Gheorghe Cavcaliuc urmează să fie reţinut în dosarul „verde de briliant”, imediat ce revine în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc
Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc

Procuratura Generală a anunţat vineri, 16 iulie, că a respins cererea liderului Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, de retragere a dosarului ”verde de briliant” din gestiunea Procuraturii raionului Sângerei, fapt despre care politicianul a fost informat la data pe 13 iulie.

Decizia a fost luată după examinarea argumentelor reclamantului, care invoca caracterul vădit tendenţios, neobiectiv şi părtinitor al activităţii de urmărire penală desfăşurate de procurorii din cadrul Procuraturii raionului Sângerei, şi respectiv, solicita recuzarea acestora cu transmiterea dosarului către un alt organ de urmărire penală ori procuratură specializată pentru efectuarea în continuare a cercetărilor.

Prin urmare, Procuratura Generală a constatat lipsa unor circumstanţe prevăzute de Codul de procedură penală care ar pune la îndoială rezonabilă imparţialitatea procurorilor din Sângerei, motiv pentru care cererea reclamantului a fost respinsă.

Astfel, fiind citat repetat pentru vineri, 16 iulie, la Procuratura raionului Sângerei, pentru a fi pus sub învinuire, Cavcaliuc nu s-a prezentat, iar avocaţii acestuia au informat că se află în concediu până pe 30 iulie. 

Procurorii susţin că „acest pretext nu poate periclita acţiunile procesuale planificate, or, potrivit legislaţiei, în astfel de situaţii statul asigură avocat din oficiu, lucru despre care, la fel, au fost informaţi.”

„În consecinţă, având în vedere faptul că învinuitul a refuzat de a se prezenta benevol după o citare legală, prin ordonanţa Procurorului raionului Sângerei, a fost dispusă reţinerea acestuia pentru prezentarea învinuirii”, se spune într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Potrivit materialelor, Cavcaliuc este acuzat de „huliganism comis de două sau mai multe persoane” şi ”chemarea la săvârşirea actelor de violenţă împotriva persoanelor” şi, împreună cu alţi patru colegi de-ai săi, urmează să răspundă în faţa legii.

Acţiunile de urmărire penală au loc în contextul investigaţiilor pe cazul incidentului din 6 aprilie curent, când mai mulţi membri ai partidului PACE l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreşedintele raionului Sângerei, ultimul având nevoie de spitalizare ca urmare a leziunilor primite.

Pentru aceste acţiuni, legislaţia prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

De partea cealaltă, Gheorghe Cavcaliuc susţine că nu are încredere în procurorul care instrumentează cazul, motiv pentru care nu se prezintă în faţa procurorilor.

„Am justificat neîncrederea în procurorul Ludmila Zaharia prin faptul că:

1. Ea este părtinitoare. Soţul ei este fostul meu subaltern, pe care l-am sancţionat în 2018 pentru falsificarea proceselor-verbale şi a sumelor amenzilor.

2. Cred că ea este şantajabilă. Soţul ei a lovit cu maşina un biciclist şi a fugit de la locul accidentului. Din acest motiv, pe numele soţului Ludmilei Zaharia tocmai în 2020 a fost pornit un dosar penal.

3. Am dubii privind integritatea ei. Ludmila Zaharia periodic declara zeci de mii de euro în calitate de ”cadouri”.

4. Pe parcursul anchetei, ea în repetate rânduri a încălcat legea şi chiar în plină campanie electorală a încercat să mă reţină ilegal, solicitând acordul CEC.

5. Am dubii privind calităţile ei profesionale. Ludmila Zaharia a fost anterior sancţionată disciplinar pentru neprofesionalism.

Procuratura Generală a ignorat argumentele mele şi probele prezentate.

Al doilea motiv. Avocatul meu este, până pe 30 iulie, în concediu anual programat, în momentul de faţă fiind în afara Republicii Moldova.

Imediat după revenirea avocatului din concediu şi satisfacerea de către Procuratura Generală a solicitării mele de recuzare a procurorului, cu plăcere mă voi prezenta în faţa organului de urmărire penală.

Atrag atenţia repetat presei că pe 7 iulie am organizat o conferinţă de presă, la care am explicat cu lux de amănunte de ce consider că acest dosar are conotaţii politice.

Am argumentat neîncrederea mea faţă de procurorul de caz şi întreaga procuratură din Sângerei. Colegii mei au încercat să ia legătura cu procurori de diferite nivele, la telefon, dar nu a urmat nici un răspuns.

Ştiu, sunt conştient că intimidările şi presiunile asupra mea şi a colegilor mei din partidul PACE sunt şi vor fi enorme, acum se încearcă inventarea diferitelor poveşti, presiuni enorme şi şantaj asupra foştilor colegi, doar să pronunţe numele Cavcaliuc, ca să mă compromită.

Vreau să-i dezamăgesc, eu am mai mult caracter şi voinţă decât mizeria pe care ei o pot inventa sau înscena şi voi rezista, îmi voi demonstra nevinovăţia şi ca în cazul procurorului Zaharia, voi veni cu probe - cine şi de ce este interesat orchestrat să mă denigreze şi să mă reducă la tăcere.”

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite