Expertul Cristian Hriţuc, despre dispariţia deputatului Ştefan Gaţcan: „Sunt acţiuni care seamănă identic cu cele făcute de NKVD lui Stalin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul când Ştefan Gaţcan ar fi fost adus forţat în unul din birourile Parlamentului unde ar fi fost obligat de deputaţii socialişti să semneze cererea de demisie.
Momentul când Ştefan Gaţcan ar fi fost adus forţat în unul din birourile Parlamentului unde ar fi fost obligat de deputaţii socialişti să semneze cererea de demisie.

Fostul consilier de stat al preşedintelui Traian Băsescu, consultantul politic Cristian-Gabriel Hriţuc, consideră că „regimul Dodon a ajuns precum regimul sovietic din anii 50, când opozanţii dispăreau peste noapte”.  Mai exact, expertul se referă la cazul disparţiei deputatului Ştefan Gaţcan, despre care spune că seamăna identic cu acţiunile făcute „de NKVD lui Stalin”.

„Toată poveste din aceste zile, demisia lui Gaţcan, urmărirea lui în trafic de către doi deputaţi PSRM, oprirea şi ameninţările, aducerea în birourile partidului, obligarea acestuia să semneze renunţarea la mandat şi scoaterea acestuia din ţară sunt acţiuni care seamăna identic cu cele făcute de NKVD lui Stalin”, a scris Cristian Hriţuc pe pagina sa de Facebook. 

El susţine că „disperarea lui Dodon de a nu pierde puterea în pragul alegerilor prezidenţiale l-a împins la gesturi extreme”. 

„Acesta este un moment în care Vestul ar trebui să aplice sancţiuni Republicii Moldova. Nu poţi să ai un Acord de Asociere cu un stat în care deputaţii sunt sechestraţi, obligaţi să semneze acte şi după aceea scoşi din ţară forţat. Dacă şi în condiţiile astea, Maia Sandu şi opoziţia din ţară nu înţeleg că este vital ca regimul Dodon să fie dărâmat cât mai repede, dacă nu înţeleg că Republica Moldova este în pericol să ajungă stat bananier, atunci îşi merită soarta”, a mai adăugat Hriţuc.

Amintim că Ştefan Gaţcan a părăsit R. Moldova. Conform altor ipoteze, acesta a fost scos forţat din ţară. Deocamdată, nimeni nu cunoaşte unde se află Gaţcan.

Într-un mesaj video făcut pe un câmp de viţă de vie în afara Chişinăului, deputatul Ştefan Gaţcan a negat că a fost sechestrat şi că viaţa sa s-ar afla în pericol. Pe de altă parte, în timp ce deputatul transmitea acest mesaj, automobilul său se afla în faţa Parlamentului.

Afirmaţia lui Gaţcan a fost făcută abia după ce deputaţii din Pro Moldova au protestat timp de câteva ore în faţa Preşedinţiei, unde aceştia spuneau că ar fi fost sechestrat Gaţcan şi adus la o discuţie cu Igor Dodon şi că nu răspunde la apeluri telefonice timp de 7 ore.

Pe parcursul zilei de miercuri, 1 iulie, timp de câteva ore, deputaţii din grupul Pro Moldova s-au aflat la sediul Preşedinţiei, în încercarea de a intra în instituţie pentru a-l găsi pe deputatul Ştefan Gaţcan. 

Deputaţii Pro Moldova, care se aflau la porţile Preşedinţiei, încercau să verifice toate maşinile care ieşeau de pe teritoriul Preşedinţiei pentru a fi siguri că Gaţcan este în viaţă şi nu este scos în portbagaj. Potrivit lor, Gaţcan era de negăsit timp de 7 ore, timp în care nu răspundea la apelurile telefonice chiar şi de la membrii familiei.

Serviciu de Protecţie şi Pază de Stat le-a interzis deputaţilor să intre în Preşedinţie sau să verifice maşinile de securitate. Pe de altă parte, Preşedinţia a negat că Gaţcan nu se află în instituţie şi nici nu a fost.

Amintim că la o zi după ce a anunţat că părăseşte fracţiunea Socialiştilor şi aderă la grupul Pro Moldova, Ştefan Gaţcan şi-a depus mandatul de deputat, însă această decizie a fost anunţată de şeful fracţiunii PSRM, Corneliu Furculiţă, deşi cu 24 de ore în urmă, tot socialitşii îl numeau pe Gaţcan „prostituată politică”, „trădător” şi îl acuzau că s-a vândut lui Plahotniuc.

Reprezentanţii Partidului Pro Moldova susţin că deputatul Ştefan Gaţcan  „a fost sechestrat de un grup de deputaţi socialişti şi impus să semneze cererea de demisie”.

În comunicat se menţionează că deputatul Ştefan Gaţcan a depus, în dimineaţa zilei de astăzi, o plângere la Procuratura Generală în care reclamă hărţuirea, intimidarea şi şantajul la care a fost supus la 30 iunie din partea unui grup de deputaţi PSRM. Totodată, Procuratura neagă că a primit o asemenea plângere.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite