Politică

articolul anterior articolul urmator

Ex-deputat: Gazprom se pregăteşte de război economic cu Republica Moldova

0
27 Jan 2022 08:39:10
Autor: Iurii Botnarenco
Conducta Gazprom
Conducta Gazprom

Gazprom se opune unui audit al datoriilor Moldovagaz, aşa cum era prevăzut în protocolul semnat dintre vicepremierul Andrei Spînu şi şeful concernului rus, Alexei Miller. Potrivit unei scrisori, care a intrat în posesia reprezentanţilor presei de la Chişinău, Gazprom nu ar agrea ideea unui audit extern la Moldovagaz.

Experţii califică situaţia drept un nou element al războiului hibrid purtat de Moscova împotriva Republicii Moldova, notează IPN. Potrivit unei scrisori expediate de reprezentanţii Gazprom către preşedintele Moldovagaz, concernul rus nu ar accepta un audit al datoriilor acumulate de companie şi cere achitarea acestor datorii. „Pe data de 20 ianuarie, în ziua când din bugetul de stat a fost, din nou, sustrasă o sumă pentru compensaţii în beneficiul direct al Moldovagaz şi Gazprom, seara, la iniţiativa Gazprom a fost convocată şedinţa Consiliului de Observatori al Moldovagaz la care în mod franc s-a spus reprezentanţilor Guvernului că auditul, în forma în care o propune Republica Moldova, nu merge. Citind această opinie a Gazprom, ajungem la concluziile triste că protocolul semnat pe 29 octombrie între Spînu şi Miller nu costă nimic. Gazprom continuă să implementeze politica războiului hibrid şi dacă mai analizăm crizele energetice lunare, consumul mult mai mare decât planul al gazelor de către Termocentrala de la Cuciurgan, precum şi această reacţie la audit, putem să presupunem că Gazprom se pregăteşte de război economic cu Republica Moldova”, a spus Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV. Comentatorii politici de la Chişinău pasează responsabilitatea către vicepremierul Andrei Spînu, negociatorul-şef din partea Republicii Moldova, şi-l acuză de semnarea unui acord ce contravine intereselor ţării. „Andrei Spînu a semnat un protocol defectuos. Eu am pretenţii la modul cum a fost formulat punctul din protocol ce vizează auditul. Auditul datoriei înseamnă auditul a exact ceea ce am consumat, nu este auditul companiei, întregii activităţi. Atunci când noi vom pretinde în eventuale arbitraje, judecăţi internaţionale ca Gazprom, să acopere acele pierderi pe care le-a generat Moldovagaz, ei ne vor flutura acest protocol, semnat de reprezentantul Guvernului Republicii Moldova”, a spus comentatorul politic Valeriu Paşa. De cealaltă parte, reprezentanţii guvernării califică drept previzibilă decizia Gazprom şi spun că vicepremierul va oferi mai multe detalii la acest subiect. „Guvernul va avea o reacţia la scrisoarea care a venit abia ieri. Nu trebuie să ne agităm atât de mult, era un răspuns aşteptabil ca Gazprom să nu fie de acord cu un audit funcţional şi juridic complex, prin care să înţelegem de unde s-au luat acele datorii la Moldovagaz. Este un răspuns logic al Gazprom care nu vrea să facă o evaluare clară a modului cum s-au format acele datorii”, a spus deputatul PAS, Alexandru Trubca. Potrivit protocolului semnat adiţional la contractul dintre Moldovagaz şi Gazprom, Moldovagaz urmează să-şi achite datoriile de circa $700 de milioane către Gazprom, după efectuarea unui audit extern. Părţile au convenit ca după stabilirea sumei datoriilor acumulate să fie negociat şi un calendar de achitare a acestor datorii.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările