Expertul Sergiu Gaibu: Plăcuţele neutre sunt o victorie în recunoaşterea suveranităţii Transnistriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economistul Centrului analitic Expert-Grup, Sergiu Gaibu, consideră că decizia cu privire la acordarea plăcuţelor de înmatriculare neutre este, de fapt, o victorie cu conotaţie juridică în ceea ce priveşte recunoaşterea suveranităţii regiunii transnistrene.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, expertul a menţionat că este vorba despre un prim caz de recunoaştere a regimului de import independent, cu acordarea accesului de circulaţie internaţională, fără practic a ceda orice alt punct din partea lor. În opinia sa, indiscutabil, următoarele tendinţe ale acestui regim sunt ca să-şi obţină o independenţă sau suveranitate în ceea ce priveşte telecomunicaţiile şi fluxurile financiare, transmite IPN.

„Regimul de la Tiraspol a anunţat cu fast lucrul acesta, a făcut o serie de evenimente publice şi a anunţat ca victorie mare cetăţenii sau persoanele care sunt domiciliate – şi asta este important – fiindcă nu este vorba doar de cetăţeni, ci şi de persoanele domiciliate în mod permanent în regiunea transnistreană în bază de paşapoarte străine, care de asemenea au dreptul să beneficieze de această facilitate. Deci, am putea include aici şi persoane care nu au cetăţenia Republicii Moldova, dar care domiciliază în mod permanent pe teritoriul acestei unităţi administrative. Este clar despre cine este vorba. Deci, este vorba despre forţele militare sau persoane care au activat în acest domeniu şi sunt domiciliate în continuare pe teritoriul Transnistriei”, a menţionat Sergiu Gaibu.

Potrivit lui, de pierdut au, evident, cetăţenii de bună-credinţă din partea dreaptă a Nistrului, care achită taxele de import. Expertul susţine că, de fapt, este recunoscut indirect şi un regim vamal diferit de cel al Chişinăului oficial, ceea ce este absolut straniu, fiindcă nici ţările federative nu au astfel de regimuri.

Întrebat de ce autorităţile de la Chişinău au acceptat o astfel de formulă în condiţiile în care există un şir de probleme, Sergiu Gaibu menţionează că, din păcate, asistăm mai curând la nişte relaţii afaceriste. „Noi cunoaştem cu toţii că există o serie de scheme care funcţionează perfect, nu fără implicarea Chişinăului, cum ar fi cea de procurare de energie electrică produsă pe gazul rusesc şi pentru care se acumulează datorii enorme. E vorba deja de şapte miliarde de dolari; de asemenea se cunoaşte că există o serie de fluxuri de contrabandă care circulă prin Transnistria, deci, din păcate, este vorba mai curând de o axă Chişinău-Tiraspol-Moscova, care gestionează relaţiile respective, beneficiază de pe existenţa acestui teritoriu nerecunoscut şi, din păcate, chiar cazul cu plăcuţele de înmatriculare indică destul de clar că mai curând nu interesele cetăţenilor din partea dreaptă a Nistrului sunt respectate în astfel de decizii”, a mai spus economistul.

Începând cu 1 septembrie, proprietarii de mijloace de transport domiciliaţi în regiunea transnistreană pot solicita numere de înmatriculare neutre, care le permite circulaţia în traficul rutier internaţional.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite