da vrabia din mână pe cioara vopsită în nuanţe de roşu vovanist, tkaciukist sau dodonist. Pentru că ea, cioara, şi-a dat demisia din funcţia prezidenţială benevol şi nesilită de nimeni pe 11 septembrie 2009. Şi, spre deosebire de întâmplarea din fabula lui Krîlov (sau La Fontaine?), nu-şi va deschide ciocul să-i cadă caşcaval şi pentru tine. Dacă va ateriza din nou pe creanga teiului bătrân, va ţine tot caşcavalul pentru ea şi puiul ei Oleg, cel care nu e Helgi, ci un „biet întreprinzător”, acolo . Ţine minte asta. Asta e cel mai important.   

Suntem şi tu, şi noi, în anul de graţie 2014, un secol după 1914, suntem în zilele lui august, o sută de ani după ce nişte imperii europene au zis că ele îşi vor regla conturile „până la Crăciun”. Cred că ştii ce-a urmat apoi. Ce-ar fi dacă ţi-aş spune astăzi că ... un buletin de vot aruncat într-o urnă, pe 30 noiembrie, într-o republică europeană dar bananieră... va decide soarta secolului XXI? Buletinul tău. Ai vrea să-mi ataci fervoarea tinerească, fără îndoială, cea care-mi predetermină puseul anticipativ. Ai toată libertatea să o faci, şi dacă vei avea dreptate, voi fi primul care să-ţi fie recunoscător. Întotdeauna există, însă, naiv şi sincer şi doritor de bine pentru toţi semen al meu, un „dar”. Concretizat într-o lege nescrisă, implacabilă, a destinului colectiv al umanităţii: binele tuturor este binele nimănui. Nu, nu eşti de vină pentru ea, nu-ţi îngusta privirea, nu mă duşmăni iar. Cândva, a existat un punct iniţial, o forţă, un principiu ordonator primar care a decis asta pentru toţi cei şi toate cele care suntem acum peste şapte miliarde, entitate la care nu avem, din nefericire, acces şi pe care nu putem decât s-o... invocăm. Ai curaj să înveleşti planeta cu plapuma nopţii haotice pentru, poate, tot secolul XXI? Crezi tu oare că totul, dar absolut totul, gravitează (sau ar trebui să graviteze) împrejurul propriei tale persoane îngâmfate?          

Dacă asta crezi, greşeşti, şi, din nou, după cum ziceam şi mai devreme, intenţiile bune or fi fiind bune prin sine însele, necontextualizate, însă speranţa ta că frumosul va salva lumea e-o speranţă de secol XIX luminos în comparaţie cu veacurile XX şi XXI. Ea nu este, singură şi neînsoţită de nimic altceva, capabilă să preîntâmpine urgiile care vin. Mai e nevoie, acolo, şi de ceva înţelegere, de capacitatea de a te pune în situaţia celuilalt/celeilalte. În cazul tău şi-al al vostru ca popor (cu poporul sunt prea subiectiv, iartă dacă poţi, noi ţi-am iertat multe), dimensiunea negativă a legii de aur: „nu fă altuia ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie” şi cea pozitivă: „fă altuia ceea ce doreşti să ţi se facă ţie” rămân, din nefericire, tributare unei crude, oarbe dialectici care-ţi determină opiniile şi acţiunile. Cele două dimensiuni nu se pupă. Când ar trebui, în lumea liberă se pupă de mult. De şaizeci şi nouă de ani fără câteva zile, ca să fiu mai exact. Din 1945, 2 septembrie.

Şi mai ţine minte un lucru, la final, напоследок, dacă-ţi permite apercepţia şi-ţi dă voie îngâmfarea ta emfatică de „rasă superioară” –   minoritate imperială sovietică (îngâmfare prezentă şi chiar mai înfiorătoare în cazul acelora dintre vorbitorii de română din Republica Moldova care-s şi azi mai catolici decât Papa de la Roma făcând-o pe ruşii în cel mai abject mod cu putinţă, şi cărora li se potriveşte şi azi, după douăzeci şi cinci de ani, termenul „mancurt”[1] care l-a consacrat pe marele scriitor kirghiz Cinghiz Aitmatov). Chiar dacă încă ne judeci de pe poziţiile pe care ţi le-ai autoimpus în prostie şi din prostie, să ştii doar atât, dacă, bineînţeles, te interesează: nu rezolvi nimic duşmănindu-ne. Suntem peste douăzeci de milioane, în două state recunoscute la ONU. Unul din statele astea două e chiar membru NATO, прикинь? Pe celălalt poate-l va lumina spiritul generaţiei de astăzi să iasă din CSI. Spectrul Crăciunului trecut mai bântuie Chişinăul. Spectrul Crăciunului prezent mai are câteva luni de călătorie, că din Rovaniemi, Finlanda până-n Peninsula Balcanică e drum lung şi-s multe vaduri de trecut.

 P.S. Ţi-oi fi scriind eu „romane întregi” pe blogul ăsta, dar nu trag nădejde că voi fi înţeles. Nădejdea dă încredere, încrederea dă credinţă. În timp.

 P.P.S. Mai e timp, vorbitorule de limbă rusă? Tu ştii mai bine... aşa că tu, şi nu altcineva, trebuie să-mi zici dacă doreşti să ne fii duşman. În clepsidra noastră mai  curge nisipul, răbdător. Prea răbdător, adesea.

Epistolă trimisă din Ţaul, la patru zile după împlinirea a 15 ani de la prima eclipsă totală observată în spaţiul românesc după căderea comunismului, în condiţiile în care la nord Soarele a fost acoperit de Lună doar în proporţie de 95-96% şi n-am avut cele câteva minute de noapte în plină zi. 



[1] Persoană răpită şi luată în prizonierat căreia i se punea pe cap o băşică de vită care, uscându-se în bătaia soarelui, strângea craniul provocând dureri insuportabile care aveau drept efect pierderea memoriei şi transformau persoana într-un sclav supus (în Asia Centrală). Termenul a căpătat o largă popularitate în ultimii ani de existenţă a URSS, ajungând să-i desemneze, în sens figurat, pe aceia dintre cetăţenii sovietici care rămâneau fideli modului de viaţă sovietic pretins internaţionalist (în fapt axat în măsură deplină, în spaţiul public, pe limba rusă, şi în măsură dominantă pe cultura rusă) ignorându-şi conştient propria origine etnică şi moştenire culturală şi neglijând cu bună ştiinţă eforturile reprezentanţilor propriilor grupuri etnice de a revendica independenţa de Moscova, alteori chiar luptând împotriva acestor eforturi.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

Papa Raţă
18.08.2014, 15:33:37

Dane, ţi-ai şi scris "sentinţa" . După noiembrie electoral, "troika" ţi-o va citi.. - Tkaciuk -Reşetnikov- Petrenko.. Însă, efect poate..poate ar avea dacă vii şi le-o citeşti dimineaţa, la prânz şi seara - în loc de rugăciune - la Bălăceanka, cu toate că, până ce.. ca Dottore pe .. cu toate medicamentele pământeşti încă nu se văd progrese. Cu atât mai mult, cu cât ţarul continuă să-i bată cu ciocanul în cap, ca să nu le iasă ciuma roşie, Mai bine, Dănuţu, adresai direct Epistolă Ţarului Putin şi Angela Merkel - o Scrisoare deschisă, iscălită de 24 de milioane de români, în care îi implorăm să "rezolve democratic" crimele buneilor lor TERORIŞTI.

+6 (8 voturi)
m wakki
18.08.2014, 15:37:28

postacii SVR sunt indemnati insistent sa isi ia glaja de vodca si sa se care de pe acest forum

+1 (11 voturi)
Florin Negretu
18.08.2014, 15:52:19

chiar ma grabeam sa cred... unii sunt de diverse natii, ( voluntarii instruiţi şi înarmaţi din fonduri publice şi donaţii particulare ai Gărzii Naţionale a Ucrainei, voluntarii trupelor teritoriale de auto-apărare create, instruite şi întreţinute din fonduri private aparţinând unor cetăţeni ucraineni cu dare de mâna) dar ceilalti sunt mercenari .. si m-am lamurit de aici " sub loviturile necruţătoare, dar modernizatoare ale junilor turci conduşi de fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal supranumit Atatürk (Tatăl Turcilor)..." cine stie , cunoaste...cine nu, citeste propaganda si informatie cenzurata...in fine, fraza de mai sus cu Mustafa este adevarul, dar nu e TOT adevarul...pe care l-am aflat si eu, dupa vreo 40 de ani, de pe un site basarabean original...cautati si voi , juni turci, tesalonic, genocid armean...

+2 (4 voturi)
Secan Ionel-viorel
18.08.2014, 16:16:20

Da, intr-adevar, cam mult lirism (asumat- bag sama) pentru hunoizii astia, pentru care singura poezie de care au auzit (nu c-ar fi citit-o, nici macar cu litere kirilice) este "Kalimnka , mai ia!"...

+4 (6 voturi)
= Tenuţă Dacu dela Cetatea Tighina =
18.08.2014, 18:26:42

Felicitari autorului pentru acest text frumos ! E de dorit ca sa fie tradus in ruseste si publicat in ziarele rusofone deci rusofile din Rep. Moldova. Dar nu cred ca va avea un impact prea mare, caci este un text literar, scris cu inteligenta, iar rusfonii de la noi, deci si gagautii turci si ucrainenii rusificati n vor intelege o traducere inteleapta a unor gânduri europene. Lor le trebuie doar 'maturi" ruseti /injuraturi/, vodka Slaveansakaya si kazaciok rusesc OKUPANT pe tankuri. O alta atentie: in toate textele noastre e necesar imperios sa mentionam dezideratul nostru istoric de supravietuire: Re-Unirea Basarabiei cu Patria-mama România Mare europeana, ca toata populatia inclusiv cea ocupanta sa se obisnuiasca cu acest gând ca odata si odata vom Re-Veni la Normalitate !

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (23)