Ex-ministrul Apărării Eugen Sturza, noul preşedinte interimar al PPEM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Sturza

Fostul ministru al Apărării Eugen Sturza a preluat interimatul funcţiei de preşedinte al Partidului Popular European din Moldova, după ce Consiliul Naţional Politic al formaţiunii a luat act de vacanţa funcţiei, întrucât mandatul de patru ani al lui Iurie Leancă s-a încheiat pe 26 iulie. PPEM anunţă că urmează să treacă printr-un proces de reorganizare, care a început cu şedinţa Consiliului din 21 august, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al formaţiunii se menţionează că s-a decis că Eugen Sturza preia interimatul funcţiei şi că va pregăti lucrările Congresului PPEM, în cadrul căruia va fi aleasă următoarea conducere cu mandat deplin a partidului.

În cadrul CNP s-a mai decis că PPEM va participa la alegerile locale din 20 octombrie, dar şi la alegerile parlamentare noi în cele patru circumscripţii uninominale.

„În cel mai scurt timp posibil, vom anunţa şi candidaţii nominalizaţi, oameni profesionişti, integri, oameni care sunt gata să muncească în interesul cetăţenilor, nu să facă promisiuni populiste, aşa cum au făcut cei din actualul regim de guvernare”, se spune în comunicat.

Formaţiunea se angajează să vină în faţa cetăţenilor cu un proiect politic „care să aibă la bază nevoile reale ale societăţii, dar şi lecţiile importante pe care le-a învăţat din greşelile trecutului”. „Noi credem că, după dezamăgirea uriaşă pe care Blocul ACUM o produce în acest moment, încrederea votanţilor pro europeni în politicieni este la cel mai jos nivel şi se impune o resetare totală a întregii clase politice, care poate să vină doar dacă partidele sunt gata să-şi înţeleagă greşelile şi să se întoarcă la cetăţeni, la nevoile lor reale”, a se mai spune în comunicat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite