Generalul Constantin Degeratu: „Apărarea României este şi a NATO, care trebuie asigurată pe Nistru“
0În această săptămână, la un eveniment diplomatic, un interlocutor occidental preciza că indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA va fi un preşedinte ofensiv, ce va menţine decizia de dislocare, în Europa, a unei brigăzi de blindate, la începutul anului 2017. Un alt partener de dialog, estic, semnala că menţinerea unor căi de comunicare minimale rămâne o prioritate a acestei toamne extrem de tensionate pe plan militar.
La aceeaşi reuniune de seară, a unor diplomaţi atenţi la aniversarea Zilei Forţelor Armate Egiptene, generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General al al Armatei României a venit la eveniment în ţinuta de campanie, semn că, aşa tăcută cum este acum oştirea ţării totuşi se află 24 de ore, din 24, la datorie.
Cuvinte deloc de complezenţă, din moment ce după câteva ore, Ministerul estonian de Externe l-a invitat pe ambasadorul rus din Tallinn la o discuţie, pentru a clarifica violarea spaţiului aerian de către un avion de tipul SU-27, în contextul în care, cu 48 de ore înainte a crescut activitatea aeronavelor militare ruseşti în zona baltică.
Ca lucrurile să fie şi mai limpezi, tot Estonia a semnalat opiniei publice internaţionale că rachete nucleare ruseşti, de tipul Iskander au fost dislocate în Kaliningrad.
Iar de atâta pace prezentă şi viitoare, în nordul Europei, dar mai ales de teama unei ipotetice trimiteri de „omuleţi verzi”, de către Rusia, pe insula Gotland, aşa cum Moscova a procedat anterior în peninsula Crimeea, Suedia a dislocat acolo un regiment dotat cu blindate, tancuri şi lansatoare de rachete.
Simple coincidenţe?
Atunci o altă coincidenţă este brusca încălzire a relaţiilor militare dintre Marea Britanie şi Germania, unul din motive fiind şi agresivitatea Rusiei.
Şi cum, mai zilele trecute, preşedintele rus punea condiţii SUA, ca şi cum superputerea lumii pierduse un război cu Federaţia Rusă, generalul Mark A. Milley, şeful Statului Major al Forţelor Terestre ale S.U.A. a declarat ţintind spre Moscova:
Generalul Mark A. Milley a prezentat practic - cu aprobările de rigoare, inclusiv de la Casa Albă, fără de care nu ar fi scos niciun cuvinţel în faţa presei - poziţia SUA, cu legitimă avertizare a potenţialului inamic.
Unii compară tensiunea actuală, dintre Washington D.C. şi Moscova, cu aceea a crizei rachetelor cubaneze, care a început la 14 octombrie 1962 şi a durat 38 de zile, până la 20 noiembrie 1962, ulterior fiind privită ca momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină unul nuclear.
Alţii folosesc momentul pentru a încerca o delimitare a puterii de la Bucureşti de partenerul strategic, de peste Ocean, ipocrit invocând momentele când ambasadorii americani în cele două state româneşti au bătut câmpii cu declaraţii jignitoare la adresa unui popor mândru cum este cel român, in integrum.
Nu ştiu dacă înainte de a fi luate unele decizii, oficialii de la Cotroceni sau de la Palatul Victoria dau câte un telefon peste Ocean, deşi bine ar fi să aibă consultări, de o asemenea manieră, măcar săptămânale, pentru că este o situaţie de criză militară în Europa. Dar cunosc că partenerii americani se uită cu atenţie doar la interlocutorii cu coloana vertebrală dreaptă.
Este încă difuză poziţia noului diplomat al Rusiei, în România, dar cu certitudine acesta şi ministerul care l-a ales pentru misiunea din ţara noastră trebuie să înţeleagă că suntem un stat ce merită a fi respectat cel puţin cum Federaţia Rusă respectă Germania şi Franţa, cu care are relaţii bilaterale amiabile.
Ce vor decide, la alegerile prezidenţiale viitoare, europenii care trăiesc între Prut şi Nistru ţine de modul lor de a îşi proiecta o speranţă pentru viitor. Iar dacă toţi vorbitorii limbii lui Mihai Eminescu, cei cu drept de vot, din Republica Moldova, se prezintă la urne, viitorul preşedinte de la Chişinău, indiferent cine ar fi, ca persoană, acesta, va avea sânge de român.
Cât priveşte reîntregirea naţională, aceasta nu are nevoie nici de aprobarea Kremlinului, nici de acordul unor interlocutori de peste Ocean, sau binecuvântarea unor metropole europene. Reunificarea va fi rodul unei voinţe majoritare, chiar dacă nu va primi aplauzele unor curţi imperiale.
Sigur. Cei care au fost aleşi sau numiţi în structura statului român pot gândi că interesul naţional poate fi servit şi cu capul plecat şi cu respectarea dictonului mutul mioritic la uşa prea puternicului cunoscut.
Totuşi, majoritatea covârşitoare a celor 18 milioane de români rămaşi în Patria Neîntregită şi acelor patru milioane duşi de amarul vieţii peste hotare, are în sânge dorinţa de a ţine capul sus, ochii la Tricolor, mintea la credinţa străbună şi inima la generaţia următoare, care vrea să trăiască liberă de coşmarurile veacului trecut şi de spectrul ameninţărilor generate, în vecinătatea noastră, în ultimii doi ani.
Cu aceste convingeri am invitat la un dialog pe un conaţional cerebral, extreme de atent la ce mai este azi Marea Neagră şi arealul limitrof. Imaginile video redau integral dialogul cu generalul (r.) dr. Constantin Degeratu, iar mai jos am inserat unele din afirmaţiile de cert interes general, făcute la emisiunea Ziua Z.
GENERALUL CONSTANTIN DEGERATU:
@ Apărarea europeană, în sensul de politică şi apărare coerentă a Uniunii Europene, ca parte a NATO, este o problematică de mare interes, de mare actualitate şi de mare stringenţă.
@ Există nişte accemte iraţionale ale Moscovei, probabil bazate pe nişte calcule greşite. Unele dintre acestea vizează această zonă a Mării Negre. Şi în esenţă vizează restabilirea autorităţii, într-un anume fel, a influenţei decisive ruse în spaţiul care a fost cândva al Tratatului de la Varşovia. Şi în al doilea rând are în vedere ipoteza, care chiar că nu mai este raţională, a folosirii armelor nucleare, ca arme tactice, în această zonă, pe considerentul că Statele Unite nu vor risca un cataclism global, doar pentru atâta lucru. Acesta este probabil cel mai periculos lucru pe care îl joacă, la ora actuală, Rusia. Şi ne arată că Putin a intrat într-un vertij al puterii, din care nu mai poate ieşi. Sper totuşi că sistemul de la Moscova, de la Kremlin, este raţional, chiar dacă unele din manifestările preşedintelui Putin nu mai intră în sfera raţionalităţii.
@ Preşedintele Putin este la putere de 17 ani. L-a depăşit pe Brejnev în scaun. Şi asta ne spune ceva. Societatea rusă nu este, la ora actuală, în măsură să producă vreo schimbare. Numai societatea rusă poate să producă vreo schimbare. Preşedintele Putin nu mai poate oferi nimic Rusiei, decât în direcţia care este o găură negră, dar în aceasta poate fi antrenată, cu siguranţă, zona noastră.
@ Suntem într-un război, pe care Rusia l-a declanşat deschis împotriva noastră, în 2008, atunci când Putin a venit la Bucureşti, a bătut cu pumnul în masă şi a obţinut prima sa victorie, aceea de amânare definitivă a aplicării acordurilor de tip M.A.P., pentru Georgia şi Ucraina. Adică atunci când a spus că două ţări nu au dreptul să fie state aşa cum scrie în Carta ONU. Adică să îşi aleagă singure sistemul de bunăstare şi securitate, pe care încearcă să îl construiască, care poate fi bun sau rău, dar la care au dreptul popoarele respective, fără ca acesta să fie o ameninţare la adresa Rusiei. Din acel moment suntem într-un război. Că nu vrem noi să îl vedem, asta este o altă problemă.
@ Georgienii sunt convinşi că fac parte din structura de rezistenţă a Europei. Acest lucru trebuie să se transforme în ceva practic. În Parteneriatul pentru Pace s-a transpus odată. În situaţia în care ne aflăm acum, parteneriatul acela pare mort. Rusia a contracarat trendul evolutiv al Georgiei, spre NATO, prin generarea de probleme teritoriale. Într-o astfel de situaţie trebuie schimbată şi paradigma şi se impune adaptarea principiilor la această situaţie. Singura mişcare care ar putea să ne aducă într-o situaţie de securitate întărită în această zonă este să facem altfel decât ne joacă, la ora actuală, ruşii. Adică recâştigarea iniţiativei, ceea ce înseamnă realmente extinderea NATO. La ora actuală se poate face extinderea Alianţei cu Georgia, fără nicio problemă. Şi pot să garantez că nu va fi nicio reacţie militară a Rusiei, că nu poate. Moscova nu ar risca să folosească armele nucleare.
@ Extinderea NATO trebuie făcută şi în estul României, adică integrarea Republicii Moldova, evident nu poate fi făcută altfel decât prin Unirea cu România.
@ Aşa a procedat NATO, cu Germania, în 1955. Deci a primit Germania ştiind că are o parte din teritoriul german, cel estic, sub ocupaţie sovietică. Atunci, NATO a primit Germania, ca stat membru, fără să îi pună condiţia să nu aibă probleme teritoriale, ştiind că în Constituţia Republicii Federale Germania era prevăzută integralitatea teritoriului german.
@ Fără recâştigarea iniţiativei, de către NATO, nu vom avea decât înfrângeri.
@ Georgia este apărarea înaintată a României. Ucraina este apărarea înaintată a României. Noi acum asistăm la mutilarea unei naţiuni. La mutilarea Ucrainei. Dar am asistat, aproape neputincioşi, prima dată, la mutilarea României de est, a Republicii Moldova, în 1992. De atunci nu am reuşit să producem nicio strategie productivă. A apărut 5+2. Ne-am eliminat singuri dintr-o asemenea ecuaţie. Parcursul european al Republicii Moldova, direcţia asta este cam închisă, pentru următorii 50 de ani. Aşa s-ar părea. Deci trebuie găsită o formulă pentru a trata această rană.
@ Putin s-a dus oficial în Siria la cererea guvernului sirian, în baza articolului 51 din Carta ONU. Deci ne-a dat un exemplu că se poate acţiona şi aşa. Nu prea avem cum să îl contracarăm strict pe această chestiune, atâta vreme cât nu l-am declarat ilegal pe preşedintele Bashar al-Assad, cât nu am făcut la ONU ce trebuia, cât nu am folosit Consiliul de Securitate, cât nu am folosit Adunarea Generală a ONU şi alte forme de acţiune politică şi politică militară. Acest lucru, acţiunea preventivă sau în sprijinul unui guvern, dacă este permis Rusiei în Siria, de ce nu este permis unei ţări membre NATO şi a UE, în Georgia sau în estul României, în Republica Moldova? De ce nu este permis în Ucraina?
@ Se impune acum o prezenţă militară avansată aici, pe Frontul de Est, din Norvegia până în Turcia, apoi extinderea acum, în termen scurt, a NATO, cu cele două entităţi, Georgia şi Republica Moldova, M.A.P. pentru Ucraina, şi o prezenţă de interes naţional a tehnicii moderne sau a celei capabile să contracareze riscurile ruseşti aici, în România, în Bulgaria, în Polonia, unde este necesar. Pentru România este limpede că au fost făcute câteva mişcări, acestea fiind insuficiente pentru descurajare şi pentru situaţia de apărare necesară. În România ar fi nevoie, în mod clar, de:
1) trei escadrile de aviaţie cu aeronave de tipul F-16, dintre cele care dorm la ora actuală, destul de liniştite, în Germania, în Italia şi în Marea Britanie;
2) apărarea antiaeriană cu sisteme de tip Patriot;
3) prezenţa unor mijloace de contracarare navală, fie distrugătoare, fie fregate, fie alte mijloace de acţiune, inclusiv de tipul rachetelor de coastă, care să descurajeze, să transmită sistemului rus că drumul acesta duce într-o fundătură, că această întrecere nu este bună, pentru că nu duce acolo unde există intenţia iniţială.
@ Republica Moldova este obligată, ca stat membru al NATO, să îşi exercite autoritatea asupra întregului său teritoriu. Este obligată să îşi apere teritoriul.
@ Este doar o chestiune de timp să vedem rachete ruseşti Iskander, în Transnistria. Este doar o chestiune de timp să vedem acţiuni ofensive ale forţelor militare transnistrene împotriva Republicii Moldova.
@ Încercăm să vorbim mai pe la colţuri, despre Unire, ca să nu supărăm nu ştiu pe cine. Dar, probabil, şi unii din cei aflaţi pe la colţuri se întreabă dacă vrem asta şi suntem îndreptăţiţi să dorim unirea, ce facem pentru aceasta? Ei asta trebuie să facem. Apărarea României este şi a NATO, care trebuie asigurată pe Nistru. Avem dreptul să fim acolo, la cererea românilor din stânga Prutului, împreună cu ei, să apărăm măcar această linie de demarcaţie provizorie, pentru a preveni acţiuni ofensive începute acolo şi pentru a preveni dislocarea unor forţe militare ostile masive, în acea zonă.
@ Din câte vedem, lecţia lui Putin este că avem obligaţia şi dreptul să ne apărăm conaţionalii acolo unde sunt. Nu ştiu de ce asta este valabilă numai pentru Rusia şi nu este o obligaţie şi pentru România, pentru UE, pentru NATO.
@ Fraţii noştri moldoveni fac atât cât pot şi este extraordinar că acţionează aşa, dar situaţia noastră politică, la ora actual este…aşa cum este, pentru că la Bucureşti nu înţelegem ce obligaţii avem. Şi una din obligaţii este aceea a unei apărări comune, care nu are nicio legătură cu o unire politică, mâine sau poimâine, dar are o legătură cu raţiunea descurajării, cu apărarea înaintată, cu chestiuni care să descurajeze efectiv Rusia să refacă sistemul Uniunii Sovietice.
@ Rusia acţionează contrar dreptului internaţional. A încălcat un număr mare de tratate. A violat tratate şi acorduri. A sfârtecat două naţiuni din această zonă a Mării Negre şi parte a unei entităţi statale. Şi continuă să acţioneze aşa, în timp ce dincolo de câteva vorbe, noi nu am făcut prea multe lucruri practice în această chestiune. Dincolo de adeziunea la hotărârile NATO nu am făcut şi suportul militar al acţiunii politice.
@ Rusia face ceea ce spune, asta fiind contrar dreptului internaţional şi reprezintă ameninţări existenţiale la adresa României.
@ Ce lecţie am învăţat de la Putin? Aceea că este impredictibil. Impredictibilitatea, în relaţiile internaţionale arată caracter de iraţionalitate.
@ Putem, totuşi, să îi dăm o notă foarte mare preşedintelui Obama pentru două lucruri. Primul fiind decizia de a investi 3,4 miliarde de dolari în apărarea Frontului de Est. Al doilea: decizia recentă de relansare a cursei pentru refacerea parităţii nucleare. Aceste două acţiuni sunt premise ale refacerii capacităţii de acţiune a NATO. Dar pentru asta ar trebui să ne facem şi noi datoria. Noi, fiecare ţară în parte. Iar din perspectiva românească noi, românii, de aici, de unde suntem, până pe Nistru.
Se încarcă comentariile...
