Fermierii protestatari solicită Parlamentului o întrevedere urgentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fermieri din mai multe raioane ale ţării au organizat miercuri, 2 decembrie, o acţiune de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, declarându-se nemulţumi faţă de atitudinea autorităţilor statului, pe care o califică iresponsabilă, în raport cu problemele cu care se confruntă ei, transmite IPN.

Potrivit lor, Guvernul, în loc să vină cu compensaţii rezonabile pentru a diminua efectele secetei, a aprobat pentru 2021 o politică bugetar-fiscală care îi împovărează şi mai mult. Agricultorii protestatari au făcut apel către deputaţi, solicitând o întrevedere urgentă. Într-o declaraţie, votată în PMAN, fermierii i-au solicitat Parlamentului să oblige executivul să asigure compensaţii agricultorilor afectaţi de secetă.

„Să indefinite mijloace financiare pentru majorarea semnificativă a Fondului de subvenţionare şi să purceadă la alocarea subvenţiilor directe în agricultură. Să identifice mijloace pentru restituirea accizelor la motorina procurată şi utilizată în agricultură. să nu permită majorarea presiunii fiscale pe producătorii agricoli şi persoanele fizice din agricultură, prin majorarea cotelor TVA la produsele agricole şi impozitul din plăţile efectuate în folosul persoanelor fizice”, se menţionează în declaraţia agricultorilor.

Vasile Mîrzenco, director executiv al Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, a spus că agricultura este considerată o ramură strategică a economiei naţionale pentru ponderea ei în structura produsului intern brut, oferă un număr important de locuri de muncă populaţiei de la sate, asigură cu materie primă industria de procesare, precum şi asigură securitatea alimentară a statului. În pofida acestui fapt, potrivit lui, autorităţile au o abordarea superficială cu privire la problemele cu care se confruntă agricultorii.  

Ion Plămădeală, de la asociaţia producătorilor raionului Leova, a spus că pe parcursul ultimelor trei luni, fermierii au avut multe discuţii cu funcţionarii de stat din diferite instituţii. Şi în luna august, când agricultorii au protestat cu tehnica agricolă în capitală, la întrevederea cu premierul, ministrul, părea că probleme existente în ramură au fost înţelese şi au urmat alocaţii pentru compensarea parţială a pagubelor suferite la grupa întâi de cereale. Tot atunci, autorităţile au promis că vor identifica surse financiare suficiente pentru a aloca compensaţii şi pentru grupa a doua de cereale. Au urmat discuţii cu ministrul de ramură, care le-ar fi spus că nu sunt surse.

Iurie Vrabie, agricultor de la Ungheni, a menţionat că anul acesta a fost complicat. Agricultorii, care şi aşa au o situaţie financiară precară, s-au pomenit şi cu majorarea pentru 2021, de la 8 la 12% a cotei TVA pentru producţia agricolă primară. Proiectul politicii bugetar-fiscale a fost deja aprobat de Guvern şi înaintat Parlamentului.

Mihail Bobicov, agricultor de la Căuşeni, a menţionat că, după discuţiile cu autorităţile, au fost făcute multe promisiuni legate de compensarea pierderilor la a doua grupă de cereale, dar nu s-a făcut nimic. Producătorii agricoli nu au cu ce să are şi să semene pământul acum şi la primăvară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite